„Downsizing”. Oameni mici, probleme mari
https://www.ziarulmetropolis.ro/downsizing-oameni-mici-probleme-mari/

CRONICĂ DE FILM Cel mai nou titlu al regizorului american Alexander Payne, „Downsizing” are o extravagantă şi lăudabil de curajoasă premisă SF, tratată antispectacular. Rezultă un film cu destule momente vizuale reuşite, dar cu o miză mică, pe măsura protagoniştilor mini-oameni.

Un articol de Ionuţ Mareş|9 Ianuarie 2018

Filmele americanului Alexander Payne, cunoscut în special pentru false comedii ale căutării de sine ca „About Schmidt”, „Sideways”, „The Descendants” și „Nebraska”, au avut mereu ceva bizar: fie o premisă narativă neobișnuită, mai puțin întâlnită, fie personaje excentrice, deși aparent banale, sau situații ieșite din comun. De fapt, drame camuflate în comedii reținute despre o Americă a oamenilor simpli, evitată de cinema-ul mainstream.

Cu premiera mondială în extrem de lăudata Competiție din 2017 a Festivalului de la Veneția, „Downsizing” ridică la un alt nivel această latură extravagantă a stilului consacrat de Payne. Și se plasează, neașteptat, în genul SF, dublat de o tușă de film apocaliptic antispectacular și completat cu (prea stridente și, în fond, inofensive) mesaje ecologiste și de satiră socială (caracteristice, e drept, tradiției distopiilor cinematografice).

Însă această etichetă de SF nu este doar înșelătoare, ci și restrictivă. Riscantul punct de pornire este, într-adevăr, de domeniul științifico-fantasticului: experimentul unui savant permite ca oamenii să fie micșorați la propriu, fără efecte asupra sănătății, până la doar câțiva centimetri, iar această uluitoare descoperire este văzută ca o soluție pe termen lung (200 de ani) la suprapopularea planetei, dar și la probleme precum schimbările climatice sau sărăcia.

Însă tratarea regizorală împrospătează sau ocolește cu abilitate convențiile asociate de obicei genului, astfel că „Downsizing” devine tot o (mini)dramă despre căutarea de sine a unui protagonist, Paul Safranek (jucat de Matt Damon), aflat într-un moment de criză – orașul în miniatură este prezentat și ca o evadare într-o altă lume, oniric-suprarealistă, care permite o transformare.

De pildă, Payne nu face din previzibilul joc de mărimi între universul oamenilor mari și universul mini-oamenilor miza centrală a demersului său. Momentele în care cele două spații se intersectează prilejuiesc câteva secvențe extrem de reușite, în care surprizele date de scenografie și de soluțiile narative se combină cu un comic construit de mizanscenă (ca în procesul de micșorare la care este supus protagonistul).

Odată făcută trecerea dintr-o lume în alta, diferențele dintre ele ajung în plan secund (Paul Safranek are în casă, ca decor, o floare de trandafir galben în mărime naturală).

Iar spectatorul este invitat să se instaleze confortabil în lumea miniaturală, pentru a i se livra povestea întâlnirii lui Paul cu un ciudat vecin sârb (Christoph Waltz) și cu o energică menajeră vietnameză fără un picior (Hong Chau), fostă disidentă în universul oamenilor mari, precum și o serie de mesaje destul de banale despre regăsire, iubire, bogați vs. săraci, prejudecăți despre cei diferiți și un anticipat sfârșit al lumii, învăluite într-o muzică lacrimogenă și ușor agasantă.

Narativ, partea a doua este mult mai puțin ofertantă decât prima, tocmai din cauza caracterul ei motivațional și a introspecțiilor psihologice, întâlnite în atâtea produse cinematografice de serie. Rămâne totuși plăcerea de a descoperi soluțiile vizuale, cele mai multe inspirate, la care apelează Payne în a-și construi acest univers fantastic (de pildă, cartierul sărac al mini-oamenilor imigranți, în mijlocul căruia tronează un televizor în mărime naturală).

Fără a fi un titlu important, nici măcar în cariera lui Payne, „Downsizing” are meritul de a arăta că, în epoca CGI-ului aproape omniprezent, depersonalizant și anti-creativ, dedicat în special unui public infantilizat, se mai pot face mici bizarerii SF simpatice – ca acest film cu oameni mici pentru oameni mari.

„Downsizing” este distribuit în România de Ro Image 2000 și poate fi văzut în cinematografe începând cu 12 ianuarie.

10
/02
/19

„Când am început jucam la amatori, îl imitam pe Beligan. Doar când am dat examen la Institut, mi s-a spus «mă, tu îl imiți pe Beligan!». Și atunci mi-am dat seama și am căutat să scap de chestia asta.” , spune Victor Rebengiuc, actorul care a împlinit, astăzi, 86 de ani.

10
/02
/19

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră mondială în secțiunea Forum a Festivalului de la Berlin, „Monștri.”, debutul în regia de lungmetraj al lui Marius Olteanu, este un film care tratează cu delicatețe un moment de cumpănă din relația unui cuplu din București, interpretat de Judith State și Cristian Popa.

10
/02
/19

"Învigătorul uită că se află într-o cursă, lui îi place doar să alerge." - Joe Pesci, "A funny guy", Joe Pesci, laureat al premiilor Oscar, comediant şi interpret al unor personaje extrem de volatile, într-o varietate de genuri cinematografice, născut, la Newark, New Jersey a împlinit, ieri, 76 de ani.

09
/02
/19

Actorul britanic Albert Finney, nominalizat de cinci ori la premiul Oscar şi cunoscut pentru apariţiile sale în filmele "Tom Jones", "The Dresser", "Murder on the Orient Express" şi "Erin Brockovich", a murit la vârsta de 82 de ani. Finney a combinat filmul, apariţiile TV şi scena, de-a lungul unei cariere remarcabile de şase decenii.

08
/02
/19

INTERVIU „Monștri.”, debutul regizorului Marius Olteanu, este singurul film românesc din selecția din acest an a Festivalului de la Berlin, unde a fost inclus în secțiunea Forum. Un film cu o „poveste de dragoste atipică”, așa cum o numește Marius Olteanu, care vorbește pe larg despre realizarea acestui lungmetraj ambițios.

07
/02
/19

Mâine (joi), începe, la Berlinale Palast, Festivalului de Film de la Berlin.Eevenimentul va fi deschis de actriţa Juliette Binoche, preşedinta juriului internaţional de anul acesta, Monika Grütters, ministrul german al Culturii, Michael Müller, primarul Berlinului si Dieter Kosslick, directorului Berlinalei. Cea de-a 69-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin va avea loc în perioada 7 - 17 februarie.

05
/02
/19

Ro Image 2000 împreună cu Idea Film Distribution anunță premiera în cinematografe a filmului semnat de Gabi Virginia Șarga și Cătălin Rotaru. Inspirat de scandalul media care a cutremurat sistemul medical din România acum trei ani, SĂ NU UCIZI reprezintă debutul în lungmetraj al celor doi regizori și va putea fi văzut în cinematografe din 1 martie.

04
/02
/19

CRONICĂ DE FILM Deşi ieşirea Regatului Unit din UE nu s-a finalizat încă, britanicii au lansat deja un film, producţia de televiziune „Brexit”, regizată de Toby Haynes şi cu Benedict Cumberbatch în rolul principal, care încearcă să reconstituie campania de dinaintea referendumului din 2016. Disponibil pe HBO şi HBO GO.

02
/02
/19

„Balerina”, lungmetrajul de debut al belgianului Lukas Dhont a obținut în luna ianuarie o serie de nominalizări la unele dintre cele mai importante Premii Europene: Premiile Academiei César și Premiile Magritte. „Balerina” va intra în cinematografe în București și în ţară începând cu 15 februarie 2019, fiind distribuit de Voodoo Films.

01
/02
/19

79 de producții românești lansate în 2018 intră în cursa pentru nominalizări la Premiile Gopo. Filme precum „Moromeții 2” (r. Stere Gulea), „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” (r. Radu Jude), „Dacii liberi” (Monica Lăzurean-Gorgan și Andrei Gorgan) sau „Fotbal infinit” (r. Corneliu Porumboiu) se regăsesc printre cele 28 de lungmetraje eligibile pentru nominalizări.

30
/01
/19

CRONICĂ DE FILM Fără a fi inovator, „Mary Queen of Scots” (2018), debutul regizoarei britanice Josie Rourke, are farmec în special prin confruntarea pe care o pune în scenă între două rivale, Maria Stuart, regina Scoției, și regina Elisabeta I a Angliei, jucate de două tinere staruri: Saoirse Ronan și Margot Robbie.

Page 14 of 240« First...1213141516...203040...Last »