„Downsizing”. Oameni mici, probleme mari
https://www.ziarulmetropolis.ro/downsizing-oameni-mici-probleme-mari/

CRONICĂ DE FILM Cel mai nou titlu al regizorului american Alexander Payne, „Downsizing” are o extravagantă şi lăudabil de curajoasă premisă SF, tratată antispectacular. Rezultă un film cu destule momente vizuale reuşite, dar cu o miză mică, pe măsura protagoniştilor mini-oameni.

Un articol de Ionuţ Mareş|9 Ianuarie 2018

Filmele americanului Alexander Payne, cunoscut în special pentru false comedii ale căutării de sine ca „About Schmidt”, „Sideways”, „The Descendants” și „Nebraska”, au avut mereu ceva bizar: fie o premisă narativă neobișnuită, mai puțin întâlnită, fie personaje excentrice, deși aparent banale, sau situații ieșite din comun. De fapt, drame camuflate în comedii reținute despre o Americă a oamenilor simpli, evitată de cinema-ul mainstream.

Cu premiera mondială în extrem de lăudata Competiție din 2017 a Festivalului de la Veneția, „Downsizing” ridică la un alt nivel această latură extravagantă a stilului consacrat de Payne. Și se plasează, neașteptat, în genul SF, dublat de o tușă de film apocaliptic antispectacular și completat cu (prea stridente și, în fond, inofensive) mesaje ecologiste și de satiră socială (caracteristice, e drept, tradiției distopiilor cinematografice).

Însă această etichetă de SF nu este doar înșelătoare, ci și restrictivă. Riscantul punct de pornire este, într-adevăr, de domeniul științifico-fantasticului: experimentul unui savant permite ca oamenii să fie micșorați la propriu, fără efecte asupra sănătății, până la doar câțiva centimetri, iar această uluitoare descoperire este văzută ca o soluție pe termen lung (200 de ani) la suprapopularea planetei, dar și la probleme precum schimbările climatice sau sărăcia.

Însă tratarea regizorală împrospătează sau ocolește cu abilitate convențiile asociate de obicei genului, astfel că „Downsizing” devine tot o (mini)dramă despre căutarea de sine a unui protagonist, Paul Safranek (jucat de Matt Damon), aflat într-un moment de criză – orașul în miniatură este prezentat și ca o evadare într-o altă lume, oniric-suprarealistă, care permite o transformare.

De pildă, Payne nu face din previzibilul joc de mărimi între universul oamenilor mari și universul mini-oamenilor miza centrală a demersului său. Momentele în care cele două spații se intersectează prilejuiesc câteva secvențe extrem de reușite, în care surprizele date de scenografie și de soluțiile narative se combină cu un comic construit de mizanscenă (ca în procesul de micșorare la care este supus protagonistul).

Odată făcută trecerea dintr-o lume în alta, diferențele dintre ele ajung în plan secund (Paul Safranek are în casă, ca decor, o floare de trandafir galben în mărime naturală).

Iar spectatorul este invitat să se instaleze confortabil în lumea miniaturală, pentru a i se livra povestea întâlnirii lui Paul cu un ciudat vecin sârb (Christoph Waltz) și cu o energică menajeră vietnameză fără un picior (Hong Chau), fostă disidentă în universul oamenilor mari, precum și o serie de mesaje destul de banale despre regăsire, iubire, bogați vs. săraci, prejudecăți despre cei diferiți și un anticipat sfârșit al lumii, învăluite într-o muzică lacrimogenă și ușor agasantă.

Narativ, partea a doua este mult mai puțin ofertantă decât prima, tocmai din cauza caracterul ei motivațional și a introspecțiilor psihologice, întâlnite în atâtea produse cinematografice de serie. Rămâne totuși plăcerea de a descoperi soluțiile vizuale, cele mai multe inspirate, la care apelează Payne în a-și construi acest univers fantastic (de pildă, cartierul sărac al mini-oamenilor imigranți, în mijlocul căruia tronează un televizor în mărime naturală).

Fără a fi un titlu important, nici măcar în cariera lui Payne, „Downsizing” are meritul de a arăta că, în epoca CGI-ului aproape omniprezent, depersonalizant și anti-creativ, dedicat în special unui public infantilizat, se mai pot face mici bizarerii SF simpatice – ca acest film cu oameni mici pentru oameni mari.

„Downsizing” este distribuit în România de Ro Image 2000 și poate fi văzut în cinematografe începând cu 12 ianuarie.

03
/09
/18

Cea de-a 9-a ediție a festivalului dedicat filmului și artei culinare balcanice, Divan Film Festival s-a încheiat sâmbătă. Timp de nouă zile, de pe 24 august până pe 1 septembrie, cei aproximativ 4.000 de spectatori prezenți în Craiova și Port Cultural Cetate au participat la proiecții și întâlniri cu cineaști din spațiul balcanic, concerte și demonstrații culinare de excepție.

03
/09
/18

Născută pe 3 septembrie, în Chilimodion, Corint, Grecia, Irene Papas, una dintre cele mai mari actriţe din istoria filmului, împlineşte, astăzi, 92 de ani! (Foto: Irene Papas și Anthony Quinn, în anul 1976, în timpul fimării peliculei "The Message")

31
/08
/18

CRONICĂ DE FILM Ales anul trecut cel mai bun film al secţiunii Un Certain Regard de la Cannes, "Un om integru", scris şi regizat de iranianul Mohammad Rasoulof, denunţă corupţia şi nedreptăţile din Iran, motiv pentru care a şi fost interzis în această ţară. Acum rulează şi în cinematografele din România.

30
/08
/18

„Midnight Specials”, o selecție de filme românești de arhivă, și „A Museum (Theatre)”, expoziție participativă creată de regizoarea Clyde Chabot și compania „La Communauté Inavouable”, fac parte din programul celei de-a patra ediții a Bucharest International Dance Film Festival, care va avea loc între 6 și 9 septembrie.

30
/08
/18

Retrospectiva celei de-a 15-a ediții a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL debutează vineri, 31 august, la Cinema Muzeul Țăranului și continuă în weekend-ul 1-2 septembrie la Sala ARCUB.

28
/08
/18

CRONICĂ DE FILM După „Eu când vreau să fluier, fluier” (2010) și „Box” (2015), regizorul Florin Șerban revine cu „Dragoste 1. Câine”, o nouă poveste atipică de iubire – întâlnirea în pustietate între un bărbat singur, retras într-o cabană din pădure, și o femeie de la oraș care a fost aproape de moarte.

24
/08
/18

Festivalul dedicat cinematografiei și bucătăriei balcanice - Divan Film Festival - începe în forță la Craiova, vineri, 24 august. 13 filme în avanpremieră națională, concerte cu zvâc și demonstrații culinare însoțite de povești se regăsesc în program, reunite sub tema „Balcanii visează”.

24
/08
/18

CRONICĂ DE FILM Cum trecem peste moartea unui prieten? Este întrebarea care traversează discret noul film realizat de tânăra regizoare Ana Lungu, stilizatul „Un prinț și jumătate”, care îi are în rolurile principale pe Iris Spiridon, Marius Manole și István Teglas.

23
/08
/18

„Un om integru”, în regia iranianului Mohammad Rasoulof, câștigător al premiului pentru cel mai bun film din secțiunea Un Certain Regard la Festivalul de Film de la Cannes 2017, va fi lansat în cinematografele românești începând cu 31 august 2018, fiind distribuit de Voodoo Films.

22
/08
/18

În vârstă de doar 34 de ani, regizorul kazah Emir Baigazin este unul din cele mai apreciate tinere talente ale cinematografiei mondiale. El a fost invitatul special al festivalului internațional Anonimul din Sfântu Gheorghe, unde a ținut un masterclass din care am extras cele mai stimulante idei.

20
/08
/18

CRONICĂ DE FILM Inclus în Competiţia Festivalului de la Cannes şi proiectat în premieră în România la Anonimul, „3 Faces”, cel mai nou film al regizorului iranian Jafar Panahi, este deopotrivă o operă cinematografică ingenioasă și un omagiu adus regretatului cineast Abbas Kiarostami.

19
/08
/18

A intrat în cinematografe filmul „Utøya – 22 iulie”. Sunt puține filme de cinema mai puternice, mai îngrozitoare și mai necesare decât acesta.

19
/08
/18

Robert Redford (82 de ani împliniți ieri) și Jane Fonda (80 de ani) s-au reîntâlnit, pe ecran - „Our Souls at Night”, toamna trecută, la 50 de ani distanță de la apariția lor în clasicul „Desculţ în parc”.

Page 38 of 250« First...102030...3637383940...506070...Last »