„Downsizing”. Oameni mici, probleme mari
https://www.ziarulmetropolis.ro/downsizing-oameni-mici-probleme-mari/

CRONICĂ DE FILM Cel mai nou titlu al regizorului american Alexander Payne, „Downsizing” are o extravagantă şi lăudabil de curajoasă premisă SF, tratată antispectacular. Rezultă un film cu destule momente vizuale reuşite, dar cu o miză mică, pe măsura protagoniştilor mini-oameni.

Un articol de Ionuţ Mareş|9 Ianuarie 2018

Filmele americanului Alexander Payne, cunoscut în special pentru false comedii ale căutării de sine ca „About Schmidt”, „Sideways”, „The Descendants” și „Nebraska”, au avut mereu ceva bizar: fie o premisă narativă neobișnuită, mai puțin întâlnită, fie personaje excentrice, deși aparent banale, sau situații ieșite din comun. De fapt, drame camuflate în comedii reținute despre o Americă a oamenilor simpli, evitată de cinema-ul mainstream.

Cu premiera mondială în extrem de lăudata Competiție din 2017 a Festivalului de la Veneția, „Downsizing” ridică la un alt nivel această latură extravagantă a stilului consacrat de Payne. Și se plasează, neașteptat, în genul SF, dublat de o tușă de film apocaliptic antispectacular și completat cu (prea stridente și, în fond, inofensive) mesaje ecologiste și de satiră socială (caracteristice, e drept, tradiției distopiilor cinematografice).

Însă această etichetă de SF nu este doar înșelătoare, ci și restrictivă. Riscantul punct de pornire este, într-adevăr, de domeniul științifico-fantasticului: experimentul unui savant permite ca oamenii să fie micșorați la propriu, fără efecte asupra sănătății, până la doar câțiva centimetri, iar această uluitoare descoperire este văzută ca o soluție pe termen lung (200 de ani) la suprapopularea planetei, dar și la probleme precum schimbările climatice sau sărăcia.

Însă tratarea regizorală împrospătează sau ocolește cu abilitate convențiile asociate de obicei genului, astfel că „Downsizing” devine tot o (mini)dramă despre căutarea de sine a unui protagonist, Paul Safranek (jucat de Matt Damon), aflat într-un moment de criză – orașul în miniatură este prezentat și ca o evadare într-o altă lume, oniric-suprarealistă, care permite o transformare.

De pildă, Payne nu face din previzibilul joc de mărimi între universul oamenilor mari și universul mini-oamenilor miza centrală a demersului său. Momentele în care cele două spații se intersectează prilejuiesc câteva secvențe extrem de reușite, în care surprizele date de scenografie și de soluțiile narative se combină cu un comic construit de mizanscenă (ca în procesul de micșorare la care este supus protagonistul).

Odată făcută trecerea dintr-o lume în alta, diferențele dintre ele ajung în plan secund (Paul Safranek are în casă, ca decor, o floare de trandafir galben în mărime naturală).

Iar spectatorul este invitat să se instaleze confortabil în lumea miniaturală, pentru a i se livra povestea întâlnirii lui Paul cu un ciudat vecin sârb (Christoph Waltz) și cu o energică menajeră vietnameză fără un picior (Hong Chau), fostă disidentă în universul oamenilor mari, precum și o serie de mesaje destul de banale despre regăsire, iubire, bogați vs. săraci, prejudecăți despre cei diferiți și un anticipat sfârșit al lumii, învăluite într-o muzică lacrimogenă și ușor agasantă.

Narativ, partea a doua este mult mai puțin ofertantă decât prima, tocmai din cauza caracterul ei motivațional și a introspecțiilor psihologice, întâlnite în atâtea produse cinematografice de serie. Rămâne totuși plăcerea de a descoperi soluțiile vizuale, cele mai multe inspirate, la care apelează Payne în a-și construi acest univers fantastic (de pildă, cartierul sărac al mini-oamenilor imigranți, în mijlocul căruia tronează un televizor în mărime naturală).

Fără a fi un titlu important, nici măcar în cariera lui Payne, „Downsizing” are meritul de a arăta că, în epoca CGI-ului aproape omniprezent, depersonalizant și anti-creativ, dedicat în special unui public infantilizat, se mai pot face mici bizarerii SF simpatice – ca acest film cu oameni mici pentru oameni mari.

„Downsizing” este distribuit în România de Ro Image 2000 și poate fi văzut în cinematografe începând cu 12 ianuarie.

03
/10
/17

Cea de-a 6-a ediție a festivalului documentarului românesc, București Docuart Fest, s-a încheiat duminică, 1 octombrie, și a ales câștigătorii competiției din acest an. Marele premiu a fost câștigat de filmul lui Șerban Georgescu, “Varză, cartofi și alți demoni“.

02
/10
/17

Săptămâna trecută, „Soldaţii. Poveste din Ferentari”, debutul în lungmetraj al regizoarei Ivana Mladenovic, a primit o menţiune specială din partea juriului celei de 18-a ediţii a Premios Sebastiane, secţiune a Festivalului de Film de la San Sebastián, care este dedicată filmelor LGBTI. La același festival, actorul român Bogdan Dumitrache a fost desemnat Cel mai bun actor la Festivalul Internaţional de Film de la San Sebastian pentru rolul din “Pororoca”, cel mai recent film semnat de regizorul Constantin Popescu.

02
/10
/17

Regizorul filmelor ,,Ocean’s 11”, ,,Traffic”, ,,Erin Brockovich” şi ,,Magic Mike”, Steven Soderbergh a revenit pe marile ecrane, după o pauză de 4 ani, cu „Logan Lucky: Cursa norocului”. Comedia lui Soderbergh, câştigător al Premiului Oscar, mizează pe o distribuţie de excepţie şi îi aduce pe marile ecrane: Channing Tatum, Daniel Craig, Seth MacFarlane, Katie Holmes, Sebastian Stan, Adam Driver şi Riley Keough.

01
/10
/17

REPORTAJ „Linişte! Motor! Se filmează!” – o după-amiază pe platoul de filmare la „Moromeţii 2”, pe care regizorul Stere Gulea îl realizează în aceste zile chiar în satul Talpa şi în legendara casă folosită în clasicul film de acum trei decenii.

29
/09
/17

CRONICĂ DE FILM Noul documentar al lui Alexandru Solomon, „Ouăle lui Tarzan”, filmat în Abhazia, în special la un institut de experimente pe maimuţe iniţiat de sovietici în anii `20, este foarte probabil şi cel mai ambiţios film al său.

29
/09
/17

Reputatul regizor maghiar Bela Tarr, cunoscut pentru filme precum The Turin Horse si Satantango, si cineastul francez Laurent Cantet, castigatorul premiului Palme d'Or in 2008 cu drama Entre les murs, sunt doi dintre invitatii de onoare ai editiei a 8-a a Les Films de Cannes a Bucarest.

28
/09
/17

Icoană absolută, Brigitte Bardot continuă să dezlănţuie pasiuni. Cu părul ei despletit, picioarele goale, hainele minimaliste, mimica bosumflată, atitudinile ei neglijente, latura sălbatică, sinceritatea, natura ei rebelă şi sexualitatea neînfrânată, Bardot a schimbat radical imaginea femeii. BB împlinește, astăzi, 83 de ani!

28
/09
/17

„Ouăle lui Tarzan”, de Alexandru Solomon, a fost selectat în competiţia Russian Open Documentary Film Festival „Artdocfest” 2017, care va avea loc la Moscova în perioada 6 - 12 decembrie. Producţia românească va concura cu şase documentare în festivalul din Rusia, care a fost fondat în 2007.

28
/09
/17

Leonardo DiCaprio și Martin Scorsese vor colabora din nou într-un film biografic despre viața fostului președinte al SUA Theodore Roosevel. DiCaprio îl va interpreta pe Roosevelt, a cărui președinție (1901-1909) a fost un element cheie în conservarea spațiilor naturale și faunei sălbatice prin promovarea de parcuri naționale.

27
/09
/17

„Bacalaureat”, filmul pentru care Cristian Mungiu a câștigat premiul de regie la Cannes, „Ana, mon amour”, de Călin Peter Netzer, laureat cu un Urs de Argint la Berlin, „Fixeur”, de Adrian Sitaru, propunerea României la Oscar, dar și „6,9 pe scara Richter”, noua comedie muzicală a lui Nae Caranfil, vor putea fi văzute la cea de-a treia ediție a Zilelor Filmului Românesc (ZFR) la Chișinău.

26
/09
/17

Filmul „Tulip Fever / Febra Lalelelor” urmăreşte povestea unui artist, Jan Van Loos (Dane DeHaan), care se îndrăgoseşte de o tânără măritată, Sophia Sandvoort (Alicia Vikander), când i se comandă pictarea portretului ei în timpul Tulip maniei din Amsterdamul secolului al XVII-lea. „Tulip Fever / Febra Lalelelor”, distribuit de Forum Film România, rulează în cinematografele din toată ţara.

25
/09
/17

Regizorul Martin Scorsese va preda un curs pe internet ce va fi dedicat artelor cinematografice. Inițiativa reprezintă prima incursiune a renumitului cineast american în domeniul cursurilor difuzate online. Cineastul american, câștigător al unui premiu Oscar, va debuta în calitate de profesor de arte cinematografice la începutul anului 2018 prin intermediul unui curs online difuzat de platforma educațională MasterClass.

25
/09
/17

Dakino Production anunță premiera în cinematografe a celui de-al 7-lea film de lungmetraj în regia lui Dan Chișu, ANIVERSAREA, ce va avea loc 10 noiembrie, la o zi distanță de data la care se sărbătorește căderea Zidului Berlinului, moment emblematic ce reprezintă sfârșitul regimului comunist în țările din Europa Centrală și de Est.

Page 59 of 241« First...102030...5758596061...708090...Last »