Bogdan Talașman și Alexandru Suciu – despre rolul din Hârca, limite și bucuria de a fi pe scenă
https://www.ziarulmetropolis.ro/draft56087/

Zalabam, zalabam, zalabam! În apropierea Haloween-ului, Hârca face jocurile! Hârca trage sforile! “Hârca se întoarce” cu surprize! Miercuri, 28 octombrie, la ora 20.00, la Teatrul Elisabeta, spectatorii vor avea parte de o reprezentanţie specială. Tot atunci, actorii Alexandru Suciu (alias Vlad) şi Bogdan Talaşman (alias Bâzu) se vor lupta, fiecare cu „armele” lui, pentru iubirea frumoasei Viorica (Diana Dumitrescu).

Un articol de Gloria Sauciuc|17 octombrie 2015

Și, ca în orice poveste în care dacă n-ar fi fost, nu s-ar fi povestit, Vlad și Bâzu cad pradă jocurilor Hârcăi.

Textul original ce stă la baza spectacolului “Hârca se întoarce” (Baba Hârca), a fost scris de Matei Millo acum 160 de ani, marcând începuturile istoriei literaturii muzicale românești. Adusă în prezent, Hârca zilelor noastre devine o femeie seducătoare, chiar dacă rămâne o abilă manipulatoare a slăbiciunilor celorlați, o vrăjitoare îndrăgostită de bani și putere. Hârca se întoarce pentru a spune altfel o poveste de dragoste de demult, o poveste în care intrigile, iubirea, trădarea se amestecă dulce-amar, cu umor și pe muzica originală compusă de Alexandru Suciu.

Iată ce spun Alexandru Suciu și Bogdan Talașman despre personajele lor.

1. Care crezi că este replica definitorie pentru personajul tău din Hârca se întoarce?

Alexandru Suciu: „De trei luni de zile vin în barul ăsta în fiecare zi și cu fiecare zi sunt tot mai îndrăgostit de tine, dar tu nu mă bagi deloc în seamă” (Vlad către Viorica)

Bogdan Talașman: „Am case, mașini, am bani, pot să cumpăr orice și pe-oricine, un lucru-mi lipsește: vreau sprijinul tău, s-o faci să mă iubească pe mine!”. (Bâzu către Hârca)

2. Ce îți place cel mai mult la acest personaj?

Alexandru Suciu: Faptul că e sincer și „pur”, Vlad nu are nici un fel de gânduri ascunse, iubește și vrea să fie iubit.

Bogdan Talașman: Candoarea personajului meu. Oamenii care au senzația că pot, cu bani, să cumpere orice, dar sunt atât de neajutorați în fața iubirii. Sunt proști, dar prostia aceea plină de candoare, care te face să nu înțelegi: „Cum, nu mă iubește?”

3. Ce nu-ți place?

Alexandru Suciu: E puțin prea timid și „slab de înger” pentru gustul meu, dar până la urmă asta e frumusețea meseriei noastre, să reușești să înțelegi cum funcționează un „personaj” care nu e la fel ca tine.

Bogdan Talașman: M-am apropiat de personajul meu datorită unei calități pe care o are, și care este pe cale de dispariție. Se numește candoare. Are o candoare imbecilă uneori, care m-a făcut să-l îndrăgesc. E un personaj negativ, e adevărat, dar cu foarte multă candoare…

4. Când ai simțit că ți-ai depășit limitele?

Alexandru Suciu: Încă nu am simțit.

Bogdan Talașman: Am avut multe adicții la viața mea – fumat, alcool, viață dezordonată. Lăsându-mă de fumat am intrat în sevraj. Trei zile nu m-am ridicat din pat, am mâncat miere, am băut apă și am tremurat. Atunci cred că mi-am depășit limitele. Dar asta a fost mult mai ușor decât lupta crâncenă cu kilogramele în plus. Numai cine nu a îmbrăcat haina grea a nefericirii profunde, obez fiind, nu știe ce înseamnă. Să nu ai stimă de tine, să nu ai nici o perspectivă, să nu te poți încheia la șireturi… Și, deodată, după doi ani, să alergi la maratoane. În doi ani am scăpat de 50 de kilograme. Se poate – erau seri în care alergam și plângeam sau mă mușcam de mână ca să nu deschid frigiderul.

Limitele le depășești și alergând în parc. Am alergat astăzi în parc 10 kilometri, după maratonul montan de la Piatra Craiului, deși nu am o unghie la picior. Am tras de mine să-i termin. Mi-am depășit limitele. Există în viață momente, jaloane, pe care ți le pui, după care trebuie să le respecți. La mine se închide frigiderul la ora 18, de exemplu. E un lacăt în creierul meu.

5. Ce personaj ai vrea în mod deosebit să joci, dar încă nu ai avut ocazia?

Alexandru Suciu: Ehhh, sunt multe, îmi place să cred că sunt încă tânăr și la început de carieră, dar, dacă ar fi să numesc unul, ar trebui să fie Kocikariov din „Căsătoria”, de Gogol.

Bogdan Talașman: Cyrano de Bergerac, Mercutio din Romeo și Julieta. Și John Falstaff! M-am gândit, slab fiind acum, să-l joc pe Falstaff cu mintea grasului care am fost.

6. Ești tată. Descrie pentru fiica ta/fiicele tale personajul tău din Hârca se întoarce.

Alexandru Suciu: Vlăduț e un băiat care o iubește pe Viorica, dar Viorica nu știe asta, iar Vlăduț este prea timid ca să-i spună. Dar, până la urmă, pentru că Vlăduț e un băiat bun, totul se termină cu bine.

Bogdan Talașman: Până și pe un idiot plin de candoare iubirea poate să-l transforme într-un om frumos!

7. De ce are nevoie un actor talentat ca să reușească în registrul comic?

Alexandru Suciu: De umor!

Bogdan Talașman: Eu nu mă consider un actor comic, mă consider un actor tragic-comic. Întotdeauna mi-au placut rolurile tragi-comice, în care un ochi râde, altul plânge. Am fost mereu fascinat de Buster Keaton și Charlie Chaplin.

8. Ce sentiment te animă când pășești pe scenă și se aprind luminile?

Alexandru Suciu: Sentimentul libertății depline.

Bogdan Talașman: Te simți copleșit. Totul se transformă într-o sărbătoare. E o bucurie imensă că ești acolo. E ca și cum te arunci în gol, dar la un moment dat te vezi plutind…

25
/03
/16

A condus Teatrul de Artă Deva, a fost lector la Universitatea  „Lucian Blaga” din Sibiu şi prim regizor la Teatrul National „Radu Stanca” din Sibiu. În prezent este managerul Teatrului “Tony Bulandra” din Târgovişte şi conferenţiar universitar la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj Napoca. Mc. Ranin este cunoscut pe toate continentele, de unde aduce artişti din aproape toate culturile şi religiile, în consacratul Festival „Babel”, ce are loc în fiecare an între 1 și 12 iunie.

23
/03
/16

Teofia Juravle citeşte cu ochi proaspăt realitatea urbană sau rurală, identitatea naţională, apoi le transpune în tablourile sale. A expus ceva timp în ţară, apoi în străinătate şi a avut succes. Săptămâna trecută, pe o stradă în spatele Teatrului Metropolis, într-un spaţiu original numit “Gallery”, a avut loc vernisajul expoziţiei sale de pictură pe sticlă, “Identitate”, care va putea fi vizionată până în 28 martie.

17
/03
/16

Ministrul Culturii Vlad Alexandrescu este unul dintre cei mai activi miniştri din Cabinetul Dacian Cioloş. Fost ambasador în Luxemburg, nepot al marelui om de litere Tudor Vianu, profesor universitar consacrat, doctor la Paris  cu o lucrare asupra căreia nu planează suspiciuni de plagiat. Ce caută acest om în Guvernul României?

14
/03
/16

A absolvit facultatea de teatru la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică, București, clasa Ion Cojar - Adrian Titieni şi un masterat de actorie la clasa profesorilor Gelu Colceag - Tania Filip, în 2011.  Sabina Brânduşe a participat la numerose proiecte de televiziune și scurtmetraje. Debutul cinematografic și l-a făcut cu pelicula "California Dreamin' ", premiat la Cannes în 2007.

03
/03
/16

Sorin are poze. Și cărți poștale, și acțiuni, și obligațiuni, și certificate de vaccinare, și monede, și insigne. Sorin este colecționar, încă de la 14 ani, și poate umple o oră și jumătate de interviu vorbind despre pasiunile sale. Asta dacă se grăbește…

25
/02
/16

De 20 de ani, Marcelo Cobzariu este actorul Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti unde poate fi văzut în spectacolele: „Butoiul cu pulbere” „Furtuna” „Revizorul” „Scrisoarea” „Vizita bătrânei doamne”. La Teatrul Metropolis joacă în comediile: “O femeie drăguţă cu o floare şi ferestre spre nord” de Edvard Radzinski, în regia lui Mihai Constantin şi “Dator vândut”, în regia lui Dan Tudor.

10
/02
/16

Pasionat de muzica clasică și de jazz, Gelu Nițu joacă într-un spectacol inspirat din viața unuia dintre compozitorii săi preferați, Paganini. Povestește despre cum a lucrat cu regizorul american Mick Davis, despre rolurile din teatru și despre relația cu publicul.