Dramaturgul Saviana Stănescu, născută în România şi stabilită în Statele Unite ale Americii, a fost invitată recent să ţină, alături de Matei Vişniec, un workshop de scriere dramatică în cadrul programului POINT New Writing, desfăşurat la festCO 2017. Despre întâlnirea sa cu tinerii dramaturgi de la noi, dar şi despre cum se scrie teatru azi, în rândurile care urmează…
Un articol de Alina Vîlcan|5 iunie 2017
Cum a apărut ideea workshopului de scriere dramatică din cadrul programului POINT New Writing, desfășurat în cadrul festCO 2017, și cum a fost gândit?
Am fost invitată de Octavian Saiu, consilier artistic ar Festivalului de Comedie, să fac un workshop împreună cu Matei Vișniec, dar sigur fiecare să-l facă pe stilul lui, ca participanții să învețe de la un dramaturg român stabilit în Franța, ca Matei, și de la mine, care am studiat la New York University, și am o carieră de peste 15 ani de scriitor dramatic și profesor la New York.
Ce rezultate a avut workshop-ul pentru participanți?
După câte mi-au spus, a fost foarte util pentru ei. Stilul american de predare și dezvoltare de piese contemporane se bazează pe un proces de scriere și rescriere/îmbunătățire a piesei, centrat pe feedback de la colegi, profesor, actori și apoi public. Noi, dramaturgii, nu lucrăm la o piesă singuri, în „mansarda de fildeș”, cum o poate face un poet sau un romancier. Dramaturgul trebuie să-și verifice textul în continuu cu actorii și publicul, apoi firește cu un regizor care aduce propria sa interpretare a textului. Dar până când piesa e gata, ideea e să o dezvolți doar cu actorii, pentru a vedea ce funcționează și ce nu în replici, relații, intenții dramatice, traseu dramatic al personajelor etc. Noi nu am avut actori la workshop, dar toți participanții aveau experiență în teatru (ca regizori, actori, dramaturgi), așa că au putut citi pe roluri. Misiunea mea a fost să-i fac pe participanți să se auto-disciplineze și să scrie o piesă de 10 minute pornind de la exerciții, o structură dramatică clară, apoi să construiască personajele și să pună „carne dramatică” pe ele prin modul lor de a vorbi și specificitatea frazelor și referințelor.
USELESS de Saviana Stănescu, regia Jose Zayas – IRT Theatre
Dincolo de talent și de inspirație, e foarte important pentru dramaturg să aibă o disciplină a scrisului, să lucreze cu un deadline și un scop precis și să îmbunătățească piesa până e gata de producție. Știu că aici, în România, mulți vor spune că talentul și inspirația sunt cele care contează, nu această „matematică” a creației dramaturgice, dar noi acolo, în SUA, așa lucrăm ca scriitori profesioniști: trebuie să „deliver” textul la deadline-ul cerut, agenta ta îți negociază onorariul și contractul cu deadline-uri, și nu te poți abate de la acest stil dacă vrei să fii luat în serios ca profesionist și să fii plătit pentru ceea ce scrii. Dacă lucrezi pe gratis, de amorul artei, sigur, o faci în ritmul tău. Eu abordez ambele metode, lucrez la anumite proiecte în ritmul meu, pe bani puțini sau deloc, dar la altele intru pe contract de comisionare/comandă de text dramatic. Mi s-a părut că aici, la București, ar trebui să accentuez partea cu disciplina… Totuși, aș mai vrea să spun că acest proces de feedback într-un workshop sau curs de scriere dramatică este aproape întotdeauna pozitiv, în sensul că dramaturgii trebuie încurajați să-și dezvolte propria voce creativă și să fie cât mai buni în ceea ce vor ei să scrie, nu în ceea ce le impune profesorul. Eu încerc să fiu foarte supportive și să subliniez mereu întâi ceea ce bun, special și unic într-un monolog sau scenă. Unii dintre participanții la workshop mi-au spus că n-au mai lucrat așa, într-un spirit de colaborare și egalitate, eu nu favorizez pe nimeni, nu zic unuia că e mai bun ca altul, ci subliniez ce are fiecare special și direcția pe care cred că ar trebui să meargă. Noi nu predăm la modul prescriptive in SUA, ci pe un proces de open debate, inspirație, susținere și încurajare permanentă, pentru ca studentul să se simtă apreciat, într-un safe space, și să poată crea liber și destins.
POLANSKI POLANSKI de Saviana Stănescu, regia Tamilla Woodard; cu Grant Neale; prezentat la HERE Arts Center, PS122/SoloNova, Chain Theatre; și în România la TIFF, FITS și la Teatrul Odeon din București
Cum ați descrie, în câteva rânduri, dramaturgia românească de acum (dacă sunteți familiarizată cu subiectul)? Și cum vedeți noua generație de dramaturgi?
Sunt familiarizată cu unii dintre noii dramaturgi ca Elise Wilk și Csaba Székely, care au făcut parte din programul de exchange coordonat de mine pentru Teatrul Lark din New York, când am creat o tabără de dramaturgie în colaborare cu Universitatea de Arte din Târgu Mureș, secțiile română și maghiară. Mai știu de teatrul postdramatic și docudramas practicate de regizori-autori ca Gianina Cărbunariu sau Bogdan Georgescu. Îmi place foarte mult ce fac ei în această zonă, e fresh, e puternic, e social, e important pentru comunități. La New York, teatrul e centrat pe text nou, pe piesa contemporană solidă, pe poveste cu personaje bine dezvoltate. Există și teatru experimental, downtown, dar în teatrele mai mari asta se face. Aș zice că teatrul din Europa continentală (nu UK) e centrat pe regizor, iar cel din SUA pe dramaturg. Aici, în Romania, regizorul propune o piesă unui teatru, acolo teatrele selectează dramaturgi, le dezvoltă piesele și apoi angajează un regizor să le monteze…
Ce dramaturgi preferați aveți? Și care sunt acele nume din dramaturgie cărora orice tânăr care își dorește să scrie teatru poate că ar fi bine să le cunoască textele?
În ordinea în care îmi vin în cap în momentul ăsta, nu a „importanței”: Tennessee Williams, David Henry Hwang, Paula Vogel, Lynn Nottage, Lucas Knath, Rajiv Joseph, Katori Hall, Annie Baker, Caridad Svich, Penelope Skinner, Nilo Cruz, Sarah Kane, Mark Ravenhill, Jose Rivera, David Mammet, Neil laBute, David Ives etc.
Ce vă inspiră cu precădere din lumea care vă înconjoară?
Mă inspiră oamenii, în special cei marginalizați, underdogs, cei care trebuie să lupte zi de zi pentru a avea o viață mai bună. Nu mă inspiră cei bogați, care de multe ori trăiesc într-un bubble de confort și suficiență. Dar, după cum spunea George Bernard Shaw (sau Oscar Wilde, citatul e atribuit amândurora): If you are to tell people the truth, you better make them laugh, otherwise they’ll kill you… Și mie îmi place să adaug un umor de bună calitate poveștilor și personajelor mele, să râdem și să plângem puțin, asta e ideal pentru mine, pentru că reflectă esența condiției umane și a teatrului.
„For a Barbarian Woman” de Saviana Stănescu, regia Niegel Smith, o co-producție Fordham/EST
Saviana Stănescu predă la Ithaca College. Detalii despre activitatea și piesele sale găsiți pe: www.saviana.com.
Dincolo de talent și de inspirație, e foarte important pentru dramaturg să aibă o disciplină a scrisului, să lucreze cu un deadline și un scop precis și să îmbunătățească piesa până e gata de producție. (Saviana Stănescu, dramaturg)
