Dragă doamna Tamara
https://www.ziarulmetropolis.ro/draga-doamna-tamara/

Eram mică, aveam 10 ani când v-am văzut pentru prima oară „în realitate”, la o măsuţă mică pliantă, acoperită cu o muşama cu flori, într-o curte ce avea să ne fie tărâm de vacanţă pentru două săptămâni.

Un articol de Alexandra Neacșu|28 octombrie 2019

Nu mai rețin ce făceați atunci, cel mai probabil citeați ceva; ceea ce țin minte, însă, și acum este uimirea mea, uimirea față de felul atât de simplu în care stăteați acolo, în curte, parcă de o veșnicie și parcă numai ce vara trecută ne despărțisem, iar acum ne întâlneam din nou. Brusc, Teatrul coborâse de pe scenă și venise cu mine în vacanță! Iar eu, un copil de 10 ani, treceam cu ochii mari de mirare și cu mâinile pline de bagaje ca să-mi ocup camera, neputând să-mi închipui cum avea să fie să te întâlnești tot timpul la micul dejun și înainte de culcare cu Teatrul însuși, care să-ți povestească câte și mai câte și care să imite broasca sau motocicleta, doar ca să strârnească râsul celor câțiva copii și mai mici decât mine! Neputând să-mi închipui nici că aveam să scriu peste 20 de ani aceste cuvinte.

Același zâmbet din tot sufletul trona și din fotografia ce stătea sprijinită de lemnul crucii… aceeași bucurie de a bucura, dar ce era și mai de neînchipuit, era straniul, dar minunatul sentiment că prezența plină de zâmbet era acolo, tot acolo. Nicio legătură cu somnul liniștit ce ședea alături, nicio legătură în ciuda lui! Nicio senzație de absență. Simțeam atât de mult din tot ce știam despre doamna Tamara în jur, încât nu puteam asocia în niciun fel imaginea! Cu toate astea, oamenii treceau pe rând, dând ocol, poate nebăgând de seamă asta… Puțini! Extrem de puțini! Inadmisibil de puțini! Mulți oameni simpli, și ei în vârstă, dintre cei care vă urmăreau la televizor cu ani în urmă, apoi familia și câțiva actori. Câțiva. Câțiva din atâția – și nu vorbim de cei mulți, care într-adevăr nu mai sunt, ci de cei care deși sunt… nu sunt! Care nu trebuie să fi jucat împreună, nu trebuie să fi ținut neapărat legătura, ci care, tineri sau în plină maturitate, iubesc Teatrul și, iubindu-l, respectă tot ce are sau a avut el! Care, din respect, sunt alături! Și sunt alături pentru că respectul nu înseamnă ceva rece, lipsit de căldură sufletească, ci înseamnă înainte de toate un suflet deschis și sincer!

Acum știu că mi-ați spune că nu mai sunt cei de altădată, că mai bine așa, dar eu știu că e nedrept la câtă lume s-a bucurat de sufletul dumneavoastră aducător de bucurie, să nu-și întoarcă privirea măcar pentru câteva momente, ca mulțumire pentru ce le-ați dăruit, pentru ce au primit fără a cere nimic în schimb. O meritați!

Nu știu de ce, cu câteva zile bune, chiar săptămâni înainte de data aceea… 15.X.2019… vă pomeneam în minte aproape în fiecare zi și de fiecare dată cu aceeași forță de avalanșă! Mă urmărea un gând, o frază pe care mi-ați spus-o ultima dată când v-am văzut. Aproape în fiecare zi, lovindu-mă de oameni gata oricând să te uimească prin fapte „demne” de neîncredere, gata oricând să facă altfel decât au zis sau sa zică altfel decât ar face, gata oricând să te ajute dacă știu exact când urmează să îi ajuți tu pe ei, dacă nu, să știe să nu te ajute, o lume gata oricând să se destrame cu zâmbetul pe buze și în necunoștiință de cauze sufletești, de fiecare dată dădeați buzna în mintea mea, ridicându-vă încet de pe scaun, cu grijă, sprijinind un baston, în cabina teatrului, cu rochia neagră și perle la gât, cu o distincție de mare doamnă care nu știe decât pentru ea însăși asta, și în urma urărilor mele de sănătate, precipitate și emoționate, ați ridicat ochii spre mine și cu o privire ce avea siguranța absolută a ceea ce avea să zică, ați spus: „Liniște! Liniște, mamă… liniște să ai! Dacă ai liniște, ai totul…”

N-a fost un sfat, n-a fost o urare… a fost o realitate vie, întrupată în fața mea în acel moment, o realitate a puterii pe care o are liniștea, mai presus de toate. Însă nu o putere de a opri lucrurile în loc și a te retrage într-o margine de unde nu se mai vede și nu se mai aude nimic, nu o liniște-ascunziș! Ci o liniște-izvor, sursă forței de a trece prin tot, prin temeri și suferințe, și a merge înainte! O liniște-rugăciune, cea mai puternică liniște existentă, care odată învăluindu-te, nimic din această lume nu te mai poate atinge! Nici măcar moartea! Asta ați spus! Această liniște am trăit-o în privirea dumneavoastră și trăind-o atât de vie în fața mea, a rămas în mine. Și fără să vreau, ca și în ultimele săptămâni, va văd ridicându-vă încet de pe scaunul din cabină de fiecare dată când ceva este pe punctul de a mă dezamăgi. „Liniște! Liniște, mamă…” Și apoi merg înainte.

Când traversam holul lung cu camere de-o simplitate aproape monahală din acea casă de munte, nu știam încă nimic din toate astea. Știam doar că ne-ați rugat când mergem în oraș să vă cumpărăm niște vișine ca să faceți dulceață. Mai știam că mă îndrăgosteam din ce în ce mai mult de teatru. Și mai știam că trebuia să trec în vârful picioarelor pe hol după-amiaza, ca să nu vă deranjez când vă retrăgeați în cameră, pentru că ușile erau cu geam și se auzea totul. Și trecerea în vârful picioarelor, tocmai din această cauză, se umplea de fiecare dată de emoție, imaginația mea de copil transformând lumea de dincolo de acea ușă într-o lume magică! Și asta zi după zi, până când „lumea magică” de dincolo de ușă s-a îndurat de emoția și curiozitatea fără margini a unui copil și s-a lăsat ușor dezvăluită de razele puternice ale apusului, care în acea amiază au străpuns întreaga cameră, ajungând până la geamul ușii. Deși opac și acoperit de sus până jos cu o perdeluță albă, încrețită pe șine subțiri de metal, geamul a fost nevoit să-și părăsească postul de santinelă de neînduplecat și să descopere privirii mele înghețate umbra doamnei Tamara, stând nemișcată lângă fereastra camerei ei inundată complet de lumină și având parcă ceva în mâini. Ochii mei de copil, imenși de atâta uimire, nu voiau să părăsească umbrele acelea misterioase, fiind convinsă că era ceva ce nu-i e dat oricui să vadă! Și rămânând fascinată în fața ei, de dincolo de geam, încet, încet, începu să se audă vocea ei. Cuvinte care deveniră fraze, care deveniră replici și monoloage și care deveniră, apoi, în amintirea mea de copil, cel mai magic moment pe care Teatrul mi l-a dăruit vreodată! În mijlocul verii, în camera ei de la munte, nemișcată în fața ferestrei, doamna Tamara repeta! Erau acolo numai ei, amândoi: ea și cu Teatrul! Stăteau de vorbă, privind apusul. Și ce bine se simțea Teatrul acolo, în încăperea și în preajma ei! Era la fel de fascinat și el cum eram și eu!

Acum dincolo de o altă ușă prin care trec razele apusului, cu siguranță doamna Tamara face același lucru. Repetă! Și asta va face întotdeauna. Iar într-un colț, Teatrul va sta și-i va zâmbi!

27
/02
/14

Prestez servicii artistice“ nu este doar un spectacol de teatru liber. Nu se joacă doar pe scenă și categoric o să te implici – involuntar – în desfășurarea lui, ajungând să faci parte din distribuție. Totul debutează abstract; regizorul anunță că spectacolul ce trebuia prezentat nu se va ține și cu scuzele de rigoare ne […]

26
/02
/14

Universitatea de Arte "George Enescu" şi Colegiul National de Artă "Octav Băncilă" din Iaşi au încheiat editţia a XVI a a Colocviului Naţional de Muzicologie, eveniment ce a avut ca tematică Arta sonoră şi interdisciplinaritatea.

26
/02
/14

Joi, 27 februarie, Primăria Sectorului 3 organizează prin Centrul Cultural Casa Artelor primul eveniment de amploare din acest an. De Dragobete, Concertul „Ţi-am dat un inel” susţinut de celebra formaţie Holograf este cadoul pe care Primăria Sectorului 3 îl face cuplurilor care s-au căsătorit în anul 2013, la Casa de Căsătorii a Sectorului 3.

26
/02
/14

Chitaristul spaniol Paco de Lucia, unul dintre cei mai renumiţi chitarişti flamenco, a murit în Mexic, în urma unei crize cardiace. Decesul chitaristului reprezintă "o pierdere ireparabilă pentru lumea culturală, pentru Andaluzia", a declarat primarul din Algeciras, Jose Ignacio Landaluce.

26
/02
/14

Sunt tare interesată de procesul creației artistice, de cum se construiește un spectacol, de variațiunile prin care trec actorii până la conturarea personajelor, și mai ales de fermitatea și flexibilitatea unui regizor, fiindcă ei sunt cei responsabili de tot ce vedem pe scenă sau în afara ei, după caz.

26
/02
/14

ŞTIAŢI CĂ într-o zi de 26 februarie a încetat din viaţă Nicolae Tonitza, unul dintre cei mai importanţi pictori români, membru reprezentantiv al expresionismului şi postimpresionismului? La sfârşitul lui 2011, pictura acestuia, "În iatac" a fost adjudecată la preţul de 290.000 de euro, nou record la acea vreme pentru piaţa româneasca de artă. Recordul a fost doborât anul trecut, când tabloul "Două fete" realizat de Ştefan Luchian a fost vândut cu suma de 300.000 de euro.

26
/02
/14

Nu-mi place textul piesei „Cui i-e frică de Virginia Woolf?“. Am acest drept. Fără să fiu radical: nu cunosc nuanță în inviolabilitatea acestui drept. Ştiu că acest text face figură de capodoperă şi ştiu şi de ce.

26
/02
/14

S-a născut pe 26 februarie 1940, la Bucureşti. A fost fratele mijlociu din Fraţii Karamazov, a fost Claudiu din Hamlet sau Lopahin din Livada de vişini. Alexandru Repan mărturiseşte că hobby-ul său e teatrul, iar meseria sa e viaţa.

26
/02
/14

Instituto Cervantes, cu sprijinul Ambasadei Argentinei şi în parteneriat cu ArCuB, organizează pe 9 martie, de la ora 20.00, o incursiune muzicală în istoria tangoului, printr-un recital de pian şi chitară susţinut de argentinianul Mariano Castro, membru al trupei Narcotango, nominalizat de două ori la Premille Grammy pentru cel mai bun disc.

25
/02
/14

Miercuri, 26 februarie, de la ora 19.00, pe scena Operei Naţionale Bucureşti debutează în rolurile principale ale baletului Don Quijote tinerii balerini japonezi ai teatrului, Sena Hidaka şi Shuhey Yoshida. Inspirat de romanul lui Cervantes, baletul Don Quijote spune povestea de dragoste a doi tineri, aflaţi sub protecţia celebrului cavaler, întâmplări din care nu lipsesc situaţiile comice şi dansurile spectaculoase.

25
/02
/14

Institutul Cervantes din București, cu sprijinul Societății Culturale NexT, organizează joi, 27 februarie, de la ora 19.00, Seara de scurtmetraje. Joi va rula o primă parte a selecţiei „Cortos en el mapa” / „Scurtmetraje pe harta Spaniei”, filme realizate în Insulele Canare și prezentate în cadrul programului „Canarias en Corto”.

25
/02
/14

,,Plătiți locație?” Mulți am fi nedumeriți, cel puțin în primele momente, dacă ni s-ar adresa această întrebare. Am înțeles oare greșit? O fi spus persoana respectivă „ați găsit o locație”? Despre cum se folosește ,,locația” corect, aflăm astăzi la rubrica Dans printre cuvinte.