Dragana Radakovic, invitată în spectacolul „Nabucco” de pe scena Operei Naționale București
https://www.ziarulmetropolis.ro/dragana-radakovic-invitata-in-spectacolul-nabucco-de-pe-scena-operei-nationale-bucuresti/

Opera Naţională Bucureşti prezintă vineri, 8 noiembrie 2019, începând cu ora 18:30, spectacolul „Nabucco” de Giuseppe Verdi, în regia lui Hero Lupescu, scenografia George Doroşenco, coregrafia Doina Andronache, asistent de regie Cristina Costescu, maestru de cor Daniel Jinga. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Mihnea Ignat – invitat.

Un articol de Liliana Matei|5 noiembrie 2019

Spectacolul „Nabucco” de Giuseppe Verdi este una dintre cele mai longevive creații din istoria Operei Naționale București. Pentru această producție, regretatul regizor Hero Lupescu, unul dintre cei mai apreciați creatori de spectacole din istoria teatrului liric românesc, obișnuit să lucreze cu ansambluri mari, a reușit să dea o personalitatea deosebită Corului, transformându-l într-un singur personaj, la fel cum era perceput rolul său în teatrul antic. Astfel, Corul sau vocea unui popor subjugat, execută simultan aceleași mișcări, ca o singură ființă, are aceleași aspirații și sentimente ca o personalitate distinctă. Pe de altă parte, soliștii ca reprezentanți ai ideilor pe care le transmite opera, sunt în majoritatea timpului statici, ca niște statui impunătoare, ca niște măști care declamă, ca niște mașinării simțitoare. Cadrul scenografic creat de George Doroșenco, deși alcătuit din elemente de decor simple, dar uriașe, exprimă megalomania personajului principal, temutul rege Nabucodonosor. Premiera operei pe scena bucureșteană în luna octombrie a anului 1987, a reprezentat un act revoluționar din partea artiștilor de atunci ce a reușit să transceadă în timp, rămânând în repertoriu vreme de 30 de ani.

Născută sub o stea favorabilă, cum însuşi compozitorul o considera, Nabucodonosor de Giuseppe Verdi, operă pe un libret de Temistocle Solera, e destinată nu succesului, ci entuziasmului. Prima capodoperă verdiană, amestec de grandoare şi patetism, de trufie, ură, mânie, cruzime şi fatalitate, cu excesul ei de ritmuri ameninţătoare, cu alămuri pe rând heraldice, războinice, funebre, cu inegalabilele coruri, cu arii avântate, pline de dramatism, cu scene spectaculoase, suscită din ce în ce mai mult atenţia în ultima vreme. După o perioadă de absenţă de pe scenele lirice, Nabucco trezeşte din nou pasiuni, e jucată cu săli arhipline, un bilet în plus înseamnă o izbândă teribilă: cel puţin aceasta este atmosfera din jurul spectacolului montat la Opera din Bucureşti, în regia lui Hero Lupescu. Un Nabucco în linie clasică, mai puţin îndrăzneţ faţă de cel de la Cluj-Napoca, sub aspectul teatralităţii – al dramatismului efectelor, al picturalităţii şi monumentalităţii unor detalii. Cadrul hieratic sugerat de subiectul biblic, acest subiect devenit din seara premierei (9 martie 1842, Scala din Milano) parabolă a libertăţii, are măreţie şi tensiune, fior mitologic şi vizionarism, asprime şi deşertăciune, un ton de austeritate suverană, exact în proporţia necesară pentru a nu înăbuşi desfăşurarea dramei, dând astfel un relief în plus portretisticii. Fiindcă, dacă Nabucco nu excelează în motivaţie psihologică (evoluţia personajului principal, cuceritorul rege al Babilonului, de la cruzime fanatică la ipostaza pacifistă e convenţional argumentată din punct de vedere literar), ea înfăţişează eroi străbătuţi de patimi, personalităţi puternice, alcătuite parcă din linii frânte. Ele sunt caracterizate mai ales prin efecte dramatice, incandescente, patosul muzicii cerându-se completat de atribute teatrale pe măsură.” – Costin Tuchilă, „România literară”

Biletele se găsesc online, dar și la casa de bilete a Operei Naționale București (program luni – duminică între orele 10:00 – 13:00 și 14:00 – 19:00).

Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Romantic FM, Gold FM, Radio Seven, Ziarul Metropolis, Zile și Nopți, Observator Cultural, Agerpres, Ziare.com, Business24, Marea Dragoste, Raftul cu Idei, Leviathan, Magazinul Verde, Ordinea Zilei

27
/02
/24

Turneul SoNoRo Conac ajunge în 2024 la ediția a XII-a, intitulată „L’heure bleue” – un titlu inspirat de acel interval de timp în care finalul de zi se pregătește să facă loc înserării, apoi nopții. „Ora albastră” va fi – din perspectiva SoNoRo – un spațiu de visare și un răstimp în care muzica se materializează, trece dincolo de contururi și prinde viață în mod desăvârșit, în unele dintre cele mai frumoase edificii din țara noastră.

20
/02
/24

După cum ne-am obișnuit în ultimii 3 ani, luna februarie marchează primul anunț de artiști al Jazz in the Park! Primele nume confirmate la ediția a XII-a sunt: Cymande (UK), Avishai Cohen Trio (IL), Manu Katche (FR), Tigran Hamasyan Trio (AM), Jazzanova Live (DE), Kinga Glyk (POL), KRiSPER (RO), Amphitrio (RO), Oreglo (UK) și Wasted Generation (IT)!

19
/02
/24

„Dumnezeu m-a atins cu degetul său mic și a spus: compune pentru teatru, doar pentru teatru.” – mărturisea Puccini într-o scrisoare adresată unui prieten. Și, într-adevăr, Puccini a îndeplinit porunca divină pe care simțea că a primit-o la nașterea sa, dedicându-și întreaga sa viață de creație operei, fără a se „irosi” prea mult spre alte genuri muzicale.

15
/02
/24

Joi, 22 februarie 2024 (19.00), BIG BAND-UL RADIO ROMÂNIA ne invită la o nouă seară extraordinară de jazz pe scena Sălii Radio! De această dată, invitatul special al evenimentului este renumitul saxofonist TONY LAKATOS, născut într-o familie de muzicieni din Budapesta.

15
/02
/24

După o retragere temporară din sfera publică, DELIA PANN revine în industria muzicală cu single-ul: The WOOP SONG, care asigură ascultătorilor o călătorie auditivă cu totul specială, un drum către SINE, în timp ce se dansează….electro și progresiv.

14
/02
/24

În data de 2 martie la Timișoara (Filarmonica Banatul Timișoara – Sala Capitol), 14-16 martie la București (Centrul Naţional de Artă “Tinerimea Română”), 23-24 martie la Cluj-Napoca (Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”) și pe 5 aprilie la Iași (Sala Eduard Caudella, Casa Alecu Balș), vor avea loc audiții pentru admiterea celor mai talentați tineri muzicieni în Orchestrele Naționale de Tineret ale României, la care sunt invitaţi atât actuali membri ai ansamblurilor, cât şi aspiranţii la acest statut, scopul acestor audiţii fiind reconfigurarea acestor orchestre.

12
/02
/24

Școala Academică de balet La Sylphide, alături de Opera Națională București, vă invită, luni, 19 februarie, de la ora 18:30, să sărbătorim împreună un moment special în lumea baletului: Gala de Balet dedicată aniversării a 25 de ani de la înființarea Școlii Academice La Sylphide.