Dragoș Alexandru Mușoiu: „Pentru mine, teatrul craiovean e o întâlnire fericită”
https://www.ziarulmetropolis.ro/dragos-alexandru-musoiu-pentru-mine-teatrul-craiovean-e-o-intalnire-fericita/

Regizorul povesteşte despre întâlnirile la început de drum în cariera sa, ce aşteptă de la publicul său, concursurile câştigate, precum şi despre cum lucrează cu actorii.

Un articol de Monica Andrei|13 iunie 2017

Face parte din categoria regizorilor care n-au trăit drama crâncenă a depresiei din lipsa montării spectacolelor, căci la scurt timp de la susținerea examenului de disertație, a câștigat la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova un concurs. De atunci, lucrurile s-au legat constant, iar proiectele au venit spre el. Când privești spectacolele lui Dragoș Alexandru Moșoiu nu-ți dai seama că stai de vorbă cu un regizor care a absolvit de câțiva ani, pentru că spectacolele sale sunt valoroase din punct de vedere estetic. Regizorul uimește prin maturitate, rigoarea și disciplina sa de ardelean de la Brașov și pasiunea lui pentru detalii. Cu siguranță faima de regizor creator va răzbi în timp frumos, de el se va auzi, iar montările sale vor avea viață lungă în teatre. A absolvit Facultatea de Teatru de la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale”, secţia Regie Teatru, la clasa prof. Ludmila Szekely Anton, prof. asociat Radu Apostol, cu spectacolul cu piesa După ploaie” de Sergi Belbel, (2012) și studiile masterale, la aceeași universitate, la clasa prof. univ. dr. Alexa Visarion cu spectacolul de disertație, „Pool(no water)” de Mark Ravenhill, (2014). În timpul facultății, a participat la crearea spectacolului „DOR”, performance comunitar, în Pittsburgh, Pennsylvania, proiect câştigător al concursului de finanţări „Soup ´n´ At 2011” din Pittsburgh și a semnat regia spectacolelor-lectură: „Corsarii” de Philip Lohle – în cadrul proiectului de prezentare a textelor germane contemporane organizat de Mihaela Mihailov și Institutul Goethe, (2012), „Specii pe cale de dispariție” de Petr Zelenka, Teatrul Nottara,(2013), „Alaska” de Gibran Portella, Teatrul Nottara, (2014), și a montat în 2012, la Teatrul Apropo a montat spectacolul „Night on earth”, adaptare după Jim Jarmusch.

După spectacolul de debut, Spargerea”, adaptare după proza „Jaf armat” de Răzvan Petrescu, în urma „Concursului de proiecte pentru tineri regizori” organizat de Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova, ediția 2014, au urmat și alte concursuri câștigate: „Comedia ține la tineri” ediția a VI-a, „9g la TNB”, ediția a II-a, cu spectacole montate în teatrele de stat: „Jocul de-a vacanța”, adaptare după Mihail Sebastian, Teatrul de Comedie București, (2016); „Suntem ultimii 5”, 5 piese scurte de Samuel Beckett – Teatrul Național București, ( 2016);

În 2016, a făcut asistență de regie la spectacolul cu piesa „Julius Caesar” de William Shakespeare, regia Peter Schneider, producător Elisabetta di Mambro și a regizat în 2017 Elefantul din cameră sau The Vibrator Play” de Sarah Ruhl la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova. A urmat: M.I.S.A.PĂRUT de Alexa Băcanu, spectacol documentar în cadrul proiectului ”Exerciții de democrație. Investigarea istoriei recente”, Reactorul de Creație și Experiment din Cluj-Napoca, ( 2017). Spectacolele sale au fost selectate să participe în numeroase festivaluri care au avut loc în București și în țară. A participat la sesiunea Academiei Itinerante Andrei Șerban”, Macea, Arad (2016) și a fost trainer în cadrul Laboratorului de teatru tânăr „Relief”, ediția 1, organizat de Teatrul Excelsior și Asociația T.E.T.A. A fost membru al juriului la Festivalul Național de Teatru pentru Liceeni „Amprente”, ediția a 5-a, Brașov.

În 2014, la Gala Absolvenților de masterat UNATC, a primit Premiul pentru cel mai bun spectacol de regie, pentru spectacolul „Pool (no water)”, iar, în 2016 a fost nominalizat la categoria ”Cel mai bun regizor”, pentru regia spectacolului „Spargerea” în cadrul festivalului Pledez pentru tine(ri), Piatra Neamț. Despre întâlnirile la început de drum în cariera sa de regizor, ce așteptă de la publicul său, concursurile câștigate care au devenit spectacole în teatrele de stat, precum și despre cum lucrează cu actorii povestește regizorul în interviu.

Monica Andrei: Cum ai ajuns să dai admitere la facultatea de teatru, secția regie de teatru?

Dragoș Alexandru Mușoiu: În clasa a XI-a de liceu am început să joc teatru, la Brașov. M-am înscris la preselecția trupei de teatru în limba engleză și am fost admis. Făceam niște exerciții, cu o profesoară de engleză, nu neapărat teatru. La un moment dat, am descoperit niște festivaluri de teatru pentru liceeni, la Timișoara, Arad, Bacău, unde veneau și oameni de teatru. Apoi, mergeam obsesiv ca să văd toate premierele de la teatrul din Brașov. Am cunoscut actorii, unii îmi spuneau să dau admitere la regie de teatru, habar n-aveam ce însemna regia. Trupa din care făceam și eu parte putea funcționa și fără coordonator. Se apropia admiterea, colegii mei de trupă se pregăteau de admitere la U.N.A.T.C, eu nu doream să fiu actor. Mi s-a inoculat ideea de a da la regie de teatru. Era vară, în perioada dintre bacalaureat și admitere la facultate am citit Bricabrac” de Lucian Pintilie și-mi amintesc că o poveste din carte m-a făcut să înțeleg treaba cu regia. Până atunci nu înțelegeam de ce mai este nevoie de regizor dacă actorul joacă, scenograful face decorul, textul e scris de dramaturg. Apoi, am dat admitere la regie de teatru de două ori și am fost admis la clasa prof.univ. dr. Liudmila Szekely Anton, asistent Radu Apostol. La masterat l-am avut profesor pe Alexa Visarion, deși erau puține locuri, am fost 14 în promoție și erau doar 2 locuri la școala masterală. După spectacolul prezentat la disertație, în toamna aceluiași an, am câștigat concursul de proiecte la Teatrul Național Marin Sorescu” din Craiova, cu dramatizarea „Spargerea”. Respectam condițiile de participare la concurs. Alesesem un text românesc scris în ultimii zece ani, o nuvelă a lui Răzvan Petrescu, pentru un spectacol în premieră pe țară. M-au anunțat de la teatru că am câștigat, apoi lucrurile s-au legat constant în teatrul craiovean, precum și în alte părți.

Ce a însemnat textul Elefantul din cameră sau The vibrator play” scris de Sarah Ruhl pentru tine?

O descoperire în primul rând. Trebuia să fac un alt proiect. Eram în teatru, în cabina actorilor, era noapte, am găsit textul lui Sarah Ruhl și am simțit că trebuie să prindă viață pe scena teatrului craiovean. Tot atunci mi-a pocnit în minte și distribuția. Am mers la directorul teatrului, domnul manager Alexandru Boureanu, i-am propus schimbarea de text, a fost de acord. A urmat o experiență de căutare personală pornind de la scena teatrului, actorii și restul. Textul e scris în 2010, aparent într-o manieră clasică. Acțiunea se petrece în epoca victoriană, în 1880, privind costumele, decorul, protocolul social, iar subiectul este contemporan. Mecanismul textului profund și accesibil îmbracă o poveste tabu a lui 2017 și te face să crezi că vezi pe scenă ceva scris de Oscar Wilde, dacă privim prin patina timpului. Spectacolul atrage orice categorie de public, prin poveste, deși le este interzis celor sub 16 ani. Când faci un spectacol știi de la început că nu poți aduce în sală anumiți oameni sau cam care este segmentul de public pe care nu-l poți aduce în sală. Pornind de la scriitura lui Sarah Ruhl sunt multe straturi de înțelegere care satisfac nevoile spectatorului implicând registrele: comic, dramatic, fără să fie scop în sine.

Cum a fost colaborarea cu Peter Schneider și cât înveți de la regizorii mari ai lumii?

Bobi Pricop făcea asistență de regie la Robert Wilson. Eram curios cum lucra, ce le spunea actorilor, cum realiza spectacolele, căci Wilson e arhitect. Am venit din curiozitate la repetițiile lui. Îmi amintesc că treceam spre cabine, somnoros, inhibat, rușinos, actorii se machiau, mă strecuram ușor, voiam să nu mă observe. După un an montam în teatrul craiovean, treceam pe holul acela de la cabine în pijamale și șlapi, cu multă încredere, mă pregăteam pentru repetițiile mele. A trebuit să fiu aici. Am lucrat cu producătorul Elisabetta di Mambro, care a produs spectacolele regizorilor: Robert Lepage, Peter Greenway, Robert Wilson, pe marile scene ale lumii. Eu am cunoscut-o când am făcut asistență de regie la spectacolul cu piesa Iulius Caezar”, de Wiliam Shakespeare, în regia lui Peter Schneider, montat tot pe scena craioveană. De la toți regizorii înveți câte ceva. Chiar și de la cei care nu fac ceva bun înveți. Înveți ca să știi pe ce piață funcționezi, ca să te poți opune lui, sau să-ți găsești identitatea. N-am avut idoli în teatru. Anumite spectacole sunt niște lecții de învățat. Nu tot ce face un regizor place.

Ce-ți place să montezi mai mult, text clasic sau contemporan?

N-am apucat încă să montez text clasic. Când citesc un text de teatru mă interesează problematica lui, personajele, relațiile dintre ele. Mi-a fost ușor până acum să montez text contemporan. Toate textele pe care urmează să le montez sunt niște întâlniri. Când mă întreb cum am ajuns să regizez Jocul de-a vacanța” la Teatrul de Comedie din București, nu mai țin minte cum s-a produs întâlnirea, știam ce vreau să fac. Cred mult în întâlniri. Parcursul meu de până acum ar fi fost altul dacă nu nimeream în Craiova la debut. O experiență nepotrivită la început poate afecta drumul, procesul creației. Pentru mine Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova e o întâlnire fericită.

Cum îți faci distribuțiile?

În teatru lucrez cu trupa. Se pot discuta colaborări. Se poate aduce un actor din altă parte dacă ai argumente artistice care să-ți susțină cauza.

Te ascultă actorii?

Nu vreau să fiu ascultat. Doresc colaborarea cu ei. Propun o cheie de lucru la început, un limbaj, dacă actorii sunt de acord, atunci colaborarea este simplă. Din ce dau ei ca tip de energie pot lua și duce mai departe și invers. E nevoie de comunicare. Până acum m-am înțeles bine cu echipa actorilor din spectacol. Pentru spectacolul Spargerea” am câștigat concursul de proiecte. E primul meu spectacol în teatrul de stat. A fost un proces suspect de armonios, ușor, mă simțeam îngrijorat, că am colaborat așa de bine cu actorii.

De ce crezi că ai fost selectat la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova?

Habar n-am. Era o nuvelă bună, neteatrală, un text epic scris de Răzvan Petrescu, apoi eu i-am făcut dramatizarea. A fost pariul câștigat. Am lucrat într-un moment de panică. Trebuia să tai, să transform text în dialog, să mixez, să pregătesc totul pentru a fi pusă în scenă. Nu mă gândeam la cum o s-o montez. Textul a contat enorm la concurs. Eram speriat de contactul cu teatrul de stat. Prin facultate circulă tot felul de legende. Teatrul nu e locul unde te poți impune neapărat, trebuie să vină ceva de la tine care să te ajute să țină actorii în loc. Este treaba mea ca regizor, ca în lucrul cu actorii, să nu permit să se ajungă la blocaje la repetiții. Dacă azi nu merge la repetiție, mâine, cu siguranță va fi mai bine. Apoi este important să știe toți actorii ce avem de făcut. Când toată lumea știe, construim în același sens. Dacă nu e clar, fiecare citește textul în lumea lui, atunci lumile noastre nu se întâlnesc, publicul receptează frânturi, elemente de costum, decor etc. Impactul real asupra publicului se produce din întreg, prin toată echipa care participă la spectacol: actori, regizor, scenograf, luminist, sunetist, oamenii de la scenă. De aceea este esențial, ca regizor, după ce ți-ai făcut distribuția, la început, să stabilești reguli.

Simți că ești pe drumul tău?

Da. Nu m-am văzut în altă parte făcând altceva. Mă îndoiesc de lucrurile pe care le fac, dar nu și de alegerea de a le fi făcut. Uneori, mă întreb dacă le-am făcut bine sau rău, nu mă dezic de oamenii cu care lucrez. Când îmi formez echipa, mi-am asumat, a fost alegerea mea să lucrez cu anumiți oameni. N-am regretat până acum ceva.

Ce urmează să faci?

Am terminat la Cluj un spectacol, în teatrul independent, în alt spațiu de joc. Se încheie stagiunea, vine vacanța. Am proiecte pentru următoarea stagiune, nu vorbesc despre ele acum. Vacanța pentru mine e un fel de lucru în intimitate, căci am timp să mă gândesc la proiectele viitoare. Trecerea de la un proiect la altul nu e ușoară și nu poate fi bruscă. Închei un spectacol mă gândesc la următoarea propunere, discut toate condițiile, căci am de montat genuri diferite în spații diferite.

Ce aștepți de la publicul tău?

Să nu ia de bun tot ce spun prin mesajul spectacolului, să-și pună întrebări, să mă contrazică. Dacă sunt în sală, în public, simt când sunt cu mine, dacă au intrat în convenția pe care am propus-o pe scenă, dacă nu rezonează cu povestea pe care o transmit. Prefer publicul care chestionează, procesează informația, în locul celui care ia de bun tot. Oamenii care dorm în sală, la final, aplaudă furtunos.

„Spargerea” de Răzvan Petrescu

 

05
/06
/17

Dramaturgul Saviana Stănescu, născută în România și stabilită în Statele Unite ale Americii, a fost invitată recent să țină, alături de Matei Vișniec, un workshop de scriere dramatică în cadrul programului POINT New Writing, desfășurat la festCO 2017. Despre întâlnirea sa cu tinerii dramaturgi de la noi, dar și despre cum se scrie teatru azi, în rândurile care urmează...

02
/06
/17

"Limitările financiare pot fi luate ca un imbold creativ, dar numai dacă integrezi constrângerile bugetare de la început în procesul creativ", afirmă Antoine Le Bos, consultant de scenariu în cadrul "Less is More", o platformă europeană de dezvoltare a filmelor cu buget limitat, care va desfăşura la TIFF un workshop.

30
/05
/17

Diana Cavallioti (31 de ani), rolul principal feminin din filmul românesc de mare succes „Ana, mon amour”, are, mai ales, o frumoasă carieră în teatru. În linii mari, toate acestea se cunosc. Din interviul care urmează veți afla detaliile. Cine, ce, de ce, unde, când, cum. Ca la Ziar.

29
/05
/17

INTERVIU „Secondo Me” a fost prezentat în 2016 la Locarno. În iunie, documentarul, care are în centru doi garderobieri (de la Viena şi Milano) şi o garderobieră (de la Odessa), va putea fi văzut la TIFF. Regizorul Pavel Cuzuioc, născut în Republica Moldova şi stabilit în Austria, vorbeşte despre film şi despre cum a ajuns cineast.

18
/05
/17

Scriitorul din Basarabia se află în plină mică trilogie a marginalilor, din care a publicat primele două volume: „Sectanții” și „Bandiții”. Atenție, urmează un interviu neconvențional! Despre cultură și războaie, despre cărți, tineri și nostalgie. Se pune chiar și întrebarea: „Ești un agent al Kremlinului, Vasile?“

16
/05
/17

Este unul dintre profesorii fondatori ai şcolii de teatru clujene și a instruit cinci generaţii de absolvenţi ai secţiei române de actorie. Miklós Bács vorbește despre povestea sa de viață și teatru și rolul Faust din spectacolul cu același nume în regia lui Silviu Purcărete, jucat la Teatrul Național ''Radu Stanca'' din Sibiu.

11
/05
/17

Profitând de lansarea în limba română a romanului „Cel mai frumos loc din lume e chiar aici” (ed. Humanitas, 2017), de Care Santos și Francesc Miralles, am provocat-o pe celebra scriitoare catalană la un exercițiu de rememorare a traseului său – de la primul concurs literar câștigat, pe când era elevă, la cum arată o zi obișnuită pentru ea acum, ca autoare a unor cărți traduse în peste 20 de limbi.

04
/05
/17

„Încă nu m-am îndepărtat de concluzia asta, că cinema-ul este inutil. Pe de altă parte, îl îmbrăţişez nemăsurat”, spune regizorul Gabriel Achim, al cărui debut, „Visul lui Adalbert” (2011), este acum disponibil pe platforma Cinepub. Noul său film, „Ultima zi”, va rula din 12 mai în cinematografe.

04
/05
/17

Un interviu neconvențional cu ziaristul (colaborator al Ziarului Metropolis) și scriitorul Andrei Crăciun, despre cea mai recentă dintre cărțile sale – „Aleea Zorilor” (publicată la Editura Polirom), care este o carte despre copilărie, scrisă într-o singură frază.

28
/04
/17

Lavinia Pele (25 de ani), nominalizată la Premiile UNITER pentru debut (cu rolul Doruleț din spectacolul „Visul unei nopți de iarnă”, de la Teatrul Tony Bulandra din Târgoviște). A studiat Teatrul la Cluj-Napoca (la clasa lui Miklos Bacs) și a făcut masterul la UNATC. Joacă și în „Zece pentru New York”, spectacolul aniversar de la Teatrul Metropolis. Ea este Fefe.

19
/04
/17

Poetul Claudiu Komartin (33 de ani) ține în viață un cenaclu – Institutul Blecher. Și o editură care publică poezie – Casa de Editură Max Blecher. Claudiu Komartin, din Berceni. Trăiește între poeți și pentru poezie. Către viitor se uită, așa cum e și firesc, în ordinea poetică a lumii, cu scepticism.