Dragoș Mihalcea, dansator: ”Criza prin care trece omenirea va da naștere la o dezvoltare artistică extraordinară”
https://www.ziarulmetropolis.ro/dragos-mihalcea-dansator-criza-prin-care-trece-omenirea-va-da-nastere-la-o-dezvoltare-artistica-extraordinara/

Dragoş Mihalcea, unul dintre cei mai valoroşi dansatori ai lumii, a explicat într-un interviu pentru Ziarul Metropolis ce înseamnă să fii artist în lumea contemporană.

Un articol de Alexandru Filimon|16 decembrie 2020

„Eu dansez de când mă știu sau poate chiar dinainte. Dansul a fost cu mine de la primele amintiri și va fi cu mine tot timpul chiar și când amintirile n-or să mai existe”, evocă cu emoție marele dansator român, Dragoș Mihalcea.

Pasiunea sa l-a făcut să descopere adevărul în artă și esența care trăiește în fiecare gest, în fiecare trăire pe care corpul o înregistrează. Promisiunea sa a devenit o realitate și realitatea s-a transformat în destin, un destin ce intra pe orbita mondială.

Ce semnifică un dansator într-o lume complicată, complexă și în special dinamică, care are un ritm extrem de alert?

Cât spațiu avem pentru interviul acesta, și cât timp? Nu semnifică nimic și în același timp semnifică totul. Avem nevoie de artă? Avem nevoie de imaginație? Avem nevoie de creativitate? Este o temă de dezbatere mult prea complexă.

Nu toți oamenii sunt născuți egali. Cei cu talent la matematică trebuie să-i ajute pe cei cu mai puțin talent la matematică să le deschidă ochii la o parte a lumii care are de-a face cu cifre și calculi, o lume care pentru ei pare complicată, complexă și în special dinamică.

Unde este granița (si/sau întrepătrunderea) dintre artă corporală, dans și balet?

În lumea mea nu există granițe.

Cum am putea căuta înțelesurile dansului, ca una dintre cele șapte arte?

Arta nu are nevoie de explicații și înțelegeri. Doi oameni se uită la un spectacol. La sfârșit primul om zice: ”Mi-a plăcut foarte mult”. Al doilea om zice: ”Mie nu mi-a plăcut deloc”. De ce?

Ce înseamnă să fii artist astăzi, mă refer în special la cultivarea unei trăiri?

Timpurile actuale, ‘criza’ prin care omenirea trece în acest moment va da naștere la o dezvoltare artistică extraordinară.

Ceea ce este extrem de interesant este acesibilitatea pe care o avem prin mediile sociale. Au existat talente incredibile care nu au avut niciodată o platformă de se promova. Acum platformele sunt accesibile tuturor.

Și cei care creează nu pentru faima sau ‘likes’ ci doar pentru că simt nevoie de a crea, pentru mine sunt artiști  adevărați, iar noi suntem norocoși că îi putem vedea fie pe Instagram, fie pe TikTok sau chiar si la Berghain.

Ce i-ai recomanda unui tânăr dansator astăzi care se află la începutul carierei sale în România și care nu vrea să renunțe sub nici o formă la ideea de a fi dansator, asemeni ție?

Nu renunța sub nici o formă la ideea de a fi dansator.

Povestea lui Dragoș poate fi urmarită la Kanal D pe 26 decembrie, ora 10:00, în cadrul seriei de documentare Destine.

Dragoş Mihalcea s-a născut pe 17 decembrie 1977 în Bucureşti şi a început să studieze baletul la Liceul de Coregrafie „Floria Capsali”, pentru ca la vârsta de 14 ani să primească o bursă completă la Academia de Balet Kirov din Washington DC. După absolvire, Dragoş a fost invitat să danseze, în perioada 1997-2000, în cadrul Companiei de Balet Universal din Coreea de Sud, unde a fost promovat rapid pe poziţia de dansator principal.

La numai 20 de ani a dansat în rolul prinţului Siegfried din „Lacul Lebedelor”, al prinţului Desire din „Frumoasa din pădurea adormită” şi al nobilului Albrecht din „Giselle”, începând o carieră care l-a purtat pe tot globul pământesc, de la New York la Tokyo, de la Londra la München sau la Budapesta.

A urmat apoi experienţa americană, prin colaborarea sa cu Southern Ballet Theatre din Florida. De pe continentul american a revenit pe cel european şi pentru o scurtă perioadă  a dansat ca balerin principal (Guest Star) la The Norwegian National Opera & Ballet, pentru ca apoi să fie invitat să danseze cu The Royal Swedish Ballet (Baletul Regal Suedez) ca prim-solist, devenind astfel primul dansator din istoria de 230 de ani a companiei care a depăşit ierarhia corpului de balet.

22
/08
/22

După 28 de ani de activitate neîntreruptă, în perioada 1-4 septembrie, Green Hours va prezenta a 14-a ediție a singurului festival internațional de jazz organizat de un club din România: Green Hours JAZZ Fest. În cunoscutul nucleu cultural din centrul orașului - grădina boemă a hub-ului nostru - vor avea loc, pe parcursul celor patru zile de festival, 9 sesiuni concertistice, reunind muzicieni valoroși din 12 țări de pe continentul european.

22
/08
/22

Orchestra Romanian Sinfonietta – parte a proiectului Orchestrele Naţionale de Tineret ale României – va concerta în cadrul tradiţionalelor festivaluri internaţionale de muzică clasică ale lunii august, mai exact la “Enescu și muzica lumii” – Sinaia pe 23 august, la Sala Casino şi Vara Magică – Bucureşti, pe 24 august, la Ateneul Român.

19
/08
/22

Două evenimente muzicale româneşti în Germania se vor petrece pe 20 şi 22 august, mai precis concertul susţinut de Orchestra Română de Tineret dirijată de Gabriel Bebeşelea pe 20 august, ora 11, la ElbPhilharmonie Hamburg, în cadrul Festivalului Schleswig-Holstein şi recitalul de pe 22 august, la ora 19, de la Ambasada României din Berlin, susţinut de violonistul Valentin Şerban şi violoncelistul Ştefan Cazacu – laureate în 2021 ai Concursului Enescu –, împreună cu pianistul Cristian Niculescu.

31
/07
/22

„Nu datorez nimic României, nu am fost susținută de acest stat sau de instituțiile lui niciodată în cariera mea, dimpotrivă eu am susținut muzicieni și colegi români, invitându-i în concertele și spectacolele mele, pe onorarii importante, în toată cariera mea“, scrie soprana Angela Gheorghiu într-o postare pe contul ei de Facebook.