Dragoste și alți demoni. POVEȘTILE lui DEDE’s (din autobuz)
https://www.ziarulmetropolis.ro/dragoste-si-alti-demoni-povestile-lui-dedes-din-autobuz/

Obosit, neras, încercănat, bărbatul de aproximativ 30 de ani intenşi vorbeşte la telefon. Are căştile în urechi, dar cine ştie cum a reuşit să aranjeze lucrurile astfel încât tot ce vorbeşte partenerul lui de flecăreală să se audă şi la difuzorul telefonului, ca să fie auditoriul la curent cu întreaga convorbire. Căştile îi blochează bine canalele auditive, aşa că vorbeşte foarte tare.

Un articol de Dede's|25 septembrie 2018

Povestește ce a făcut cu o seară în urmă cu o rudă a soției. Din amănuntele oferite e clar, ruda e femeie, deci …tradițional. Cum am ajuns în proximitatea lui mai târziu, am ratat preludiul. Este deja la un ”bot fără mâini”.

Celălalt, mai bătrân după voce, nechează incredibil și lansează tot felul de încurajări de parcă acțiunea s-ar petrece chiar în acele momente.

Domnul Dede’s

Mă simt jenat, eu și o femeie mai în vârstă, restul aproape că nu mai respiră, sorb fiecare cuvânt. Când a ajuns cu povestea la ”i-am pus cracii pe umeri și am început …”, două femei își rearanjează poziția pe scaun, iar un zugrav (hainele lui îmi indică meseria) îmi lasă impresia că e gata să-și înghită limba.

E clar, îmi dau seama că trebuie să cobor din autobuz înainte să treacă la următoarea perversiune, atmosfera este prea încinsă pentru gustul meu. Traficul e semiblocat, așa că prind și o ”capră” cu îmbunătățiri. ”A dracu, cu mine nu vrea așa”, strigă celălalt.

Sodoma, strig pe interior, eu!

Publicul e în pragul aplauzelor. Baba pudica e în pragul leșinului. Eu sunt în pragul ușii. Dar ușa nu se deschide. Amănuntele curg, el e un amant incredibil, dar și ruda soției e foarte talentată, din descriere fie a fost gimnastă fie e contorsionistă la circ.

Îmi scot telefonul, nu intenționez să cer numărul rudei, ci doar să-mi pun căștile și să ascult și altceva. Bătrâna mă privește cu disperare.

Stați liniștită, eu doar ascult, nu vorbesc.

––––––

* Dede’s este jurnalist și bloger (www.dedes.ro)

Foto: Dragoste și alți demoni, POVEȘTILE lui DEDE’s (din autobuz) – facebook

31
/10
/18

O fi ea ultima zi de octombrie în calendar (adică ziua în care s-au născut Alehin - șahistul, Helmut Newton – fotograful, Barbara Bel Geddes – Miss Ellie din Dallas, Bud Spencer – Piedone din film, nu cel de la primărie și, bineînțeles, Marco van Basten - fotbalistul olandez și ziua în care au murit Egon Schiele – pictorul și Federico Fellini – cineastul), dar afară e o vreme atât de frumoasă de-ți vine s-o inviți la un dans, nu alta!

15
/10
/18

Pe Vic Chesnutt* l-am văzut prima oară atunci când cei de la “Cowboy Junkies” l-au invitat să cânte cu ei pe “Trinity Revisited”. Cu pălăriuța aia ciudată, figura lui îmi amintea de Tolouse Lautrec și de Michel Petrucciani. Poate și de Peter Sellers, atunci când îl parodia pe Lautrec, în Pantera Roz.

05
/10
/18

Am văzut și eu meta-filmul lui Jude, ăla cu titlul tltr (“too long to read”, pentru cei născuți înainte de 2000). Nu că-i rău, că nu-i rău... nu că-i bun, că nici prea bun nu e... necesar nici atât... dar să mergeți să-l vedeți că ceva-ceva tot oți alege din el.

01
/10
/18

Două mâini legate de corpuri diferite mi-au întins azi nişte fluturași din care aflam că e foarte posibil să îmi pierd copilul pentru că îl vor lua homosexualii. Bună treabă, în acest caz, strict particular, având în vedere că e majoră și fată, cel mult niște lesbiene îmi pot destructura familia. Dar asta e altă discuție.

25
/09
/18

Obosit, neras, încercănat, bărbatul de aproximativ 30 de ani intenși vorbește la telefon. Are căștile în urechi, dar cine știe cum a reușit să aranjeze lucrurile astfel încât tot ce vorbește partenerul lui de flecăreală să se audă și la difuzorul telefonului, ca să fie auditoriul la curent cu întreaga convorbire. Căștile îi blochează bine canalele auditive, așa că vorbește foarte tare.

16
/09
/18

Se ştie că urăsc vânătoarea. Un fost coleg de şcoală, vânător pasionat, mi-a relatat azi o scenă care mi-a făcut rău: "Eram mai tânăr, îmi luasem puşcă şi uceniceam pe lângă nea X, care organiza vânători de capre în pădurea Udeanca. Veneau mahări din CC şi chefuiau câte o săptămână. Eu făceam pe gonaciul cu câţiva inşi.

13
/09
/18

Un autobuz aglomerat. Piţiponci şi piţipoance stau pe Facebook. Zdrahoni - venind de la muncă, mirosind a transpiraţie. Un candidat la un seminar teologic (un pulifrici citind despre semiologia Crucii) subliniază cu aplomb într-o cărticică. În maşină urcă o ţigancă în braţe cu un copil de maximum 7 luni.

12
/09
/18

Dar să vedem ce cumpărături a mai făcut între timp scriitorul şi scenaristul Florin Lăzărescu, care, luna trecută, după cum aflam de pe pagina dumnealui de facebook, asista neputiincios la moartea propriului caucic. (www.ziarulmetropolis.ro/moartea-cauciucului-domnului-lazarescu/)

03
/09
/18

Veşnicia s-a născut la Poșta Română. Dacă ai de ridicat ceva, orice, și ai în față 2 persoane, poți spune că e o coadă îngrozitoare, durează cel puțin 30-40 de minute să ajungi în fața funcționarului. Când sunt mai mult de 10 persoane îți poți scrie liniștit testamentul.

15
/08
/18

Vineri, exact când țara mea arăta cât este de bolnavă, o parte din corpul meu derutant (cea interioară) a decis să mă lase baltă. Organele de bun simț au făcut asta în cadru organizat, în spital (Witting), unde mă aflam de două zile.

08
/08
/18

Unele străzi mor, dacă oamenii care le-au iubit nu mai păşesc pe acolo. Ieri am văzut din maşină bulevardul pe care se află APACA, aproape de Piaţa Leul. Dincolo de clădirea pomenită mai sus se afla UMEB, unde lucra tatăl meu.

08
/08
/18

Zilele trecute, scriitorul și scenaristul Florin Lăzărescu a trecut pe la o vulcanizare, de mai multe ori - cum veți putea citi în povestirea ce urmează -, fapt ce a dat naștere unei "relatări", o povestire (cinematografică) deprimantă & plină de humor, așa cum este și țara în care continuăm să conviețuim...

25
/07
/18

Apărută în 1951, revista franceză „Cahiers du cinéma” este și în prezent cea mai celebră publicație dedicată filmului din lume. Chiar dacă pare să-şi mai fi pierdut din influența de altădată, rămâne o minunată revistă-reper, care merită mereu (re)descoperită.

26
/06
/18

Grăbesc pasul ca să nu întârzii foarte mult. Când ajung însă în holul Institutului Cultural Român, evenimentul pare departe de a începe: lumea încă își face fotografii cu Margareta Pâslaru, care atrage toată atenția, și cu sărbătoritul zilei, regizorul Ioan Cărmăzan, „personaj al culturii române”, cum avea să îl numească cineva.