Drama „5 Minute”, regizată de Dan Chișu, premiera mondială astăzi la Varșovia IFF
https://www.ziarulmetropolis.ro/drama-5-minute-regizata-de-dan-chisu-premiera-mondiala-astazi-la-varsovia-iff/

Drama „5 Minute/ 5 Minutes Too Late”, scrisă şi regizată de Dan Chişu, va avea premiera mondială pe 17 octombrie 2019, la cea de-a 35-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Varşovia, unde este inclusă în competiţia oficială.

Un articol de Petre Ivan|17 octombrie 2019

Proiecții ale lungmetrajului – din distribuția căruia fac parte Mihai Călin, Diana Cavallioti, Emanuel Pârvu, Ana Radu, Elvira Deatcu, Adrian Titieni, Gabi Huian şi Aida Economu – vor avea loc și pe 18, 19 și 20 octombrie.

La premiera mondială de la Varșovia vor participa regizorul Dan Chișu, actorii Mihai Călin, Diana Cavallioti și Ana Radu, monteurul Letiția Ștefănescu și producătoarea Anamaria Antoci. Prezența delegației române la prestigiosul festival este susținută de Centrul Național al Cinematografiei.

Filmul va concura pentru Warsaw Grand Prix, în valoare de 100.000 de zloți (23.000 de euro), premiul pentru cea mai bună regie, în valoare de 10.000 de zloți, și premiul special al juriului, în valoare de 5.000 de zloți.

Festivalul Internațional de Film de la Varșovia are loc în perioada 11 – 20 octombrie.

Lungmetrajul de ficțiune al lui Dan Chișu este inspirat din fapte reale. Într-un cinematograf din București rulează un film controversat, despre un cuplu format din două femei. La scurt timp după începerea filmului, câțiva spectatori se ridică și protestează față de comunitatea LGBT, membri ai acesteia fiind prezenți în sală. Presa a acuzat Jandarmeria că nu a intervenit pentru a pune capăt conflictului în urma căruia un tânăr a fost rănit și a ajuns la spital. Filmul se concentrează pe povestea omului care a condus echipa de jandarmi în acțiunea de la cinematograf, printr-o investigație făcută de o tânără jurnalistă cunoscută pentru reportajele ei neobișnuit de îndrăznețe.

Imaginea filmului este semnată de Adrian Silișteanu, montajul – de Letiția Ștefănescu, sunetul – de Marius Leftărache, scenografia – de Gina Călin, costumele – de Adina Bucur, machiajul – de Dana Roșeanu, coafura – de Manuela Simionescu. Producător este Anamaria Antoci.

„5 Minute” este o producție Domestic Film, în coproducție cu DaKINO Production, realizată cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Programului Europa Creativă – Media al Uniunii Europene, Heineken România, în colaborare cu Societatea Română de Televiziune.

„5 Minute” va avea avanpremiera națională pe 25 octombrie, ora 20:00, în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest.  Filmul va rula în cinematografele din România din 27 martie 2020, fiind distribuit de Domestic Film.

Pagina oficială de Facebook: https://www.facebook.com/5minutefilm

Foto: Doria Drăgușin

18
/10
/23

Trofeele „Contele Dracula” vor fi înmânate anul acesta unora dintre cei mai populari cineaşti din cinematografia italiană contemporană, ambii ajunşi la respectabila vârstă de 85 de ani, Enzo G. Castellari şi Sergio Martino, invitaţi de onoare ai festivalului de la Braşov, ajuns la ediţia a XI-a.

09
/10
/23

Ediţia în română a unei cărţi despre legendarul regizor Martin Scorsese şi un volum în engleză scris de Andrei Gorzo şi Veronica Lazăr despre cinemaul lui Radu Jude sunt două recomandări de lectură pentru această toamnă, pentru cei pasionaţi şi de discursul despre filme, nu doar de vizionarea lor.

09
/10
/23

Les Films de Cannes à Bucarest (20 - 29 octombrie) le-a pregătit bucureștenilor un maraton de cinema de 10 zile cu 43 de lungmetraje, 15 scurtmetraje și mai mult de 65 de proiecții ale unor autoare și autori care au un cuvânt greu de spus în cinematografia momentului.