Dublă inaugurare la Opera Comică pentru Copii
https://www.ziarulmetropolis.ro/dubla-inaugurare-la-opera-comica-pentru-copii/

Sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 11, la Opera Comică pentru Copii are loc o dublă inaugurare: Salonul Mozart şi Stagiunea de Concerte Lecţie.

Un articol de Liliana Matei|13 octombrie 2015

Realizat în stil baroc, cu un număr de 130 de locuri și dotat cu un pian Kawai, Salonul Mozart va găzdui concertele camerale și pe cele lecție programate. Un nou tip de spectacol cu rol cultural și educativ deopotrivă, Concertele lecție sunt concepute astfel încât să-i familiarizeze pe tineri cu secretele lumii muzicale. Acestea le vor fi dezvăluite de către artiștii consacrați ai scenei românești, care, în cadrul unor recitaluri adaptate pentru copii, presărate cu explicații și istorisiri, își propun să-i apropie pe aceștia de studiul instrumentelor respective.

Concertul care deschide stagiunea va aduce în prim-plan pianul, prezentat de maeștrii Dan Dediu și Cristian Mihăilescu, urmând apoi concerte-lecție oferite de soprana Felicia Filip și soliștii Operei Comice pentru Copii (noiembrie) și de maestrul percuționist Alexandru Matei (decembrie). Pe parcursul acestei stagiuni vor avea loc 33 de astfel de evenimente.

Compozitor prolific, recunoscut la nivel mondial, Dan Dediu este directorul artistic al ansamblului Profil, iar în prezent ocupă funcţia de rector al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti. Regizor de notorietate internaţională, Cristian Mihăilescu a primit toate premiile pentru regie existente în România, în 2014 fiind decorat cu Ordinul “Meritul Cultural”, în grad de Cavaler pentru promovarea culturii.

“Succesul pe care concertele lecție l-au avut în rândul publicului tânăr la prima ediție a Festivalului <<Hänsel și Gretel>>, anul trecut, ne-a determinat să le dedicăm un loc aparte în stagiunea curentă. Copiii învață prin joacă și cântec, iar contactul cu un instrument muzical le disciplinează gândirea. Atunci când au în față un profesionist, care le explică pe înțelesul lor noțiuni ce altfel ar putea părea complicate, apropierea de muzică devine firească.”, a declarat soprana Felicia Filip, managerul instituției.

După ce a prezentat în cadrul Festivalului Internațional „George Enescu” opera “Münchhausen – Stăpânul minciunilor”, Opera Comică pentru Copii pregătește anul acesta patru noi producții: “Mam’zelle Nitouche” (operetă, premiera în luna decembrie), “Poveste de Crăciun” (spectacol extraordinar, premiera în luna decembrie la Sala Polivalentă), “Viva la mamma” (musical, premiera în luna martie) şi “Jack și vrejul de fasole” (balet, premiera în luna aprilie). Biletele se pot achiziționa prin rețeaua bilete.ro – cu 48 de ore înainte de spectacol – și de la casa de bilete a Operei Comice pentru Copii (Calea Giulești nr. 16) – în zilele în care sunt programate reprezentații, cu o oră înainte de începere – în limita locurilor disponibile.

29
/01
/24

Primul concert al lunii februarie la Sala Radio vă invită la o frumoasă călătorie muzicală prin Viena imperială. Vineri, 2 februarie 2024 (19.00), veți asculta creații semnate de doi mari compozitori austrieci, care și-au desfășurat o mare parte din activitatea lor artistică în spațiul vienez – MOZART și BRUCKNER – lucrări interpretate de ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO, sub bagheta dirijorului vienez SASCHA GOETZEL.

26
/01
/24

Mădălina Pavăl vorbește despre „Gazda“, spectacolul ei sonor de la Teatrelli, care are premiera pe 31 ianuarie și 1 februarie, de la ora 19.00, dar nu ne lasă nelămuriți nici în ceea ce privește cele mai frumoase lucruri care îi traversează viața. Totul, într-un interviu sub formă de alfabet.

25
/01
/24

Duminică, 28 ianuarie (de la 17.00), primul concert al anului 2024 din stagiunea Orchestrei de Muzică Populară Radio îi este dedicat memoriei actriței NATAȘA RAAB, prezentatoare a nenumeroase concerte pe scena Sălii Radio.