Dublă premieră pentru Alina Șerban, la TIFF 2020
https://www.ziarulmetropolis.ro/dubla-premiera-pentru-alina-serban-la-tiff-2020/

Alina Șerban participă la TIFF 2020 atât ca actriţă în pelicula „Gipsy Queen”, cât şi ca prima regizoare romă din România, cu scurtmetrajul „Bilet de iertare”.

Un articol de Liliana Matei|5 august 2020

Alina Șerban prezintă o dublă premieră la TIFF 2020: avanpremiera lungmetrajului „Gipsy Queen” în România (ficțiune, 2019, r. Hüseyin Tabak), în care joacă rolul principal, și premiera scurtmetrajului „Bilet de iertare”, primul film despre sclavia romilor din perspectivă romă, debutul ei în regie de film, prin care devine prima regizoare de film romă din România.

Proiecția filmului „Gipsy Queen” va avea loc joi, 6 august, ora 21:30, la Episcopia Unitariană, Cluj-Napoca, iar „Bilet de iertare” a fost proiectat marți, 4 august, în Iulius Parc Open Air, și va mai putea fi văzut vineri, 7 august, la 00:00, în curtea Liceului Național “George Coşbuc”, Cluj-Napoca.

În coproducția germano-austriacă „Gipsy Queen”, Alina Șerban interpretează rolul lui Ali, o mamă singură de etnie romă, care trebuie să aibă grijă de copiii săi. Pentru a-și putea întreține familia, aceasta se apucă de box, alături de antrenorul și patronul unui club de box.  Filmul conține o scenă de box care scrie istorie cinematografică – cea mai lungă scenă de box filmată dintr-o singură dublă.

Pentru acest rol, ea a fost nominalizată în 2019 la categoria „Cea mai bună actriță” în cadrul Premiilor Academiei Germane de Film și a primit premiul pentru cel mai bun rol feminin la Tallinn Black Nights Film Festival din Estonia, cel mai important festival internațional de film din Țările Baltice.

Scurtmetrajul „Bilet de iertare”, debutul în scenariu și regie de film al Alinei Șerban, prezintă povestea unui sclav rom în anul 1856, al cărui destin stă sub semnul iubirii a două mame – mama sclavă, cea care l-a născut, și  mama boieroaică, în proprietatea căreia  este și care îl iubește ca pe propriul ei fiu. Filmul face parte dintr-un proiect viitor de lungmetraj care spune povestea lui Dincă, sclavul rom care a schimbat cursul istoriei în Țările Române.

„Bilet de iertare” este înscris în competiția de scurtmetraj de anul acesta atât la TIFF, cât și la Festivalul Internațional de Film Independent Anonimul.

Alina Șerban este actriță, scriitoare, prima regizoare romă de teatru și film și reprezentanta României la Cannes în 2018 cu pelicula „Singură la nunta mea”. Ea a terminat studiile la UNATC București, New York University – Tisch și a absolvit masterul la Royal Academy of Dramatic Art, Londra, câștigând numeroase premii internaționale pentru interpretare. Este inițiatoarea teatrului cu mesaj social rom, scriind și și regizând „Marea Rușine”, prima piesă a unei regizoare rome care a intrat în repertoriul unui teatru de stat din România. Actrița folosește arta pentru a genera schimbarea socială și a lupta împotriva tuturor formelor de discriminare. În decembrie 2019, Alina Șerban a câștigat premiul Tajsa Roma Cultural Heritage Prize acordat de Institutul European Rom pentru Artă și Cultură (ERIAC) pentru toată activitatea sa artistică și implicarea în activismul pentru drepturile romilor.

16
/02
/24

După 5 nominalizări la Oscar (Cel mai bun film, Cel mai bun regizor, Cel mai bun film internațional, Cel mai bun scenariu adaptat și Cel mai bun sunet), Grand Prix și Premiul FIPRESCI la Cannes, după sute de articole în presa internațională care îl identifică drept cel mai răvășitor film al anului, The Zone of Interest / Zona de interes se vede acum în România, în 40 de cinematografe din 20 de orașe.

16
/02
/24

Happy Cinema a pregătit filme de top pentru luna februarie, potrivite pentru toate gusturile și vârstele. Cinematografele din lanțul Happy Cinema îți oferă o experiență de calitate la cele mai prietenoase prețuri. Blockbustere de la Hollywood, filme animate, filme dedicate melomanilor sau filme pentru copii – toate te așteaptă în cele 10 cinematografe din țară.

15
/02
/24

Cu ocazia Zilei Naționale Constantin Brâncuși, reprezentanțele Institutului Cultural Român de la Lisabona, Beijing, Istanbul, Londra, Stockholm, Bruxelles, Veneția, Madrid, Tel Aviv și Varșovia vor organiza o serie de evenimente pentru a celebra și a aduce în prim-plan contribuția inestimabilă a celui mai mare sculptor român la patrimoniul cultural mondial.

15
/02
/24

Warner TV transformă weekend-ul de dinaintea galei de decernare a premiilor Academiei americane de film într-un maraton de filme de Oscar®, cu șapte producții reprezentative, nominalizate sau recompensate cu mult-râvnita statuetă. În serile de 8, 9 și 10 martie vor putea fi urmărite drame și filme de acțiune lansate pe parcursul a șapte decenii.

12
/02
/24

Acolo unde nu mai e trafic, doar o plajă pustie și posibilitatea unui nou început, iubirea poate completa peisajul unei eternități liniștite. „Băieții buni ajung în Rai”, al treilea lungmetraj al regizorului Radu Potcoavă, propune publicului la cinema, din 22 martie, o întâlnire cu o poveste inedită și o scurtă pauză pentru a uita de grijile vieții cotidiene.

09
/02
/24

CARTEA DE CINEMA Într-o scurtă carte apărută în 2022 şi bazată pe câteva dialoguri inedite iniţiate de Ioan-Pavel Azap şi derulate între 2009 şi 2011, Tudor Caranfil vorbeşte despre parcursul său şi critica de film. Un moment esenţial au fost "Serile prietenilor filmului", un eveniment pe care l-a creat în 1962 şi al cărui succes avea să ducă la formarea Cinematecii - o poveste demnă însăşi de un scenariu.

09
/02
/24

Cu încasări de 952 de milioane de dolari la box-office-ul mondial, onorat cu cele mai mari premii ale industriei din acest an, dominând cu câte 13 nominalizări la Oscar® și la Premiile Academiei Britanice de Film și Televiziune (BAFTA), blockbusterul Oppenheimer în care joacă Cillian Murphy, nominalizat la Oscar pentru rolul lui J. Robert Oppenheimer și Emily Blunt în rolul soției sale, biologul și botanistul Katherine „Kitty” Oppenheimer, va fi disponibil pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 21 martie.

09
/02
/24

Seria CultClassics aduce în atenția publicului filme semnificative sau realizatori de film importanți din istoria cinematografiei. “Am vrut să creăm un program independent, care să ne conducă într-o călătorie prin lumea filmului, să explorăm împreună diferite curente cinematografice, stiluri regizorale, culturi și spații geografice” Anca Caramelea, curator ARTA.

31
/01
/24

În februarie, pe HBO Max ai conținut nou de urmărit în fiecare zi a lunii! Cu 29 de titluri noi, este la alegerea ta dacă vrei să urmărești cele mai noi filme, seriale, documentare, animații de pe HBO Max sau, de ce nu, să te pui la curent cu altele dintre sutele de titluri care sunt deja pe platformă.