Dumitru Georgescu, actor: „Eşti un nimeni la început. Îţi permiţi orice.”
https://www.ziarulmetropolis.ro/dumitru-georgescu-actor-esti-un-nimeni-la-inceput-iti-permiti-orice/

La începutul carierei sale, actorul Dumitru Georgescu a scris primul său text, „Gabriel”, premiat la Gala Hop în anul 2013, iar în 2014 a fost distribuit în filmul „Kidnapping”, în regia lui Carlo Fusco.

Un articol de Judy Florescu|29 septembrie 2014

Din 2008 ești colaboratorul Teatrului pentru copii și tineret Luceafărul și probabil unul dintre cei mai tineri actori din trupa teatrului. Cum au decurs cei 6 ani de muncă într-un teatru de stat?

Au trecut foarte repede. Jur. Cred că de abia acum realizez că sunt 6 ani şi nu 6 luni. Am intrat în teatru în anul 1 de facultate şi auzeam că mi se spunea “uite prospătura” sau “garnitura tânără” “e copil, lasă că o să înveţe”. Am jucat de toate, de la “fund de elefant” până la “prinţi”. Dar recunosc că am trăit şi trăiesc cea mai frumoasă perioadă a vieţii mele.

Am parte de colegi extraordinari, nu mă satur să râd şi să lucrez cu ei. Eu am avut o baftă foarte mare să fiu angajat într-un teatru de stat, mai ales acum când teatrele nu prea mai angajează tineri actori. Nu am ştiut de la început avantajele sau dezavantajele de a fi angajat. Pentru că odată cu angajarea îţi asumi anumite lucruri, îţi stabileşti anumite priorităţi, iar teatrul care te angajează întotdeauna trebuie să fie prioritar în deciziile tale. Dar cred că am reuşit să îmi împart timpul destul de bine, şi pe lângă spectacolele pe care le susţin cu Teatrul pentru copii şi tineret Luceafărul, am avut colaborări în fiecare an cu Teatrul Naţional Iaşi sau proiecte independente care au avut succes.

904188_10202376529833732_742267162_o

Care dintre aceste proiecte te definesc cel mai bine ca artist și ca om?

În momentul acesta în mod cert cel mai bine ca artist mă defineşte proiectul “Gabriel” . M-a marcat. A scos la suprafaţă felii pe care eu nu credeam că le stăpânesc, că le am. Fără îndoială acest proiect, care în timp s-a schimbat într-un spectacol one man show la Teatrul Naţional din Iaşi, m-a făcut să îmi depăşesc limitele.

Care este evoluția spectacolului Gabriel și cum s-a schimbat el, o dată ce ai devenit și regizor ?

Iniţial, textul “Gabriel” l-am scris pentru Gala Tânărului Actor Hop din 2013. După ce am câştigat, s-a întâmplat un lucru care m-a surprins într-un mod plăcut, oameni pe care nu îi cunoşteam îmi trimiteau mesaje de genul: “ce se întâmplă de fapt cu Gabriel”, “de ce nu îl faci spectacol”. Aşa că m-am întors în Iaşi, m-am pus pe scris şi am vorbit pentru un spaţiu în care aş putea să joc acest spectacol.

Am ajuns cu 10 zile înainte de premieră şi m-am panicat. Am rugat o prietenă, Beatrice Volbea, să mă ajute pe partea de regie (o cunoşteam foarte bine, ştiam cum lucrează, văzusem spectacole montate de ea) şi uite aşa am avut premiera în noiembrie 2013, într-o cafenea din Iaşi. După 3 reprezentaţii acolo cu sala plină am primit o propunere de la Teatrul Naţional Iaşi să aduc “Gabrielul” la Naţional. Am privit acest lucru ca pe un nou început, am renunţat la colaborarea cu Beatrice, am rescris o mare parte din text, i-am dat un alt final lui “Gabriel”. În februarie 2014 am dat o nouă premieră la TNI. Marea mea bucurie vizavi de acest spectacol e că de fiecare dată s-a jucat cu sala plină. Deşi eram doar eu pe scenă. Nici nu îţi imaginezi ce era în inima mea când ştiam că 100 de oameni au venit pentru mine.

1239069_10202492413650755_1165138378_o

Care este indicația din partea regizorului care te ajută cel mai mult pe tine ca actor?

Am lucrat şi cu regizori cunoscuţi de publicul larg şi cu regizori cunoscuţi mai mult în zona Iaşiului, dar crede-mă că nu sunt genul de actor care vrea să bifeze marii regizori. Eu vreau să învăţ meserie. Vreau să mă bucur de şansa asta extraordinară pe care o am de a fi actor. De libertatea aceasta de a crea. Am lucrat cu regizori care la 2 – 3 minute găseau ceva ironic de spus şi cu regizori care nu spuneau nimic. Nici că e bine nici că e rău.

Am învăţat să mă adaptez. Am învăţat să citesc mai bine oamenii. Indicaţia care mă ajută cel mai mult e aceea când regizorul după ce îmi explică ce vrea de la personajul meu mă întreabă ce simt sau mă trimite pe scenă şi îmi spune «fă asta!». Iar eu, în funcţie de linia dată de el, încerc să conturez o umbră de personaj. Mie îmi place să pornesc la drum cu regizorul, să descoperim împreună. Mă simt un pic dezarmat când mi se impune ceva gândit de acasă. Dar mă înarmez destul de repede şi aşa cum am spus, mă adaptez repede.

Primul regizor cu care am lucrat a fost C-tin Brehnescu. Apoi, cu Ion Ciubotaru (unul dintre preferatii mei), Florin Caracala, Catalin Cucu, Ioana Moisii, Radu Afrim, Silviu Purcărete, Radu Nica (cea mai misto experienta, am lucrat impreuna la Printul Fericit)

Consideri că maleabilitatea ar fi o trăsătură de caracter importantă a unui actor în lucrul cu regizori cu metode diferite?

Clar. Din punctul meu de vedere, chiar una din cele mai importante. Ca actor trebuie să ştii, să poţi, să vrei să te adaptezi în orice situaţie. Nu vei lucra întotdeauna cu aceaşi echipă. Chiar şi angajat într-un teatru de stat. Distribuţiile nu vor fi întotdeauna la fel. Oamenii sunt diferiţi, unii mai răi, alţii mai buni, alţii doar par buni. De aceea, ca actor trebuie să ştii întotdeauna să cazi în picioare. Eu nu doresc nimănui să lucreze constant cu acelaşi regizor. Spectacol după spectacol. Pentru că la un moment dat simţi rutina. Chiar dacă spui “eu cu X-ulescu mă înţeleg din priviri”. Adevărat, dar nu mai evoluezi. Trebuie să existe o balanţă. Să schimbi tactica de lucru. Să te pui în situaţii limită. Să te autodepăşeşti.

10171184_10203410481921888_355233842_n

Care este cel mai nou proiect al tău și cum a fost să lucrezi cu oameni noi?

Lucrez acum la două proiecte. Îmi place să alerg dintr-o parte în alta, lucrul ăsta mă menţine în formă. Primul va avea premiera pe 5 octombrie. E un spectacol la care am lucrat aproape 2 luni la Teatrul Luceafărul Iaşi, se numeşte Prinţesa Repede Repede. Regia este semnată de Ion Ciubotaru, scenografia Alina Herescu. Vorbind despre oameni noi, am avut ocazia ca la acest spectacol să lucrăm cu un beatboxer foarte talentat (Vlad Rotaru) care a stat şi s-a “jucat” cu noi. Iar al doilea proiect important va începe pe 6 octombrie. Imediat după premiera de la Teatrul Luceafărul, voi începe filmările pentru un film în regia lui Carlo Fusco, alături de Michael Madsen, Maia Morgenstern, Gouchy Boy, Abraam Fontana, Yoon C. Joice , Eebra Toorè. Filmul se va numi “Kidnapping”.

Care sunt provocările unui tânăr artist în România zilelor noastre?

Ooo, sunt destule. În primul rând, ca tânăr artist te loveşti de oamenii cu bani, de oamenii care decid ce iese pe piaţă şi ce nu. Şi aici vorbesc de toţi tinerii artişti, toţi se lovesc de acelaşi lucru. Dar cu tact, răbdare şi talent răzbaţi orice. E greu până te deosebeşti un pic de mulţime. Pentru că din momentul în care ai început să te vezi ca artist uşile se deschid mult mai uşor.

La început, ca tânăr actor trebuie să realizezi că trebuie să te duci la orice casting, să fii bucuros de orice rol prins, să faci orice să joci. Să înveţi să furi meseria de la alţii cu mai multă experienţă. Acasă sau de pe facebook nu înveţi cum să îţi controlezi emoţiile de pe scenă sau cum să rezişti la un spectacol de 2 ore jumate cu rol principal. Ca tânăr actor nu ai nimic de pierdut. Nu există “este sub demnitatea mea să fac acest rol”. Cine te cunoaşte? Eşti un nimeni la început. Îţi permiţi orice. Nu o să scrie nimeni de tine. Partea grea vine după ce îţi dă un regizor şansa. Ce faci atunci când ai un rol mare dacă tu nu eşti pregătit să faci un rol mic.

Cum este publicul de la București față de cel de la Iași?

E foarte diferit.Nu aș putea spune că unul este mai pretențios ca altul. Dar aș putea spune că publicul din Iași este mai conservator, iar în Bucuresti ca să strângi o sală plină trebuie să ai actori cunoscuți pe afiș sau să joci într-un festival, pe când în Iași nu e așa. Nu contează daca pe afiș joacă un actor al Teatrului Național sau un tânăr actor independent. Dar pe mine mă ambiționează faptul că am șansa să joc și în Iași și în Bucuresti, pentru că în felul ăsta mai cresc și eu. Îmi dau seama ce prinde în București sau nu.

foto: arhivă personală Dumitru Georgescu



06
/11
/13

În urma întâlnirii de ieri de la Godot, care marca şi deschiderea Festivalului Naţional de Teatru Independent, am putut să-mi fac şi eu o idee despre ce cred că înseamnă pentru mine această sintagmă de teatru independent şi am decis să mă retrag din această categorie atunci când vorbesc despre creaţiile proprii.

25
/06
/13

NOUA GENERAŢIE DE ARTIŞTI O mână de studenţi, citind un text, aşezaţi la masă pot fi la fel de spectaculoşi ca o trupă de actori profesionişti, care joacă pe scena unui teatru, cu tot angrenajul de rigoare (scenografie, costume, muzică). Asta a arătat Bogdan Sărătean prin spectacolele-lectură pe care le-a coordonat în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu.