Actorul Dumitru Georgescu a câştigat Premiul pentru cel mai bun actor al Galei Hop din 2013 de la Costineşti pentru rolul din propria sa compoziţie, „Gabriel”, text care s-a transformat într-un spectacol pe care actorul îl schimbă la fiecare reprezentaţie.
Un articol de Judy Florescu|10 noiembrie 2013
NOUA GENERAŢIE DE ARTIŞTI Actorul Dumitru Georgescu a câştigat Premiul pentru cel mai bun actor al Galei Hop din 2013 de la Costineşti pentru rolul din propria sa compoziţie, „Gabriel“, text care s-a transformat într-un spectacol pe care actorul îl schimbă la fiecare reprezentaţie.
La doar 26 de ani, Dumitru Georgescu a lucrat cu regizori precum Radu Afrim la spectacolele „Dawn Way. Oameni slabi de înger. Ghid de folosire“ și „Hai Iu Iu Nu Hey You You“, concert remix Maria Tănase, şi Silviu Purcărete în „Pălăria florentină“.
Judy Florescu: Înainte de facultate, ai făcut seminarul?
Dumitru Georgescu: Am făcut seminarul de Teologie. Eu am crescut într-o familie religioasă şi cam aşa îmi vedeam viitorul. Voiam să fiu preot. Eu m-am dus acolo cu o părere despre religie şi despre ce înseamnă viaţa de călugăr sau de preot şi am fost un pic dezamăgit, pentru că nu e chiar aşa cum mi-am imaginat eu. Trebuia să-mi închipui că peste tot există răutate, dar eu speram ca ea să nu existe. Aşa, să fiu un preot fals, nu mi-a plăcut…
Cum te-ai întâlnit cu teatrul?
Întâmplător, m-am dus la un spectacol de teatru la Naţionalul din Iaşi şi a început să-mi placă şi să vreau să-mi doresc să fiu pe scenă. Până în 2005 nu văzusem niciodată cum e un spectacol de teatru, cum era scena, cum era publicul, şi m-a fascinat aşa un picuţ. Începeam să-mi doresc să plec cât mai repede din spaţiul ăla teologic, ca să am ocazia să intru în domeniul actoriei, să învăţ să vorbesc altfel cu oamenii. Şi de asta am renunţat la teologie.
Oare de ce ai fost aşa de târziu la teatru?
Eu am crescut în zona Putnei, până în 2002. Apoi, o dată cu liceul, m-am mutat la Iaşi, unde ieşeam numai cu bilet de voie în oraş. Nici nu ştiam că se joacă teatru atât de mult, nu ştiam că publicul vine la teatru. Ştii că de multe ori auzi că publicul nu vine destul la teatru. Nu, sălile sunt destul de pline la teatru.
La teatrul de stat… La teatrul independent vin mai greu. Există teatru independent la Iaşi?
Există. În ultimii doi ani a început să crească mai mult, pentru că ieşenii nu erau obişnuiţi, probabil. Erau câteva spectacole în cluburi, cu teatru de bar, şi a prins. De la un singur local, am ajuns la 5 localuri în Iaşi în care se face teatru independent, cu trupe independente. Sunt absolvenţi proaspeţi de universitate, care îşi fac un grupuleţ acolo şi scot un spectacol.
Trebuie să te şi gândeşti că într-un spaţiu din ăsta neconvenţional omul vine să bea o bere şi tu nu poţi aduce un Shakespeare sau un Cehov, tu poţi prezenta o comedie, de exemplu. Am văzut spectacole bune în bar, care merită să ajungă să fie văzute într-un festival, pentru că îşi fac treaba foarte bine. Şi mă bucură chestia asta. Sunt foarte mulţi tineri care nu au intrare în teatru, iar eu mă număr printre ei. Nu că nu avem intrare… Câte premiere pot să fie pe an ca fiecare să aibă un rol, ca să simţi că tu creşti ca actor?
Ai jucat în spaţii pentru teatrul independent?
Am jucat în spaţii pentru teatrul independent şi vreau să fac lucrul ăsta. Eu cred că poţi să te afirmi oriunde şi că nu ai nevoie de un teatru în spate. Dar tânărul actor trebuie să se ducă la castinguri şi să joace în teatrul profesionist, nu doar în baruri. Ai nevoie să lucrezi cu regizori, ca să te formezi, ca să înveţi de la alţii care au făcut meseria asta şi au deja o siguranţă. Trebuie să cunoşti întotdeauna oameni noi, să înveţi, să fii pus în situaţii limită.
Spuneai mai devreme că trebuie să lucrezi cu regizori, iar tu ai fost norocos.
Da. Am prins un rol şi la Silviu Purcărete şi la Radu Afrim. E bine.
Eşti la a doua colaborare cu ei, nu?
Da. Am lucrat foarte frumos şi cu Radu Nica, tânăr regizor din Timişoara, care a venit în Iaşi pentru o lună. A făcut în aşa fel încât noi să ne simţim bine pe ceea ce voia el să facă. Am făcut „Prinţul fericit” al lui Oscar Wilde.
Nu veniţi cu spectacolul în Bucureşti?
Eu sper că da. Sper să fac cât mai multe lucruri. Acum, după Gala Hop, şi după spectacolele pe care le-am avut aici, în planurile mele de viitor eu cam vreau să vin în Bucureşti, nu neapărat pentru că Bucureştiul mă fascinează, dar am stat 10 ani în Iaşi şi am văzut cum e. Nu plec din Iaşi.
În viitor voi intra într-un proiect la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri”, care va avea premiera în 2014. Deci o să joc şi acolo. Dar îmi doresc să prind rădăcini şi aici, să vin să joc spectacole. Niciodată nu mi-a fost frică s-o iau de la zero şi să mă arunc cu capul înainte. Îmi plac provocările.
Ai câştigat premiul pentru cel mai bun actor la Gala Hop, cu un text scris de tine. Cum de nu ai un blog?
Nu am un blog. Ce scriam scriam pentru mine şi mi-a fost frică întotdeauna să arăt ceea ce scriu. Eram curios să văd şi ce zic ceilalţi de Gabriel, textul pe care l-am prezentat la Hop, pentru că scrii, scrii, scrii, dar degeaba scrii, dacă scrii pentru tine.
Rezultatul a fost bun, pentru că oamenii au reacţionat pozitiv, adică au zis: „Ce-i în capul tău, fratele meu?” Şi acum am prins curaj şi o să mai arăt ce scriu. M-au mai întrebat oamenii de ce nu-mi fac un blog. Sincer, mie mi-a fost frică să nu-mi ia alţii monologurile, fiindcă vreau să le joc eu.
Tu ai fost cu textul compus de tine, „Gabriel“, la preselecţie la Gala Hop?
Da, a fost prima dată când l-am jucat în public. Până atunci îl repetasem acasă şi o singură dată l-am repetat la mine la teatru, pentru că voiam să fie un alt spaţiu. Am schimbat ce am făcut la preselecţie, apoi am schimbat şi ce am făcut la Gala Hop, apoi l-am schimbat din nou la Gala Hop în Pod. Încerc să-i găsesc o formă.
Te gândeşti să faci un spectacol din el?
Da. Pe 21 noiembrie am fixat o premieră la „Gabriel“, într-un spaţiu independent din Iaşi, pentru că îmi pare rău să-l las aşa. E un personaj la care ţin şi e o poveste pe care încă nu am terminat-o de scris.
Citiţi şi: GALA HOP 2013 Asaltul creativ al unei supergeneraţii de actori
Ce proiect ai la Teatrul Naţional din Iaşi?
Piesa se numeşte „Moartea lui Tarelkin“, în regia lui Ovidiu Lazăr, care m-a văzut la Gala Hop de la Costineşti şi m-a luat în spectacol.
Asta era următoarea întrebare… care au fost avantajele participării la Gala Hop?
Gala Hop de anul acesta mi-a făcut mult bine. Mi-a adus proiecte, drept dovadă spectacolul care va ieşi la Naţional. Vom începe repetiţiile din decembrie şi premiera va ieşi în ianuarie-februarie. Vreau foarte mult să fac şi teatru dramatic. În ultimii ani am făcut foarte mult teatru de păpuşi, teatru pentru copii. Iubesc forma asta teatrală şi nu vreau să renunţ la ea. Dar vreau un pic să cresc şi în partea astălaltă.
Mai de adulţi un pic…
Mai de adulţi, da.
Mai faci ateliere pentru copii?
Nu mai fac, pentru că nu mai am timp. Le aveam sâmbăta şi duminica în Paşcani şi în Târgu-Neamţ. Făceam două ore pe transport, stăteam acolo de dimineaţă până seara cu grupuri de copii. Copiii erau foarte frumoşi. Am încercat să fac ateliere şi în Iaşi, dar în Iaşi, pentru că aveau posibilitatea să meargă şi la Palatul Copiilor, cei mici nu erau atât de entuziasmaţi. Dar copiii de la Paşcani şi din Târgu-Neamţ voiau foarte mult să facă, de asta pentru mine nu era o muncă, era o distracţie, de asta am stat trei ani de zile acolo.
I-am purtat în festivaluri, am câştigat premii cu ei, a fost bine. Făceam ateliere cu copii de la 7 la 10 ani, făceam ore de dicţie cu ei. Ei erau în anii de formare şi era nevoie să înţeleagă că nimeni nu greşeşte, că pot să se exprime. Era ca o joacă teatrală.
Dumitru Georgescu, la Gala Hop în Pod
Hai să revenim la regizorii cu care ai lucrat şi lucrezi.
Ca actor, cred că trebuie să lucrezi cu regizori cât mai diferiţi, să nu te obişnuieşti doar cu un stil, pentru că la un moment dat în viaţa asta o să te întâlneşti cu un regizor nebun, în sensul bun al cuvântului.
Pe 10, 23 şi 24 noiembrie vei avea „Pălăria Florentină“, în regia lui Silviu Purcărete, la Teatrul Naţional din Iaşi. Cum e o zi de repetiţii la Silviu Purcărete?
Plină. Îţi trebuie răbdare, pentru că îţi cere. Şi tu, ca actor, vrei să demonstrezi că poţi. Păţeşti să ai zile proaste şi oricât de mult ai vrea să fii genial nu eşti şi trebuie să fii conştient de lucrul ăsta. Dar nu-ţi permiţi să ai zile proaste când lucrezi cu regizori atât de mari.
Munca vine de acasă, de dinainte să ajungi la repetiţii. Ţin minte că mă trezeam de la 5 dimineaţa şi-mi beam ceaiul ca să am vocea încălzită, să stau să mă gândesc ce trebuie să fac. Nu ai timp de ţigară. Nu că nu îţi dă pauză, îţi dă, dar te face în aşa fel încât să-ţi doreşti să lucrezi. Ştie să-şi facă o echipă şi să-şi strângă oamenii lângă el.
Şi cum e o zi de repetiţii la Radu Afrim?
În perioada în care repetam pentru „Dawn Way. Oameni slabi de înger. Ghid de folosire”, sincer, m-a terorizat. Poate pentru că nici nu eram obişnuit, nu-l cunoşteam. Auzisem foarte multe de el, văzusem spectacole şi-mi doream să fiu acolo. Şi plecam în fiecare seară plângând de la repetiţii, pentru că luam ceea ce îmi zicea el foarte personal, dar mai apoi am înţeles de ce e atât de dur.
Am înţeles, şi-mi doream să repet din nou cu el. Atunci când are ceva de spus şi de bine, îţi spune, nu e zgârcit, ca să-ţi dea şi încredere. Eu, atunci, în 2011, am luat-o foarte personal şi nu înţelegeam şi aveam impresia că nu mai vreau să fac teatru niciodată. Poate pentru că a fost şi prima experienţă. Debutul meu a fost la Radu Afrim. El are şi un nivel foarte ridicat, iar eu în perioada aia nu mă ridicam la nivelul ăla. Şi a trebuit să muncesc foarte mult cu mine ca să ajung la ce voia el şi mi-a prins bine.
Foto cu Dumitru Georgescu: Adi Bulboacă / Anca Robu
