Dumitru Staniloae, Nae Ionescu, Părintele Benedict, Alexandru Mironescu – 5 seri de vară în lumina Taborului
https://www.ziarulmetropolis.ro/dumitru-staniloae-nae-ionescu-parintele-benedict-alexandru-mironescu-5-seri-de-vara-in-lumina-taborului-la-mntr/

TVR 2 oferă publicului din Bucureşti, în perioada 10-14 august (înainte de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului), la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, un eveniment unic pentru o televiziune românească.

Un articol de Petre Ivan|6 august 2015

Este vorba de manifestarea „5 seri TVR 2 în lumina Taborului” – un ciclu de 5 vizionări (de la ora 18.00 la 20.00) în care sunt proiectate 6 filme – document, mărturii inestimabile ale unor mari personalităţi româneşti, intelectuali creştini.

Fiecare documentar va fi urmat de o discuţie – dezbatere pe marginea subiectului cu invitaţi de seamă ai culturii noastre, interesaţi de acest tip de mesaj spiritual.

Iniţiativa TVR 2 realizată în colaborare cu MNŢR este o manifestare de promovare a valorilor spiritualităţii româneşti şi universale, mai precis a intelectualilor români creștini care și-au adus  o contribuţie importantă în dezbaterea de idei contemporane: Dumitru Stăniloae, Nae Ionescu, Constantin Noica, Alexandru Codin  Mironescu, Andrei Scrima, Benedict Ghiuş.

Documentarele TVR sunt semnate de Radu Găină, realizator şi producător TVR 2, doctor  în Cinematografie şi Media, membru  UCIN şi laureat APTR.

Evenimentul se va desfăşura în Studioul „Horia Bernea” din cadrul Muzeului Naţional al Ţăranului Român iar intrarea va fi liberă.

Programul filmelor:

Luni, 10 august

ilmul : „Dumitru  Staniloae,  lumina  amintirii  din  lumina  cuvântului”, invitaţi: prof.univ.dr. Manuela  Cernat, pr.prof. Gheorghe  Holbea, Mihail Neamu, teolog, Răzvan  Bucuroiu, director  TVR 2 şi Virgil Ştefan Niţulescu, director MNŢR.

Marţi, 11 august:

„Nae  Ionescu,  teologul” – şi invitaţi: Sorin  Lavric,  filozof, Răzvan Codrescu, poet şi eseist şi Radu  Preda, teolog.

Miercuri, 12  august

sunt programate două documentare: „Constantin  Noica şi eul  creştin” şi „Părintele  Benedict”. Discuţiile îi vor avea ca protagonişti pe: Sorin  Lavric,  filozof, Teodor Baconschi, scriitor şi diplomat şi părintele Nicolae  Bordaşiu, fost  deţinut  politic.

Joi, 13  august:

„Admirabila  tăcere- Alexandru  Mironescu” – şi dezbatere cu Marius  Vasileanu, profesor de Istoria religiilor, George Enache, istoric şi Cristian Curte, teolog.

Vineri, 14  august:

„Andrei  Scrima  în  Liban” – invitaţi fiind: Vlad  Alexandrescu, istoric al ideilor,  Anca  Manolescu, eseist şi traducător; Răzvan  Bucuroiu, director  TVR 2 şi Virgil Ştefan Niţulescu, director MNŢR.

Foto: Dumitru  Staniloae, 5 seri de vară în lumina Taborului – tvr.ro

10
/07
/13

Joi, 11 iulie, va avea loc proiecţia în aer liber a filmului ,,Grădina lui Celibidache", regizat de Serge Ioan Celibidache, fiul marelui dirijor român. Evenimentul va avea loc în parcul Herăstrău, pe Pajiştea Pescăruş, începând cu ora 21.15 şi face parte din seria de evenimente organizate sub umbrela proiectului Roaba de cultură, de către Asociaţia Green Revolution.

09
/07
/13

Aleea Diagon din lumea ficţională a celebrului vrăjitor Harry Potter poate fi vizitată cu ajutorul aplicaţiei Street View a Google Maps. Fanii seriei „Harry Potter" pot să viziteze o parte din lumea celebrului vrăjitor de acasă sau de la birou. Google a adăugat în aplicaţia Street View aleea Diagon (Diagon Alley) reconstituită la studiourile Warner Bros. din Londra.

Pagina 262 din 273« Prima...102030...260261262263264...270...Ultima »