Dumnezeu există și numele ei este Petrunija
https://www.ziarulmetropolis.ro/dumnezeu-exista-si-numele-ei-este-petrunija/

Noiembrie este luna în care se decernează Premiul LUX al Parlamentului European. Se premiază cel mai bun film european, aşa cum se vede el dinspre Bruxelles şi Strasbourg. Anul acesta, finalistele sunt: „Cold Case Hammarskjöld”, „Dumnezeu există şi numele Său este Petrunija” şi „Jocuri de putere”.

Un articol de Andrei Crăciun|4 noiembrie 2019

Întrucât fiecare cetățean european are dreptul indiscutabil la o opțiune personală, anul acesta favoritul meu este filmul despre Petrunija, regizat de Teona Mitevska.

Este un film care ne vine din Macedonia de Nord, dar la fel de bine povestea aceasta s-ar fi putut întâmpla la noi la Brăila, fiindcă noi, românii suntem – așa stau lucrurile – încă mai aproape de fosta Iugoslavie decât de Danemarca. Povestea aceasta, deci, ne privește.

Petrunija este o tânără de treizeci și doi de ani, absolventă de Istorie, șomeră, este supraponderală și locuiește cu părinții, un tată care îi este aproape și o mamă care nu încetează să își manifeste dezamăgirea că ea, Petrunija, este așa, nu altminteri.

Petrunija ar fi putut fi de la noi, ziceam, de la Giurgiu, Călărași, Alexandria sau – de ce nu – Bârlad. Și mai clar: Petrnuija ar fi putut fi de la noi, la începutul mileniului, înainte de ridicarea vizelor, când România era zdrobită de șomaj, căzuse în deznădejde și nu mai exista orizont.

Petrunija din film încearcă să se angajeze, dar cine are nevoie de absolvenți de Istorie? Mai mult, încearcă să se angajeze într-o croitorie (vă sună cunoscut?), prin cineva care cunoaște pe cineva.

Apoi este Biserica Ortodoxă. De Bobotează (vă sună cunoscut?), Petrunija sare în apă și este cea care prinde crucea azvârlită de popă, o apucă înaintea unei adunături de plăvani drept-credincioși, pe buzele cărora se îngemănează sudalma și Hristos (vă sună cunoscut?).

Iată conflictul: o femeie prinde crucea (fapt care ar trebui să îi aducă noroc tot anul), dar o femeie nu are dreptul să prindă (și mai ales să păstreze) crucea.

Petrunija răscolește toată comunitatea, răscolește tradiția, forțele de ordine, forțele religioase și forțele media.

Petrunija este o răscruce într-o lume încremenită (Balcanii, Balcanii noștri, în care atâtea popoare fundamental la fel trăiesc în convingerea că sunt unice).

Curajul ei este organic, vine dintr-o frică de animal hăituit, dar – și aici este frumusețea, măiestria filmului – întotdeauna există ceva care îndumnezeiește animalul acesta hăituit.

Ceva.

Ce?

Intuiția de dincolo de noi că iubirea ar putea totuși să existe pe pământ.

Petrunija este, de aceea, un superb film de dragoste.

Mai multe detalii despre Zilele Filmelor LUX aici.

Petrunija răscolește toată comunitatea, răscolește tradiția, forțele de ordine, forțele religioase și forțele media.

Filmul intră în cinematografe din 15 noiembrie, distribuit de Bad Unicorn.



24
/03
/21

OPINIE Atunci când un succes internaţional aduce câte un film românesc în atenţia unui public mai larg decât grupul cinefililor fideli, mulţi simt o nevoie irepresibilă de a comenta. Asta nu ar fi o problemă, dacă discursul nu ar cădea în miştocăreală, rostită pe un ton superior: „Vă spun eu cum stă treaba cu cinematografia română!”.

23
/03
/21

CRONICĂ DE FILM „Soul” (2020), noua animaţie a lui Pete Docter şi a Studioului Pixar, debordează de fantezie şi reia ambiţia din „Inside Out” (2015) de a crea imagini şi personaje animate accesibile pentru a reprezenta concepte abstracte.

17
/03
/21

OPINIE Ştim că cinematografia din România, în afară de succese, are propriile probleme, deloc puţine. Însă merită să privim puţin şi la ce se întâmplă peste Prut, în Republica Moldova, unde se încearcă de câţiva ani să se creeze condiţiile pentru dezvoltarea unei cinematografii.

17
/03
/21

FRIENDS/ PRIETENII TĂI este unul dintre cele mai bine cotate seriale de televiziune, având multiple Premii Emmy și Globuri de Aur și multe alte nominalizări. Este o comedie inteligentă  despre experiențele unui  grup de prieteni din cartierul Manhattan, care încearcă să-și croiască un drum, pe cont propriu, în New York.

15
/03
/21

CRONICĂ DE FILM Documentarele biografice mainstream nu prea au cum să ofere surprize formale. Au cam aceeaşi structură, iar diferenţele sunt marcate de personalitatea adusă în prim-plan. Produs şi lansat recent de Netflix, „Pelé” este un film cât se poate de convenţional. Însă e greu de criticat prea aspru: ni-l prezintă pe marele Pelé, aşa că patosul e mai uşor de trecut cu vederea.