Dumnezeul de a doua zi: povestea unui succes românesc la Londra
https://www.ziarulmetropolis.ro/dumnezeul-de-a-doua-zi-povestea-unui-succes-romanesc-la-londra/

„E prima oară când văd teatru românesc. Am fost dat pe spate“. Aceasta este reacţia unui critic londonez, care a fost impresionat de spectacolul „Dumnezeul de a doua zi“, cu Vlad Zamfirescu şi Mirela Oprişor, prezentat la Londra în cadrul proiectului „Poveşti spuse-n româneşte“.

Un articol de Bogdana Popa|18 noiembrie 2013

„This was my first time to see Romanian theatre. I was blown away.” „E prima oară când văd teatru românesc. Am fost dat pe spate“; „acest spectacol merită mai multe reprezentaţii în Londra. «Dumnezeul de a doua zi» stă alături de cele mai bune texte dramatice irlandeze şi internaţionale din categoria pieselor monolog.”

Aşa începe şi se încheie recenzia criticului de teatru Shaun Traynor pentru Dumnezeul de a doua zi, de Mimi Brănescu, care s-a jucat cu sala plină pe scena teatrului The Cockpit din Londra, la începutul lunii octombrie.

Producţia Teatrului Act, „Dumnezeul de a doua zi“, în regia lui Claudiu Goga, cu Mirela Oprişor şi Vlad Zamfirescu, a fost cel de-al treilea spectacol din cadrul proiectului „Poveşti spuse-n româneşte“ de la Londra.

Începută în primăvara acestui an, seria de spectacole „Poveşti spuse-n româneşte“ este un proiect care propune publicului românesc şi britanic din capitala Marii Britanii şi din împrejurimi întâlnirea cu mari actori, spectacole de teatru sau recitaluri din ţară.

Proiectul este iniţiat şi coprodus de managerul cultural Claudia Cîrlig şi dezvoltat în parteneriat cu ICR Londra. Gândit iniţial ca o serie de spectacole pentru prestigioasa comunitate studenţească internaţională din Oxford şi Cambridge, proiectul şi-a schimbat coordonatele după ce iniţiatoarea sa a descoperit apetitul publicul britanic pentru teatrul românesc în timpul turneului „Aniversarea“ al Teatrului Nottara la Barbican Centre din 2011.

dumnezeul de a doua zi

Astfel, demersul iniţial s-a transformat într-o serie de spectacole de teatru de mici dimensiuni, dar de mare profunzime şi iscusinţă dramatică, prezentate la Londra, pe texte româneşti şi universale, având în distribuţie actori români importanţi.

După primele două spectacole care s-au adresat exclusiv publicului român din Londra şi care au fost primite cu mare entuziasm, proiectul şi-a mărit miza.

Al treilea spectacol a propus atât publicului românesc, cât şi celui britanic, un text al unui dramaturg român contemporan, Mimi Brănescu, avînd în distribuţie doi tineri actori reprezentativi: Mirela Oprişor şi Vlad Zamfirescu. Pariul a fost şi de această dată câştigat, „Dumnezeul de a doua zi“/ „Once Upon a Second Time“ (traducerea Ionuţ Grama şi Cristina Catalina) jucându-se cu sala plină.

„Am avut reacţii extraordinare după spectacol“, a declarat actorul Vlad Zamfirescu pentru Ziarul Metropolis. „De exemplu, o englezoaică get beget i-a spus Claudiei, iniţiatoarea proiectului, când a cumpărat biletul: sper să merite! După ce a văzut spectacolul, a revenit şi a spus că a meritat cu vârf şi îndesat! Un alt spectator, tot britanic, a venit la noi şi, foarte emoţionat, a ţinut să ne spună că s-a regăsit integral în text şi că a fost profund marcat de spectacol.”

Dumnezeul de a doua zi

Vlad Zamfirescu şi Mirela Oprişor, în spectacolul „Dumnezeul de a doua zi“

Şi Mirela Oprişor a fost foarte impresionată de reacţia publicului: „Sincer, nu mă aşteptam să avem aşa un feedback bun. Am avut două reprezentaţii cu casa închisă. Ne-am bucurat că au venit la spectacol români şi englezi, dornici să vadă o piesă contemporană românească. Eu şi Vlad Zamfirescu am fost copleşiţi de căldura cu care am fost primiţi”.

Unul dintre cele mai frumoase proiecte în UK, cu români şi pentru români este «Poveşti spuse-n româneşte». Eu am început să cunosc teatrul românesc datorită acestui proiect minunat.

Anca Vrabie, spectator

Surpriza a venit după cele două reprezentaţii, când a apărut cronica lui Shaun Traynor, un critic de teatru în mediul cultural londonez, şi care a vorbit în termeni elogioşi atât despre text, cât şi despre spectacol: „«Dumnezeul de a doua zi» este un text nou, strălucit, semnat de actorul şi dramaturgul român Mimi Brănescu.

Doi actori pe scenă; bărbatul jucat de Vlad Zamfirescu, femeia de Mirela Oprişor. În trecut au avut o relaţie, poate chiar au fost căsătoriţi; vorbesc, rememorează experienţa trăită din două puncte de vedere separate şi diferite. Există aici un element tipic de dramă casnică şi intimistă britanică deoarece Vlad petrece majoritatea celor 80 de minute făcând cafea sau cartofi prăjiţi în timp ce meditează la ceea ce nu a mers. Dar piesa nu e un dialog de tip anii ’50, este un text scurt şi profund.”

Oana Pellea aduce „Vocea umană“ la Londra. Spectacolul este deja sold out!

Textul lui Mimi Brănescu nu este primul text românesc contemporan jucat în capitala Marii Britanii. În trecut, dramaturgii Alina Nelega şi Gianina Cărbunariu au avut rezidenţe de creaţie la celebrul Royal Court, Ioana Păun a regizat un spectacol pe textul ei, Muncitor: All workers go to heaven, la Theatre Royal Stratford East, iar în anul 2010 Cristina Catalina a produs textul lui Gabriel Pintilei, Elevator cu o distribuţie britanică în cadrul unui micro-stagiuni intitulată Romanian Season şi care a prezentat numai texte româneşti contemporane.

Deşi aceste proiecte s-au bucurat de o reală apreciere în rândul specialiştilor, diferenţa de acum este dată de faptul că o producţie românească, cu actori români, pe un text românesc a avut un succes de amploare la Londra, reuşind să atragă deopotrivă public românesc şi britanic şi demonstrând un potenţial absolut remarcabil.

Seria Poveştilor… va continua în luna decembrie cu spectacolul Vocea umană de Jean Cocteau în interpretarea magnificei Oana Pellea. Pentru prima dată, spectacolul va ajunge şi în Irlanda, publicul român şi irlandez având şansa unică de a participa la un eveniment de excepţie, pe 3 decembrie, la Pavilion Theatre din Dublin.

Pe 8 decembrie, spectacolul se reia în Londra, tot la teatrul The Cockpit, iar ambele reprezentaţii se vor juca în limba română cu supratitrare în limba engleză. Spectacolul de la Londra este sold out.

Foto din spectacolul „Dumnezeul de a doua zi“ – Inno Brezeanu

25
/11
/15

Teatrul Metropolis prezintă duminică, 29 noiembrie, de la ora 11.00 şi de la ora 16.00, comedia „Dator vândut“, după Eugène Labiche, în regia lui Dan Tudor. Şapte actori au vorbit pentru Ziarul Metropolis despre momentele în care au fost datori vânduţi sau despre tacticile prin care s-au ţinut departe de datorii.

25
/11
/15

Joi, 10 decembrie, de la ora 19:30, ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului București deschide anotimpul bucuriei cu un nou concert extraordinar din seria DA CAPO ARCUB CHAMBER MUSIC. În atmosfera selectă a istoricului Han Gabroveni (Strada Lipscani nr. 84-90), sre vor cânta piese celebre, în interpretarea unuia dintre cele mai apreciate ansambluri de muzică de cameră din Europa, Trio Enescu

25
/11
/15

În 2 decembrie se împlinesc 65 ani de la trecerea în eternitate a pianistului-simbol pentru arta interpretativă românească, Dinu Lipatti, prilej pentru Radio România Muzical de a-i dedica acestei mari personalități o serie de evenimente: o emisiune-maraton, un recital și un simpozion de muzicologie.

24
/11
/15

Teatrul Foarte Mic își întrerupe activitatea de spectacole începând de astăzi, 24 noiembrie. La rândul său, Teatrul Nottara și-a suspendat toate spectacolele de la sediul din bulevardul Magheru. Ambele decizii au venit ca urmare a legii promulgate recent prin care este interzisă orice activitate în clădiri cu risc seismic ridicat.

24
/11
/15

Ţi-ai imaginat vreodată că poţi să faci revelionul în teatru? Pe 31 decembrie de la ora 19:00, actorii În Culise te invită să petreci o noapte pe care ţi-o vei aminti tot restul vieţii. Cu program de spectacol şi comedie românească, bucate alese şi licori delicioase, cea de-a cincea ediţie a Revelionului ca Altădată transformă mansarda din La Scena (Calea Călăraşilor nr. 55) într-un loc ideal pentru a sărbători trecerea dintre ani.

24
/11
/15

Sâmbătă, 28 noiembrie, de la 11:00 la 17:00, la Grădina Verona are loc #Colectiv Delivery, un târg creativ în urma căruia încasările sunt donate integral în beneficiul răniților din Colectiv.

24
/11
/15

Marți, 24 noiembrie, ora 19:00, la Palatul Bragadiru, va putea fi auzit în premieră sunetul unic al Violei organista. Un instrument aproape fantastic, extrem de inedit, existența lui fiind, în sine, un act artistic. Recuperat din schițele lui Leonardo da Vinci, instrumentul a fost salvat de la condiția de proiecție teoretică și adus la cea de realitate „consumabilă”.

24
/11
/15

Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi organizează la Muzeul „Vasile Pogor”, în perioada 25 noiembrie 2015 – 10 ianuarie 2016, expoziţia memorială „Uliţa Teodorenilor”, dedicată celor doi fraţi, Ionel şi Alexandru Oswald Teodoreanu (Păstorel).

24
/11
/15

Redis Consult SRL în parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti, a organizat Luni, 23 noiembrie 2015, începând cu orele 11.00, la sediul Structurii de economie sociala- Valoris CAD SRL, str Apulum nr 1, Brasov, o conferinţă de presă pentru diseminarea informatiilor cu privire la activitatile desfasurate pana acum în cadrul proiectului „VALORificarea oportunităţilor de insertie pe piaţa muncii pentru grupurile vulnerabile, prin integrarea în Intreprinderi Sociale VALORIS”(ID:144616)

23
/11
/15

Cea de-a şasea ediţie a Bucharest International Experimental Film Festival (BIEFF) este una itinerantă şi va debuta duminică, la Cinema Muzeul Ţăranului, de la ora 19.00, cu proiecţia a şase scurtmetraje care au ca temă criza refugiaţilor.

23
/11
/15

Vineri, 27 noiembrie (19.00), Orchestra Națională Radio prezintă Concertul dedicat Zilei Naționale a României, eveniment ce va reuni pe scenă patru artiști români sau născuți în România, care se bucură de o frumoasă carieră atât în țară, cât și în străinătate. Printre aceştia se vor număra dirijorul NICOLAE MOLDOVEANU, violonistul RAFAEL BUTARU, pianista REBECA OMORDIA şi violoncelistul RĂZVAN SUMA.