După 1989. Pagini târzii din jurnalul Doinei Cornea
https://www.ziarulmetropolis.ro/dupa-1989-pagini-tarzii-din-jurnalul-doinei-cornea/

Ziarul Metropolis vă propune o nouă rubrică – După 1989 – în care încercăm să vedem cum au trăit intelectualii români răsturnarea comunismului (în decembrie aniversăm – deja! – 30 de ani de la Revoluţie) şi cum au întâmpinat ei zorii noii libertăţi.

Un articol de Andrei Crăciun|15 august 2019

Am selectat pentru dumneavoastră câteva pagini din Jurnal. Ultimele caiete, de Doina Cornea (care s-a săvârșit în primăvara anului trecut, la 89 de ani), carte publicată la editura Fundația Academia Civică, în anul 1999. Iată.

  1. În care Doina Cornea constată inexistența literaturii de sertar

Cluj, la 8 decembrie 1997

Mă gândesc uneori la scriitorii noștri contemporani (la cei trecuți prin comunism)… Întreaga societate se aștepta, în 1989, la deschiderea „sertarelor”. Ele s-au deschis și… erau aproape goale! De ce? Pentru el odată intrat în Uniune – în cadrul căreia existența îi era de bine, de rău asigurată -, scriitorul român era în continuare mult mai interesat să publice decât să scrie ceea ce gândește și simte cu adevărat (fie și numai pentru sertar!); mai interesat, așadar, de renume, nu de conștiință; de aparență decât de esență. Tot din acest motiv, scriitorii la care mă refer nu au reușit să facă o literară mare (roman, proză). Ceea ce au putut publica acomodându-se cenzurii, nu au fost decât palide rostiri șoptite ale unor șocante stări de fapt, evocări ascunse sub camuflajul unei nesfârșite sporovăieli pseudofilofozico-alegorice. Nu a fost, de fapt, decât o formă de compromis sub această îndoielnică stratagemă.

  1. În care Doina Cornea revede filmul Iisus din Nazaret

Cluj, la 22 iunie 2007

Revăzut filmul lui Zeffirelli: Iisus din Nazaret. Isus, sublim realizat. Dar m-a impresionat și interpretarea lui Iuda. Cât regret și câtă iubire disperată trebuie că a simțit Iuda în ultimul său ceas! E ceea ce ne sugerează regizorul. Dar e și sentimentul meu. Nu pot cred că acea amară, sfâșietoare, insuportabilă căință să nu-l fi izbăvit totuși… Uneori, mi se întâmplă să mă rog pentru Iuda, pentru sufletul chinuit al lui Iuda.

  1. În care Doina Cornea își evaluează disidența la comunism

Cluj, la 28 februarie 2008

La final de transcriere a Jurnalelor și a ultimelor însemnări sporadice, constat că au existat multe încercări din partea mea de a realiza ceva în viață (încercări mai mult sau mai puțin izbutite, dacă nu chiar neizbutite), și, în aceeași măsură, de a mă realiza ca ființă umană. Astfel au fost muzica, pictura, scrisul, profesia, iubirea (cu chipul ei luminos și cu cel al trădării), viața de familie (așa cum a fost), chiar și politica. Din acest lung șir de încercări, cred că niciuna nu s-a adeverit a fi fost performantă, deși toate au contribuit la modelarea simțământului meu existențial.

Azi, îl pot defini cu mai multă acuitate acest simț interior atât de vag, dar care uneori suna ca o chemare cvasimistică. L-aș numi instinctul mântuirii (…).

Disidența mea, mă gândesc, ca pledoarie pentru adevăr, într-o lume a minciunii și nedreptății, a fost poate răspunsul meu – după atâtea încercări neconcludente – cel mai adecvat pe care am găsit să-l ofer acelei nostalgii a mântuirii. O voce lăuntrică mă dojenea mereu că nu aveam voie să îngrop darul care mi-a fost dat – fie el cât de mic…

Mă gândesc uneori la scriitorii noștri contemporani (la cei trecuți prin comunism)… Întreaga societate se aștepta, în 1989, la deschiderea „sertarelor”. Ele s-au deschis și… erau aproape goale! De ce? (Doina Cornea)

18
/04
/22

Cele mai bune materiale jurnalistice ale anului vor fi premiate în cadrul galei #Superscrieri11 care va avea loc pe 16 mai 2022. Superscrieri este o inițiativă independentă a Fundației Friends For Friends (FFFF.ro ), realizată împreună cu oameni și companii care vor să susțină responsabilitatea în documentarea și transmiterea realității.

18
/04
/22

București, 15 aprilie 2022 – Editura Corint vă invită la dezbaterea pe marginea cărții Capcana lui Tucidide. Mai pot evita Statele Unite și China războiul? de Graham Allison, volum de referință în domeniul relațiilor internaționale, publicat în imprintul Corint Istorie. Evenimentul are loc luni, 18 aprilie, ora 19.00, la librăria Humanitas Cișmigiu.

17
/04
/22

După succesul internațional al romanelor „Tatuatorul de la Auschwitz”, vândut în peste 7 milioane de exemplare, și „Călătoria Cilkăi”, Heather Morris a primit invitația să meargă în Israel pentru a descoperi istoria a trei surori, supraviețuitoare ale lagărului Auschwitz-Birkenau.

13
/04
/22

Nominalizat la prestigiosul Man Booker Prize, „Lumea în flăcări” de  Siri Hustvedt, recent apărut la Editura Polirom, este un roman magistral pe tema percepţiei, prejudecăţilor, dorinţei şi luptei unei femei pentru afirmarea în conştiinţa publică.

11
/04
/22

Editura Polirom anunță apariția unui titlu-eveniment în cadrul prestigioasei sale colecții de traduceri din literatura universală, „Biblioteca Polirom”: „Poemele posibile. Antologie (1966-1975)” de José Saramago, traducere din limba portugheză și note de Simina Popa, volum publicat cu prilejul centenarului nașterii marelui scriitor portughez, laureat al Premiului Nobel pentru literatură (1998).

07
/04
/22

Joi, 7 aprilie, ora 19.30 Editura Humanitas Fiction vă așteaptă în Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) pentru lansarea romanului Ultimii cai din stepă de Maja Lunde recent apărut în traducerea Ivonei Berceanu în colecția „Raftul Denisei“, coordonată de Denisa Comănescu, un nou roman care face parte, alături de bestsellerurile internaționale Istoria albinelor și Istoria apelor, din tetralogia schimbărilor climatice.

06
/04
/22

Odată cu începerea războiului, oamenii și companiile s-au unit pentru a face bine. Donațiile au fost făcute atât în mod direct, cât și prin SMS, în social media ori pe site-urile asociațiilor. Însă există un loc unde, de peste 8 ani, cei care vor să facă fapte bune se întâlnesc cu cei care au nevoie de ajutor.

30
/03
/22

La editura Humanitas Fiction va apărea în curând romanul „Așteptări” de Anna Hope. Aceasta este cea de-a doua carte a autoarei publicată în România, după bestsellerul „Sala de bal”.

23
/03
/22

„Oamenii lui Putin. Cum a recuperat KGB-ul Rusia și apoi a atacat Occidentul” de Catherine Belton este considerată una dintre cele mai actuale investigații despre ascensiunea lui Putin și a sistemul putinist instaurat la Kremlin. Cartea este disponibilă acum și în limba română, la Editura Litera.