După 1989. Pagini târzii din jurnalul Ninei Cassian
https://www.ziarulmetropolis.ro/dupa-1989-pagini-tarzii-din-jurnalul-ninei-cassian/

Am inaugurat o nouă rubrică – După 1989 – în care încercăm să vedem cum au trăit intelectualii români răsturnarea comunismului (în decembrie aniversăm – deja! – 30 de ani de la Revoluţie) şi cum au întâmpinat ei zorii noii libertăţi.

Un articol de Andrei Crăciun|25 August 2019

Astăzi ne oprim la cartea Memoria ca zestre, scrisă de poeta Nina Cassian. Volumul III, care acoperă anii 1985-2005, a fost publicat în anul 2010 în colecția Cărțile Tango.

Răscrucea din 1989 o prinde pe poetă (comunistă în tinerețe) exilată la New York, în Statele Unite ale Americii.

În care poeta Nina Cassian constată că Dan Deșliu apare la Revoluție purtând mustață

22 decembrie
De azi, de la 6 a.m., trezită de telefoane, urmăresc problema românească. Sunt încă lupte, dar Ceaușescu a fost dat jos, se pare că a fugit cu Cotoroanța, dar Nicușor e luat prizonier.

Știrile se succed de la un minut la altul. Mircea Dinescu, vorbind de la tribună, o apariție îmbătrânită a lui Silviu Brucan, a apărut și Sergiu Nicolaescu (!?), Pino Caramitru se pare că a ținut și el un discurs.

Palatul Republicii e în flăcări – e de necrezut! – dar se întâmplă!

Ce va urma? Securitatea încă acționează, victimele omenești se acumulează, mi se pare posibil ca Asasinul să-și restabilească puterea!

Au apărut Dan Deșliu (cu mustață) și doi speakeri de la t.v. – insurgenți.

În care Nina Cassian prezintă o obiecție la executarea soților Ceaușescu: n-au apucat să simtă gustul umilinței

29 decembrie

Monstruoasa pereche a fost executată! Îmi pare rău doar că au murit țanțoși, agresivi, că n-au apucat să simtă gustul umilinței.

(…)

După un număr mare de morți, situația pare a se calma, deși nu toți securiștii s-au predat. Am aprehensiuni cu privire la luptele intestine sau de vendetă care urmează. S-a înființat Partidul Național Țărănesc Creștin. Partidul Comunist se va desființa, probabil. Nicio pagubă. Tot nu mai există decât ca o forță opresoare și înfricoșătoare.

În care poeta Nina Cassian explică de ce nu s-a întors în România în zilele fierbinți ale Revoluției

29 decembrie

(…)
Anticristul a murit de ziua Nașterii Mântuitorului! Nu știu cine va mântui țara de lipsuri, frică, abrutizare și de inevitabilele primitivisme care se ivesc în momentele anarhice.

Cică cineva ar fi spus la Televiziunea Română: „Unde e poeta Nina Cassian? Să vie, e nevoie de ea!” – Ceea ce nu pot face, pentru că nu am greencard. De asemeni, mă tem de o posibilă explozie a antisemitismului fățiș (latent și intermitent ținut sub obroc atâta vreme…). Ca să nu mai pomenesc de “trecutul” meu, care-mi poate fi reproșat, neținându-se cont nici de atitudinile mele despre care atâția pot da mărturie, nici de poeziile mele (nici măcar de cele subversive), nici de… nici de…

În orice caz, Păunescu a fost scuipat și arestat, Eugen Barbu, la fel.

În care Nina Cassian constată că în cultură tronează tot granzii dinainte

5 ianuarie 1990
Știrile de dinainte s-au dovedit false. E Barbu conduce în continuare „Săptămâna” și pune la cale acțiuni cu bătaie ca să devină Președinte la Uniunea Scriitorilor!

Păunescu e prezent în toată presa și scrie articole nerușinate. Ce o să iasă? Când va lua sfârșit confuzia și vânătoarea de vrăjitoare? Cum va arăta țara? Va fi capitalism ca în America? Va fi cu adevărat democrație? E prea devreme pentru pronosticuri.

(…)

Nu mă pot întoarce în România în care Eugen Barbu continuă să-și exercite maleficiile.

(…)

Oameni cinstiți și canalii au coexistat în toate partidele, în toate categoriile, în toate profesiile, la comuniști și la legionari, la scriitori și la ingineri. Cu onestitatea mea – la cine să mă prezint?, cui să-i dau socoteală, cine are autoritatea să mă judece?

În care Nina Cassian o are în gazdă în America pe Gabriela Adameșteanu

20 decembrie 1990

Se află la mine Gabriela Adameșteanu, prozatoare expresivă și violentă, acum implicată, ca și alți, mulți, colegi de breaslă, în politică. Nu știu de ce nu mă pot dezbăra de ideea că ‘jocurile’ se fac în afara noastră, a naivilor și a bineintenționaților, oricât de inteligenți și de combativi am fi… Politica e și ea o vocație – precum a noastră e scrisul (…). Mă tem că va mai dura mult până când se va risipi confuzia. Ideea plecării în România continuă de asemeni să mă doine și să mă terorizeze. Unde voi sta? La hotel (n-am bani) (…)? Voi ajunge oare și la 2 Mai?

În care Nina Cassian e cu moralul la pământ

4 ianuarie 1991

Sunt cu moralul la pământ. Poate că n-am niciun apetit la continuarea jurnalului – ceea ce e catastrofal, el prelungindu-mi în mod artificial viața.

În care Nina Cassian face prima vizită în România după șase ani

10 mai 1991, în avion spre București

Spre deosebire de acum șase ani, când „mă îndreptam spre o sală de concert necunoscută” și când, în rumoarea motoarelor avionului, auzeam obsedant o singură melodie, vocea Mariei Tănase intonând: „Lume, lume…”, de astădată mă îndrept spre ceva cunoscut și parțial necunoscut, peste trei ore și jumătate mă voi afla pe pământul meu natal.

N-am emoții, pentru că sunt zdrobită de nesomn și de oboseală. Nici nu știu cum voi face față primelor ore de reîntâlnire cu prietenii.

Nu vreau decât să dorm, să despachetez și iar să dorm.

În general, nu știu cum o să-mi fie în România –unde voi sta trei luni, și oricum, pe 14 mai am premiera cu Visul unei nopți de vară.

În care Nina Cassian constată că România e consecventă în purtarea ei

21 mai 1991, București

Iată, sunt de zece zile aici și abia acum notez câte ceva.

Avanpremiera Visului a fost triumfală! Liviu m-a scos la rampă, deși eu aveam reticențe, nu voiam să ies în față. Ei bine, la premieră spectacolul a fost mult mai slab și n-a mai trebuit să am reticențe, întrucât Liviu a “uitat” să mă mai cheme pe scenă (și erau în sală critici, autorități și prieteni!).

A fost și un scurt reportaj la Televiziune, în care am fost și eu zărită o clipă, dar, pomenindu-se realizatorii spectacolului, numele meu a lipsit.
România e, deci, consecventă, în purtarea ei față de mine (…).

În care Nina Cassian constată cât este de singură

28 iulie 1991

Ultimele zile de mare. Am fost, cu două-trei excepții, zilnic la plajă, am înotat (puțin), am scris circa douăzeci de poezii.

Probabil că nu trebuia să-mi permit această vacanță, ci să stau în București și să-mi rezolv treburile.

Probabil că nu trebuia să vin deloc în România – și să nu rezolv nimic, să mă adaptez la nimic, la rutina anilor de viață pe care mai sunt nevoită să-i parcurg.

Probabil că, fie că fac ceva, fie că mă abțin, tot greșit este. Asta cred că e cea mai adevărată frază pe care o scriu aici.

9 seara.

Nu, niciodată nu mi s-a mai întâmplat să fiu la 2 Mai singură, absolut singură, în plină activitate a cârciumilor.

În care Nina Cassian citește o pagină despre ea în „România Mare

5 iulie 1995

Trebuie să mai menționez că, la Președinție, unde au fost invitați toți participanții, am avut neplăcuta supriză să-l vedem pe Corneliu Vadim Tudor, în costum alb, și nu călare pe un cal alb, – au ieșit din sala de recepție delegația israeliană și mulți alții, printre care Ioana Crăciunescu, eu și Maurice (n.r. – ultimul soț al Ninei Cassian). Iliescu s-a luat după noi, ne-a poftit în altă sală, ne-a ascultat protestele, dar nu le-a răspuns, ci ne-a ținut un mic discurs despre economia românească…

Ca urmare, în ziua plecării mele, a apărut în „România Mare” o pagină mai ales despre mine, atât de „necurată”, că nu pot reproduce nimic în acest caiet. Vorba Anei Blandiana, „m-a îngropat în minciună și în murdărie ca într-un mormânt”.

N-am înțeles ce caută, ca invitați ai președintelui, niște „strigoi”, cum i-a numit Ioana, cunoscuți ca securiști și „dăunători” în viața scriitoricească și nu numai.

Nu mă pot întoarce în România în care Eugen Barbu continuă să-și exercite maleficiile. (Nina Cassian)



21
/05
/19

Ludmila Uliţkaia, una dintre cele mai apreciate scriitoare ale lumii, o voce inconfundabilă a literaturii ruse contemporane, va vizita din nou România, în perioada 21-23 mai 2019, la invitaţia editurii Humanitas Fiction. Scriitoarea se va întâlni cu publicul bucureştean la evenimentele care vor avea loc  astăzi (marţi), de la ora 18.30, la Institutul Cervantes (bd. Regina Elisabeta nr. 38).

20
/05
/19

Călătorie în timp, „Melmoth” ne invită să ne întoarcem spre tenebrosul gotic. Ne dezvăluie oameni care ar fi putut fi și istorii născute din istoria pe care o descoperim neîncetat, încercăm să o înțelegem. Noi, cititorii, devenim martori și vedem în fața ochilor scene impresionante din istorii atroce, cum ar fi genocidul armean sau Holocaustul.

17
/05
/19

SEROTONINĂ, al șaptelea roman al scriitorului Michel Houellebecq, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“, coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea lui Daniel Nicolescu, este disponibil din 15 mai în librăriile din București și din țară. Cartea va fi lansată la Bookfest 2019 sâmbătă, 1 iunie, de la ora 16.30, la standul Editurii Humanitas.

02
/05
/19

Joi, 9 mai, Librăria Humanitas de la Cișmigiu găzduiește un eveniment dedicat Doinei Cornea și volumului „Puterea fragilității”, apărut recent la editura Humanitas, în ediție de colecție, cu un cuvânt înainte de Gabriel Liiceanu. Vă invităm să parcurgeți un fragment!

24
/04
/19

Pierce Brosnan, în rolul lui Robinson Crusoe, în ecranizarea din 1997 a romanului omonim al scriitorului Daniel Defoe, publicat în urmă cu 300 de ani (25 aprilie 1719) și considerat primul roman scris vreodată în limba engleză. Daniel Defoe a murit într-o zi 24 aprilie (1931).

23
/04
/19

Se obișnuiește să se spună ca Miguel de Cervantes (simbolul literaturii spaniole) și William Shakespeare (cel mai mare scriitor al literaturii de limba engleză) au decedat in aceeasi zi, 23 aprilie (1616). Acest lucru este însă imposibil, deoarece, chiar dacă au murit in aceeași dată, în Marea Britanie se utiliza calendarul iulian, în timp ce în Spania se adoptase cel gregorian. O interesantă explicație a acestei frumoase ficțiuni calendaristice găsim pe blogul eseistului, filosofului și publicistului Valeriu Gherghel, http://filosofiatis.blogspot.com.

18
/04
/19

Plasat în Mexic, la sfârșitul anilor '60, „Sălbaticul” lui Guillermo Arriaga este un roman pe viață și pe moarte, în care scriitorul își arată din plin măiestria, în 725 de pagini de literatură la cel mai înalt nivel.

12
/04
/19

El este peste tot... La Verona, unde n-a existat niciodată balconul Julietei la care se strecoară adolescentul Romeo. În Italia pe care, se pare, n-a văzut niciodată, ci doar a închis ochii și și-a închipuit-o.

Page 5 of 95« First...34567...102030...Last »