După dealuri”, de Cristian Mungiu, câştigătorul marelelui premiu al Festivalului de la Haifa
https://www.ziarulmetropolis.ro/dupa-dealuri-de-cristian-mungiu-castigatorul-marelelui-premiu-al-festivalului-de-la-haifa/

Filmul “După dealuri”, în regia lui Cristian Mungiu, a câştigat, la sfârşitul săptămânii trecute, Marele Premiu al secţiunii Filmmakers of Tomorrow – FEDEORA, la Festivalul Internaţional de Film de la Haifa, a anunţat miercuri Voodoo Films printr-un comunicat. Trofeul este acordat de un juriu desemnat de Federaţia Criticilor de Film din Europa şi Zona Mediteraneană […]

Un articol de |10 Octombrie 2012

Filmul “După dealuri”, în regia lui Cristian Mungiu, a câştigat, la sfârşitul săptămânii trecute, Marele Premiu al secţiunii Filmmakers of Tomorrow – FEDEORA, la Festivalul Internaţional de Film de la Haifa, a anunţat miercuri Voodoo Films printr-un comunicat.
Trofeul este acordat de un juriu desemnat de Federaţia Criticilor de Film din Europa şi Zona Mediteraneană – FEDEORA.

Premiul câştigat la Festivalul de la Haifa se adaugă şirului de premii obţinute de film, începând cu cel pentru scenariu şi dublul trofeu de interpretare, acordat actriţelor Cosmina Stratan şi Cristina Flutur la Cannes. Pelicula a fost desemnată Cel mai bun film la Festivalul de Film de la Vukovar (Croaţia) şi la Herceg Novi (Muntenegru).

Filmul scris şi regizat de Cristian Mungiu şi inspirat de romanele nonficţionale ale Tatianei Niculescu Bran stârneşte atât interesul criticii şi presei de profil, cât şi pe cel al publicului, proiecţiile de la Haifa, Hamburg, BFI London Film Festival şi New York Film Festival fiind sold-out cu câteva zile înainte de rulare.

“După dealuri” a avut parte de o avanpremieră specială şi la Paris, la finalul lunii septembrie, la invitaţia Societe Civile des Auteurs Realisateurs.

Filmul este proiectat zilele acestea şi în Coreea de Sud, la Festivalul Internaţional de Film de la Pusan (4-13 octombrie), cel mai mare eveniment de gen de pe continentul asiatic, ajuns la a 17-a ediţie. Pelicula rulează în secţiunea World Cinema, alături de alte câteva filme multipremiate în festivaluri. Supranumit “Cannes-ul Asiei”, festivalul de la Pusan adună cele mai importante titluri lansate în anul respectiv şi reuneşte cei mai mari producători de film. Audienţa generată de festival ajunge la 200.000.

Şi londonezii vor vedea propunerea României la Oscar, între 10 şi 21 octombrie, la cea de-a 56-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Londra, cel mai prestigios şi longeviv festival din Marea Britanie. Proiecţiile sunt deja sold-out, Cristian Mungiu urmând să se întâlnească cu publicul şi cu presa britanică.

Toată luna octombrie, filmele regizate de Cristian Mungiu rulează şi la Bruxelles, în cadrul unei retrospective iniţiate de regizorii Jean-Pierre şi Luc Dardenne. Pe 16 octombrie, în avanpremieră, va fi proiectat şi “După dealuri”, în prezenţa fraţilor Dardenne – coproducători ai filmului, prin Les Films du Fleuve -, a lui Cristian Mungiu şi a actriţelor Cosmina Stratan şi Cristina Flutur. Din 21 noiembrie, pelicula va rula în cinematografele din Belgia şi Luxemburg iar din 22 noiembrie, în Olanda.

“După dealuri” are deja distribuitori în peste 35 de ţări. După ce a rulat în avanpremieră la Vaslui şi Câmpina, la finalul lunii septembrie, filmul intră în cinematografele din România pe 26 octombrie. Avanpremiera bucureşteană este programată în cadrul evenimentului Les Films de Cannes a Bucarest, pe 25 octombrie.

 

Sursa: Mediafax

05
/09
/19

Pentru a atrage atenția asupra numărului tot mai mic de cinematografe în care pot fi proiectate filmele românești, Transilvania Film și-a propus să marcheze spațiile bucureștene care, până nu demult, atrăgeau zilnic sute de cinefili. ,,Aici ați fi putut vedea Monștri. din 27 septembrie’’ este mesajul adresat publicului, prin intermediu afișelor amplasate pe frontispiciile cinematografelor Corso și Studio.

05
/09
/19

Opera Națională București prezintă miercuri, 18 septembrie 2019, începând cu ora 19.00, concertul  Enescu pe înțelesul tuturor. În program se vor regăsi Cele șapte cântece pe versuri de Clement Marot op. 15 de George Enescu, interpretate de către soprana Zsuzsana Cerveni și pianista Luminița Berariu, precum și lucrări pentru pian solo în interpretarea pianistei Ioana Maria Lupașcu.

05
/09
/19

Colaborator al Ziarului Metropolis, Mihai Cristea a fost din nou la Festivalul de la Veneţia, de unde a scris despre câteva titluri: de la filme americane dezamăgitoare ca ”Ad Astra”, de James Gray, sau ”The Laundromat”, de Steven Sorderbergh, şi până la filme ambiţioase ca „Ema”, de Pablo Larrain, şi „Martin Eden”, de Pietro Marcello.

05
/09
/19

Într-un interviu din 1986, Mercury spunea: „Urăsc să fac același lucru din nou, din nou și din nou. Îmi place să văd ce se întâmplă acum în muzică, film și teatru și să încorporeaz toate aceste lucruri în munca mea”. Se împlinesc, astăzi, 5 septembrie, 73 de ani de la nașterea legendarului Freddie Mercury, unul dintre cei mai apreciaţi cântăreţi ai secolului.

04
/09
/19

Astăzi începe cea de-a cincea ediție a Bucharest International Dance Film Festival, găzduit de șase spații din Capitală. Urmează 5 zile de proiecții speciale, cine(dans)concert cu filme de arhivă, competiții de scurtmetraje și masterclass-uri cu invitați de renume.

04
/09
/19

Astăzi, 4 septembrie, la Ateneul Român, în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, cele mai tainice încăperi din castelul Prințului Barbă Albastră vor dobândi o materializare simbolică prin sunet și imagine, în concertul Orchestrei Naționale Simfonice a Radiodifuziunii Poloneze, sub bagheta lui Cristian Mandeal și în viziunea regizorală și multimedia a Nonei Ciobanu.

03
/09
/19

PREVIEW. Au mai rămas doar câteva zile până la începerea unei noi ediții a singurului festival de film și cultură ibero-americană din București. Ce surprize ne rezervă Pelicula 2019?

03
/09
/19

Ediția cu numărul douăzeci și patru a Festivalului Internațional “George Enescu” este cea mai extinsă de până acum și este definită de diversitate și echilibru, atât în structura programului, formatul și dozajul spectacolelor și al repertoriului propus, cât și în privința experiențelor de festival. În același timp, ediția propune strălucire, girată de numărul mare de artiști excepționali care vor concerta la București, în țară și în lume.

03
/09
/19

Născut într-o zi de 2 septembrie (1964) la Beirut, în Liban, actorul din Matrix, Point Break, Speed sau The Devil's Advocate a împlinit, ieri, 55 de ani. Zilele trecute a fost confirmată oficial informația conform căreia Trilogia Matrix va avea o continuare. Filmul îi va avea în distribuție și de această dată pe Keanu Reeves și Carrie-Anne Moss.

02
/09
/19

Pentru a înțelege cum a funcționat mitul poetului după căderea comunismului ne-am întors la o lucrare deja de referință: „Mihai Eminescu, Românul Absolut. Facerea și desfacerea unui mit”, de Lucia Boia (editura Humanitas).

Page 20 of 840« First...10...1819202122...304050...Last »