După dealuri”, de Cristian Mungiu, câştigătorul marelelui premiu al Festivalului de la Haifa
https://www.ziarulmetropolis.ro/dupa-dealuri-de-cristian-mungiu-castigatorul-marelelui-premiu-al-festivalului-de-la-haifa/

Filmul „După dealuri”, în regia lui Cristian Mungiu, a câştigat, la sfârşitul săptămânii trecute, Marele Premiu al secţiunii Filmmakers of Tomorrow – FEDEORA, la Festivalul Internaţional de Film de la Haifa, a anunţat miercuri Voodoo Films printr-un comunicat. Trofeul este acordat de un juriu desemnat de Federaţia Criticilor de Film din Europa şi Zona Mediteraneană […]

Un articol de |10 octombrie 2012

Filmul „După dealuri”, în regia lui Cristian Mungiu, a câştigat, la sfârşitul săptămânii trecute, Marele Premiu al secţiunii Filmmakers of Tomorrow – FEDEORA, la Festivalul Internaţional de Film de la Haifa, a anunţat miercuri Voodoo Films printr-un comunicat.
Trofeul este acordat de un juriu desemnat de Federaţia Criticilor de Film din Europa şi Zona Mediteraneană – FEDEORA.

Premiul câştigat la Festivalul de la Haifa se adaugă şirului de premii obţinute de film, începând cu cel pentru scenariu şi dublul trofeu de interpretare, acordat actriţelor Cosmina Stratan şi Cristina Flutur la Cannes. Pelicula a fost desemnată Cel mai bun film la Festivalul de Film de la Vukovar (Croaţia) şi la Herceg Novi (Muntenegru).

Filmul scris şi regizat de Cristian Mungiu şi inspirat de romanele nonficţionale ale Tatianei Niculescu Bran stârneşte atât interesul criticii şi presei de profil, cât şi pe cel al publicului, proiecţiile de la Haifa, Hamburg, BFI London Film Festival şi New York Film Festival fiind sold-out cu câteva zile înainte de rulare.

„După dealuri” a avut parte de o avanpremieră specială şi la Paris, la finalul lunii septembrie, la invitaţia Societe Civile des Auteurs Realisateurs.

Filmul este proiectat zilele acestea şi în Coreea de Sud, la Festivalul Internaţional de Film de la Pusan (4-13 octombrie), cel mai mare eveniment de gen de pe continentul asiatic, ajuns la a 17-a ediţie. Pelicula rulează în secţiunea World Cinema, alături de alte câteva filme multipremiate în festivaluri. Supranumit „Cannes-ul Asiei”, festivalul de la Pusan adună cele mai importante titluri lansate în anul respectiv şi reuneşte cei mai mari producători de film. Audienţa generată de festival ajunge la 200.000.

Şi londonezii vor vedea propunerea României la Oscar, între 10 şi 21 octombrie, la cea de-a 56-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Londra, cel mai prestigios şi longeviv festival din Marea Britanie. Proiecţiile sunt deja sold-out, Cristian Mungiu urmând să se întâlnească cu publicul şi cu presa britanică.

Toată luna octombrie, filmele regizate de Cristian Mungiu rulează şi la Bruxelles, în cadrul unei retrospective iniţiate de regizorii Jean-Pierre şi Luc Dardenne. Pe 16 octombrie, în avanpremieră, va fi proiectat şi „După dealuri”, în prezenţa fraţilor Dardenne – coproducători ai filmului, prin Les Films du Fleuve -, a lui Cristian Mungiu şi a actriţelor Cosmina Stratan şi Cristina Flutur. Din 21 noiembrie, pelicula va rula în cinematografele din Belgia şi Luxemburg iar din 22 noiembrie, în Olanda.

„După dealuri” are deja distribuitori în peste 35 de ţări. După ce a rulat în avanpremieră la Vaslui şi Câmpina, la finalul lunii septembrie, filmul intră în cinematografele din România pe 26 octombrie. Avanpremiera bucureşteană este programată în cadrul evenimentului Les Films de Cannes a Bucarest, pe 25 octombrie.

 

Sursa: Mediafax

19
/09
/23

Premiera de gală a filmului documentar Playback va avea loc pe 19 octombrie la Cinemateca Eforie din București. Înainte de această dată filmul va putea fi vizionat pe marele ecran în cadrul unor avanpremiere și evenimente speciale organizate la București, Oradea, Timișoara, Sibiu și Cluj-Napoca.

18
/09
/23

O vorbă veche spune "Codru-i frate cu românul". Dacă vorba asta s-ar adapta pentru zona de turism estival, ar suna așa: "Turcu-i frate cu românul". Potrivit statisticilor, de ani buni, vecinii de la Marea Neagră se mențin în topul destinațiilor favorite de vacanță: vară după vară, ai noștri se pornesc către litoralul turcesc.

18
/09
/23

Turneul de concerte silențioase, ascultate în căști, al trupei de rock alternativ EYEDROPS va ajunge la ultima prestație din acest an, pe 20 septembrie, la Kraft Market, București.

18
/09
/23

Editura Paul Editions anunță lansarea unei colecții de memorii biografice despre cele mai reprezentative personalități pe care le-a avut țara noastră. Cartea în două volume „Mari Români – La răscruce de veacuri” semnată Nicolae Petrașcu cuprinde o serie de scrieri unice, istorisiri și trăiri adevărate ale autorului. Primul volum apare astăzi, 18 septembrie, iar cel de-al doilea volum se va lansa pe data de 25 septembrie.

17
/09
/23

Raluca Nagy (Cluj-Napoca, 1979) este antropologă şi scriitoare. Din 2005, a publicat texte de popularizare a antropologiei, eseuri și povestiri în majoritatea revistelor culturale din România și în mai multe volume colective. „Despre memoriile femeii și alți dragoni” este cea de-a treia sa carte și prima de non-ficțiune.

16
/09
/23

August Film, noua casă de distribuție românească, fondată de Matei Truța și Andrei Agudaru, anunță lansarea în această toamnă a 3 titluri noi - TOTEM (r. Lila Avilés, 13 octombrie), Între revoluții (r. Vlad Petri, 3 noiembrie) și Castelul Crăiței (r. Liviu Marghidan, 24 noiembrie).

15
/09
/23

Pe 21 și 22 septembrie, de la ora 19.30, Teatrul ACT vă invită la premiera spectacolului „Acasă/La zoo” de Edward Albee, montată pentru prima dată în România în variantă integrală, în regia și traducerea lui Silviu Debu. Scenografia este semnată de Ioana Pashca, iar în distribuție îi regăsim pe Ionuț Grama, Ada Condeescu și István Téglás.