După dealuri”, de Cristian Mungiu, câştigătorul marelelui premiu al Festivalului de la Haifa
https://www.ziarulmetropolis.ro/dupa-dealuri-de-cristian-mungiu-castigatorul-marelelui-premiu-al-festivalului-de-la-haifa/

Filmul „După dealuri”, în regia lui Cristian Mungiu, a câştigat, la sfârşitul săptămânii trecute, Marele Premiu al secţiunii Filmmakers of Tomorrow – FEDEORA, la Festivalul Internaţional de Film de la Haifa, a anunţat miercuri Voodoo Films printr-un comunicat. Trofeul este acordat de un juriu desemnat de Federaţia Criticilor de Film din Europa şi Zona Mediteraneană […]

Un articol de |10 octombrie 2012

Filmul „După dealuri”, în regia lui Cristian Mungiu, a câştigat, la sfârşitul săptămânii trecute, Marele Premiu al secţiunii Filmmakers of Tomorrow – FEDEORA, la Festivalul Internaţional de Film de la Haifa, a anunţat miercuri Voodoo Films printr-un comunicat.
Trofeul este acordat de un juriu desemnat de Federaţia Criticilor de Film din Europa şi Zona Mediteraneană – FEDEORA.

Premiul câştigat la Festivalul de la Haifa se adaugă şirului de premii obţinute de film, începând cu cel pentru scenariu şi dublul trofeu de interpretare, acordat actriţelor Cosmina Stratan şi Cristina Flutur la Cannes. Pelicula a fost desemnată Cel mai bun film la Festivalul de Film de la Vukovar (Croaţia) şi la Herceg Novi (Muntenegru).

Filmul scris şi regizat de Cristian Mungiu şi inspirat de romanele nonficţionale ale Tatianei Niculescu Bran stârneşte atât interesul criticii şi presei de profil, cât şi pe cel al publicului, proiecţiile de la Haifa, Hamburg, BFI London Film Festival şi New York Film Festival fiind sold-out cu câteva zile înainte de rulare.

„După dealuri” a avut parte de o avanpremieră specială şi la Paris, la finalul lunii septembrie, la invitaţia Societe Civile des Auteurs Realisateurs.

Filmul este proiectat zilele acestea şi în Coreea de Sud, la Festivalul Internaţional de Film de la Pusan (4-13 octombrie), cel mai mare eveniment de gen de pe continentul asiatic, ajuns la a 17-a ediţie. Pelicula rulează în secţiunea World Cinema, alături de alte câteva filme multipremiate în festivaluri. Supranumit „Cannes-ul Asiei”, festivalul de la Pusan adună cele mai importante titluri lansate în anul respectiv şi reuneşte cei mai mari producători de film. Audienţa generată de festival ajunge la 200.000.

Şi londonezii vor vedea propunerea României la Oscar, între 10 şi 21 octombrie, la cea de-a 56-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Londra, cel mai prestigios şi longeviv festival din Marea Britanie. Proiecţiile sunt deja sold-out, Cristian Mungiu urmând să se întâlnească cu publicul şi cu presa britanică.

Toată luna octombrie, filmele regizate de Cristian Mungiu rulează şi la Bruxelles, în cadrul unei retrospective iniţiate de regizorii Jean-Pierre şi Luc Dardenne. Pe 16 octombrie, în avanpremieră, va fi proiectat şi „După dealuri”, în prezenţa fraţilor Dardenne – coproducători ai filmului, prin Les Films du Fleuve -, a lui Cristian Mungiu şi a actriţelor Cosmina Stratan şi Cristina Flutur. Din 21 noiembrie, pelicula va rula în cinematografele din Belgia şi Luxemburg iar din 22 noiembrie, în Olanda.

„După dealuri” are deja distribuitori în peste 35 de ţări. După ce a rulat în avanpremieră la Vaslui şi Câmpina, la finalul lunii septembrie, filmul intră în cinematografele din România pe 26 octombrie. Avanpremiera bucureşteană este programată în cadrul evenimentului Les Films de Cannes a Bucarest, pe 25 octombrie.

 

Sursa: Mediafax

06
/05
/15

Emoție, tensiune dusă la extrem și încercări surprinzătoare ale unor cineaști tineri de a revigora filmul de gen se vor regăsi anul acesta în Competiția Festivalului Internațional de Film Transilvania (29 mai – 7 iunie).

06
/05
/15

Vineri, 8 mai 2015, ora 19:00 şi duminică, 17 mai ora 19:00, la Teatrul Nottara, Sala Horia Lovinescu, are loc premiera pentru presă a spectacolului Fazanul de Georges Feydeau (traducerea: Doru Mareş), în regia lui Alexandru Mâzgăreanu, decorul realizat de Ştefan Caragiu, costumele semnate de Alexandra Mâzgăreanu şi muzica lui Alexandru Suciu.

06
/05
/15

Eleva Iris Tincu de la Colegiul de Artă ”Octav Băncilă” din Iaşi a câştigat ediţia din acest an a Concursului Naţional de Dramaturgie "Matei Vişniec", organizat la Suceava în prezenţa dramaturgului. Juriul acestei ediţii a competiţiei destinate liceenilor a fost format din criticii de teatru Oltiţa Cântec şi Octavian Jighirgiu, iar preşedintele juriului a fost Matei Vişniec.

06
/05
/15

Aşa arăta Berlinul în iulie 1945, după capitularea Germaniei, în cel de-Al Doilea Război Mondial. Imagini fascinante, restaurate în format High Definition, îi arată pe locuitorii oraşului cum încercau să-şi reia viaţa normală, în apartamentele fără pereţi, în care se vedea din stradă sau printre clădiri bombardate. Un colaj din materiale de arhivă, produs de Kronos Media.

06
/05
/15

Ziarul Metropolis vă prezintă în rubrica „Metropolis Viral“ cele mai interesante materiale video de arhivă, filmări rare, care au păstrat câte un zâmbet sau câte o declaraţie spectaculoasă de la personalităţi culturale din România sau care aduc în prezent nostalgia unor vremuri.

05
/05
/15

Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" din Bucureşti sărbătoreşte 79 de ani de la înfiinţare printr-o serie de evenimente, între care se numără expoziţii, colocvii, recitaluri folclorice, târguri de meşteri populari, dar şi un Festival al culturii thailandeze.

05
/05
/15

În continuarea tradiţiei instaurate în ultimele trei stagiuni de Radio România la Sala Radio, la începutul lunii mai, Orchestra Naţională Radio vă invită la un eveniment de gală: CONCERT REGAL, programat în onoarea zilei de 10 mai - sărbătoare a regalităţii în România. Evenimentul va fi onorat prin participarea unor reprezentanţi ai Familiei Regale a României.

04
/05
/15

A ştiut să-şi organizeze armata care a adus Franţei independenţa, gloria, trofeele şi mulţi bani. Napoleon a domnit în strălucire şi a fost pe punctul de a înfăptui o monarhie universală. A murit într-o zi de 5 mai, 1821.

04
/05
/15

Spectacolul Teatrului Naţional din Bucureşti cu Lecţia de Eugène Ionesco, comedie absurdă descifrată cu rafinat simţ plastic de artistul Horaţiu Mălăele, regizor şi interpret alături de două cunoscute actriţe, Aylin Cadîr şi Victoria Dicu, va fi prezentat vineri 8 mai, în Croația, în cadrul Small Scene Theater Festival din Rijeka. Prestigiosul festival de teatru de cameră, aflat în acest an la cea de-a 22-a ediţie, se desfăşoară în perioada 2-9 mai 2015 pe scena Casei de Cultură a Croației.