“După dealuri” de Mungiu este considerat eligibil pentru o nominalizare la Oscarul pentru film străin
https://www.ziarulmetropolis.ro/dupa-dealuri-de-mungiu-este-considerat-eligibil-pentru-o-nominalizare-la-oscarul-pentru-film-strain/

Lungmetrajul “După dealuri”, de Cristian Mungiu, a fost inclus printre cele 71 de pelicule considerate eligibile pentru o nominalizare la premiul Oscar pentru film străin care va fi decernat în 2013, a anunţat, luni, Academia de film americană. Premiat pentru scenariu şi pentru interpretare – un dublu trofeu, acordat actriţelor Cosmina Stratan şi Cristina Flutur […]

Un articol de |9 octombrie 2012

Lungmetrajul “După dealuri”, de Cristian Mungiu, a fost inclus printre cele 71 de pelicule considerate eligibile pentru o nominalizare la premiul Oscar pentru film străin care va fi decernat în 2013, a anunţat, luni, Academia de film americană.

Premiat pentru scenariu şi pentru interpretare – un dublu trofeu, acordat actriţelor Cosmina Stratan şi Cristina Flutur – la Festivalul de la Cannes, filmul “După dealuri” este scris şi regizat de Mungiu şi inspirat de romanele non-ficţionale ale Tatianei Niculescu Bran.

“După dealuri” spune povestea a două fete care au crescut împreună şi care se reîntâlnesc după câţiva ani de despărţire. Alina se întoarce din Germania să o ia cu ea pe Voichiţa, prietena ei din copilărie faţă de care se simte încă foarte ataşată. Voichiţa şi-a găsit însă calea în credinţă, iar maicile printre care trăieşte la mănăstire ţin locul familiei pe care nu a avut-o niciodată. Alina luptă cu toate puterile să recâştige afecţiunea Voichiţei, făcându-i pe cei din jur să se întrebe de unde vine forţa care o animă.

Filmul a fost desemnat să reprezinte România la premiile Oscar de anul viitor de un juriu format din Eugenia Vodă, critic de film şi realizator TV, Magda Mihăilescu, critic de film, Cristina Corciovescu, critic şi istoric de film, Mihai Chirilov, critic de film,director artistic al Festivalului Internaţional de Film Transilvania,Cluj, Dana Duma, critic de film, Dinu Tănase, director de imagine şi regizor, şi Eugen Atanasiu, critic de film.

Aceasta este pentru a doua oară când Mungiu intră în cursa pentru premiile Academiei americane, după ce, în 2007, filmul “4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, premiat cu Palme d’Or la Cannes, a reprezentat propunerea României la Oscar. Însă atunci Mungiu nu a reuşit să obţină o nominalizare la premiul Oscar. În schimb, filmul a primit nominalizări la premiile Globul de Aur şi César.

Academia de film americană va face o primă selecţie din cele 71 de lungmetraje, din care ulterior vor fi alese cele cinci nominalizări, care vor fi anunţate pe 10 ianuarie 2013, alături de celelalte categorii de premii Oscar.

Gala de decernare a premiilor Oscar va avea loc pe 24 februarie, la Dolby Theater (fostul Kodak Theater) din Hollywood.

Potrivit presei de specialitate de la Hollywood, cei doi mari favoriţi la premiul Oscar pentru film străin din 2013 sunt “Intouchables” (Franţa) şi “Amour” (Germania).

Filmul francez, distribuit în SUA de Harvey Weinstein – care are la activ 5 premii Oscar în calitate de producător, cel mai recent obţinut pentru “Artistul/ The Artist”, anul acesta -, s-a bucurat de un mare succes internaţional şi a avut încasări pe plan mondial de 380 de milioane de dolari.

În ceea ce priveşte “Amour”, acesta a fost recompensat cu premiul Palme d’Or la ediţia de anul acesta a Festivalului de la Cannes. Michael Haneke a fost nominalizat la Oscar şi în 2010, pentru “Panglica albă”.

Printre cele 71 de filme eligibile pentru o nominalizare la Oscar se numără cele mai recente producţii ale unor cineaşti prestigioşi, precum “La vie sans principe”, de Johnnie To (Hong Kong), “Caught in the web”, de Chen Kaige (China), şi “Pieta”, de Kim Ki-duk (Coreea de Sud), premiat cu Leul de Aur la Veneţia, în 2012. De asemenea, anul acesta, a fost inclus pentru prima dată în listă un film kenyan, “Nairobi Half Life”.

 

Sursa: Mediafax

03
/03
/21

În data de 6 martie, de la ora 19 va avea loc premiera piesei uneia dintre cele mai puternice voci ai dramaturgiei contemporane românești și europene, Gianina Cărbunariu, cu titlul „Tigrul sibian”. Regia spectacolului este semnată de actrița și regizoarea Tünde Tóth.

03
/03
/21

Joi, 4 martie, începând cu ora 18.00, Editura Pandora M și British Council România îi invită pe iubitorii de literatură la un dialog online ce are în centru romanul „Hamnet” de Maggie O’Farrell, cartea anului 2020.

03
/03
/21

Galeria neconvențională Celula de artă continuă și în luna martie să aducă lucrări și demonstrații de artă menite să facă trecătorii să se oprească în fața spațiului – acvariu din B-dul Carol, nr. 53 și să interacționeze direct și liber cu perspectiva artiștilor.

02
/03
/21

CRONICĂ DE FILM După o serie de filme care investigau trecutul, Radu Jude revine cu „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” (2021), un lungmetraj polemic care atacă în primul rând ipocrizia societăţii româneşti prezente, mai ales în privinţa sexualităţii.

01
/03
/21

Reactor de creație și experiment lansează înscrierile pentru ediția de anul acesta a proiectului Drama 5. Proiectul se adresează tuturor autorilor dramatici, cu experiență sau fără, care doresc să scrie o piesă de teatru într-un cadru creat special în acest scop.

01
/03
/21

Spectacolul „One (Wo) Man Show”, cu și de Zoltan Lovas, ajunge pentru prima oară în fața publicului în 7 martie, de la ora 19.00, pe scena mare a Teatrului Clasic ,,Ioan Slavici” Arad. Scenografia poartă semnătura Irinei Chirilă.

01
/03
/21

De 1a Martie 2021, spațiul expozițional din Foaierul Media al Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București (aripa dinspre Intercontinental) se va anima din nou. Spațiul va găzdui o expoziție a artistului Ion Olaru, scenograf-pictor, autorul a zeci de scenografii de televiziune, de teatru, de scenografie pentru filme de animație, totodată pictor, anunță organizatorii.