„După dealuri” de Mungiu este considerat eligibil pentru o nominalizare la Oscarul pentru film străin
https://www.ziarulmetropolis.ro/dupa-dealuri-de-mungiu-este-considerat-eligibil-pentru-o-nominalizare-la-oscarul-pentru-film-strain/

Lungmetrajul „După dealuri”, de Cristian Mungiu, a fost inclus printre cele 71 de pelicule considerate eligibile pentru o nominalizare la premiul Oscar pentru film străin care va fi decernat în 2013, a anunţat, luni, Academia de film americană. Premiat pentru scenariu şi pentru interpretare – un dublu trofeu, acordat actriţelor Cosmina Stratan şi Cristina Flutur […]

Un articol de |9 octombrie 2012

Lungmetrajul „După dealuri”, de Cristian Mungiu, a fost inclus printre cele 71 de pelicule considerate eligibile pentru o nominalizare la premiul Oscar pentru film străin care va fi decernat în 2013, a anunţat, luni, Academia de film americană.

Premiat pentru scenariu şi pentru interpretare – un dublu trofeu, acordat actriţelor Cosmina Stratan şi Cristina Flutur – la Festivalul de la Cannes, filmul „După dealuri” este scris şi regizat de Mungiu şi inspirat de romanele non-ficţionale ale Tatianei Niculescu Bran.

„După dealuri” spune povestea a două fete care au crescut împreună şi care se reîntâlnesc după câţiva ani de despărţire. Alina se întoarce din Germania să o ia cu ea pe Voichiţa, prietena ei din copilărie faţă de care se simte încă foarte ataşată. Voichiţa şi-a găsit însă calea în credinţă, iar maicile printre care trăieşte la mănăstire ţin locul familiei pe care nu a avut-o niciodată. Alina luptă cu toate puterile să recâştige afecţiunea Voichiţei, făcându-i pe cei din jur să se întrebe de unde vine forţa care o animă.

Filmul a fost desemnat să reprezinte România la premiile Oscar de anul viitor de un juriu format din Eugenia Vodă, critic de film şi realizator TV, Magda Mihăilescu, critic de film, Cristina Corciovescu, critic şi istoric de film, Mihai Chirilov, critic de film,director artistic al Festivalului Internaţional de Film Transilvania,Cluj, Dana Duma, critic de film, Dinu Tănase, director de imagine şi regizor, şi Eugen Atanasiu, critic de film.

Aceasta este pentru a doua oară când Mungiu intră în cursa pentru premiile Academiei americane, după ce, în 2007, filmul „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, premiat cu Palme d’Or la Cannes, a reprezentat propunerea României la Oscar. Însă atunci Mungiu nu a reuşit să obţină o nominalizare la premiul Oscar. În schimb, filmul a primit nominalizări la premiile Globul de Aur şi César.

Academia de film americană va face o primă selecţie din cele 71 de lungmetraje, din care ulterior vor fi alese cele cinci nominalizări, care vor fi anunţate pe 10 ianuarie 2013, alături de celelalte categorii de premii Oscar.

Gala de decernare a premiilor Oscar va avea loc pe 24 februarie, la Dolby Theater (fostul Kodak Theater) din Hollywood.

Potrivit presei de specialitate de la Hollywood, cei doi mari favoriţi la premiul Oscar pentru film străin din 2013 sunt „Intouchables” (Franţa) şi „Amour” (Germania).

Filmul francez, distribuit în SUA de Harvey Weinstein – care are la activ 5 premii Oscar în calitate de producător, cel mai recent obţinut pentru „Artistul/ The Artist”, anul acesta -, s-a bucurat de un mare succes internaţional şi a avut încasări pe plan mondial de 380 de milioane de dolari.

În ceea ce priveşte „Amour”, acesta a fost recompensat cu premiul Palme d’Or la ediţia de anul acesta a Festivalului de la Cannes. Michael Haneke a fost nominalizat la Oscar şi în 2010, pentru „Panglica albă”.

Printre cele 71 de filme eligibile pentru o nominalizare la Oscar se numără cele mai recente producţii ale unor cineaşti prestigioşi, precum „La vie sans principe”, de Johnnie To (Hong Kong), „Caught in the web”, de Chen Kaige (China), şi „Pieta”, de Kim Ki-duk (Coreea de Sud), premiat cu Leul de Aur la Veneţia, în 2012. De asemenea, anul acesta, a fost inclus pentru prima dată în listă un film kenyan, „Nairobi Half Life”.

 

Sursa: Mediafax

24
/10
/23

După o absență de trei ani din peisajul festivalier, Teatrul de Animație Țăndărică revine cu un eveniment special din domeniul teatrului de animație și vizual: ”Gala Aniversară ImPuls Țăndărică – 78 de ani cu cortina ridicată”, manifestare cu caracter competitiv, jurizată de experți din domeniul teatral: Doina Papp, Mihaela Michailov și Octavian Szalad.

23
/10
/23

De pe scenele Scala din Milano şi Theater an der Wien, soprana Letiția Vițelaru şi bas baritonul Sorin Coliban, remarcabili reprezentanţi ai diasporei artistice româneşti, vin la Bucureşti, unde, acompaniaţi de Orchestra Metropolitană București, cu maestrul Daniel Jinga la pupitrul dirijoral vor putea fi ascultaţi luni, 30 octombrie, de la ora 18:30, la Opera Națională din București.

20
/10
/23

Luni, 23 octombrie, ora 23.00, Marina Constantinescu ne aşteaptă la TVR 1 cu prima ediţie „Nocturne” a noului sezon. Actorul Ştefan Bănică, Anna Ungureanu, dirijorul şi Emil Pantelimon, managerul Madrigalului, actorul Adrian Văncică, Oana Drăgulinescu – fondator al Muzeului Abandonului se numără printre invitaţii noului sezon „Nocturne”.

20
/10
/23

Într-o permanentă alunecare între prezent și trecut, romanul Vorbește-mi despre tata, devenit bestseller imediat după publicarea în Coreea, este nu numai o melancolică scrisoare de dragoste adresată de către o fiică părintelui ei, ci și o dramă psihologică în care, pe fundalul multistratificat al istoriei coreene recente, amintirile pot vindeca răni adânci și restabili relații de familie fragilizate.