„După dealuri”, marele câştigător al galei Best Film Fest 2013. Cristian Mungiu, desemnat cel mai bun regizor
https://www.ziarulmetropolis.ro/dupa-dealuri-marele-castigator-al-galei-best-film-fest-2013-cristian-mungiu-desemnat-cel-mai-bun-regizor/

Lungmetrajul „După dealuri”, de Cristian Mungiu, a fost marele câştigător al galei Best Film Fest, care a avut loc joi seară şi în cadrul căreia au fost premiate cele mai bune producţii cinematografice ale anului trecut, informează un comunicat al organizatorilor, Asociaţia Film România. Premiile au fost acordate în urma voturilor exprimate de jurnaliştii de […]

Un articol de Andrada Văsii|25 ianuarie 2013

Lungmetrajul „După dealuri”, de Cristian Mungiu, a fost marele câştigător al galei Best Film Fest, care a avut loc joi seară şi în cadrul căreia au fost premiate cele mai bune producţii cinematografice ale anului trecut, informează un comunicat al organizatorilor, Asociaţia Film România.

Premiile au fost acordate în urma voturilor exprimate de jurnaliştii de specialitate.

Astfel, „După dealuri” a fost desemnat cel mai bun film românesc al anului 2012, devansând lungmetrajele „Toată lumea din familia noastră”, de Radu Jude, şi „Despre oameni şi melci”, de Tudor Giurgiu.

Filmul lui Mungiu, care a primit două premii la Festivalul de la Cannes, anul trecut, pentru scenariu (Cristian Mungiu) şi interpretare feminină (Cristina Flutur şi Cosmina Stratan), a fost desemnat şi cel mai bun lungmetraj european al anului 2012, fiind urmat de „Motoare sfinte/ Holy Motors”, de Leos Carax, şi „Artistul”, de Michel Hazanavicius.

Cel mai bun actor român al anului 2012 a fost desemnat Şerban Pavlu („Toată lumea din familia noastră”), urmat de Andi Vasluianu („Despre oameni şi melci”) şi Valeriu Andriuţă („După dealuri”).

La categoria „cea mai bună actriţă”, pe primul loc s-a clasat Cosmina Stratan, urmată de Cristina Flutur şi Mihaela Sîrbu („Tatăl fantomă”).

Cristian Mungiu a fost desemnat şi cel mai bun regizor, urmat fiind la această categorie de Radu Jude („Toată lumea din familia noastră”) şi Tudor Giurgiu („Despre oameni şi melci”).

În Topul 10 al celor mai bune filme ale anului trecut, pe primul loc s-a situat „După dealuri”, urmat, în ordine, de „Motoare sfinte”, „Le Havre”, de Aki Kaurismaki, „Artistul”, de Michel Hazanavicius, „Un spion care ştia prea multe/ Tinker Taylor Soldier Spy”, de Thomas Alfredson, „Băiatul cu bicicletă”, de Jean Luc şi Pierre Dardenne, „Oslo, 31 august”, de Joachim Trier, şi „Şapte psihopaţi şi un câine”, de Martin McDonaght. Pe ultimele două locuri din Top 10 al filmelor anului 2012 se clasează „Din dragoste pentru Roma”, de Woody Allen, şi „Doamne, ce măcel!”, de Roman Polanski.

Filmul cu cel mai mare succes de public în 2012 a fost declarat „Epoca de Gheaţă 4: Continente în derivă”, iar premiul pentru filmul românesc cu cel mai mare succes de public i-a revenit lui Tudor Giurgiu, pentru „Despre oameni şi melci”.

 

 

Sursa: Mediafax 

30
/01
/23

În perioada 20 – 28 ianuarie a avut loc în Franța cea de-a 5-a ediție a Festivalului de film documentar (FIPADOC) de la Biarritz, primul eveniment major al anului din circuitul celor dedicate acestui gen, care reunește anual 50 de țări participante și peste 30.000 de spectatori. Cu această ocazie, „Pâinea noastră cea de toate zilele”, cel mai nou documentar regizat de Șerban Georgescu („Varză, cartofi și alți demoni”; „Jurnalul familiei -escu”) a avut premiera internațională, fiind nominalizat în cadrul secțiunii IMPACT, dedicată producțiilor cu teme sociale, de mediu sau justiție.

26
/01
/23

Pe 27 ianuarie, unul dintre cei mai importanți actori din România împlinește 87 de ani. Pe Florin Piersic îl puteți vedea pe 30 ianuarie în spectacolul „Străini în noapte” de Eric Assous, regizat de regretatul Radu Beligan și găzduit de Naționalul bucureștean.

26
/01
/23

Festivalul Internațional de Film Transilvania (9 – 18 iunie 2023, Cluj Napoca) anunță Focus Nordic, un program complex, cel mai mare de acest fel din istoria TIFF, dedicat unei cinematografii europene bogate, diverse și inovatoare, cea din țările nordice: Suedia, Danemarca, Finlanda, Norvegia și Islanda.

25
/01
/23

CRONICĂ DE FILM Reacţiile la “Close” (2022) par să se fi împărţit în două: “heartbreaking” (cu versiunea românească “vai, cât am plâns”) şi, mult mai rar, “tearjerker”. O zic din capul locului: sunt din a doua categorie. Deşi am plecat setat să mă las emoţionat (nu am nici cea mai mică problemă să dau garda jos în sala de cinema), am ieşit iritat.

22
/01
/23

Apariţia în română, pe final de 2022, la Editura Tracus Arte, a două cărţi de Pier Paolo Pasolini - una de poezii şi alta cu texte despre literatură şi artă - a tulburat puţin apatia cu care a fost marcat la noi centenarul acestui mare cineast şi scriitor.

18
/01
/23

Din 20 ianuarie spectatorii din București, Bacău, Bistrița, Botoșani, Buzău, Cluj, Oradea, Pitești, Satu Mare, Sibiu, Sinaia și Târgu Mureș vor putea vedea pe marile ecrane controversata poveste a trupei Phoenix, spusă chiar de membrii ei în documentarul „Phoenix. Har/Jar”.

13
/01
/23

Două filme din competiţia Festivalului de la Cannes, foarte diferite, pot fi găsite în ianuarie în cinematografe: "Frate şi soră", de Arnaud Desplechin, şi "Păianjenul sfânt", de Ali Abbasi.