„Durere şi glorie”. Seninătate
https://www.ziarulmetropolis.ro/durere-si-glorie-seninatate/

CRONICĂ DE FILM Proiectat în premieră în România la TIFF, „Durere şi glorie”, noul film al spaniolului Pedro Almodovar, este opera unui regizor care nu mai trebuie să demonstreze nimic. Un film senin, despre cum amintirea copilăriei, a tinereţii şi a primelor pulsiuni devine sursă de creaţie şi antidot la depresie.

Un articol de Ionuţ Mareş|4 iunie 2019

Puţin contează cât e ficţiune şi cât e autobiografie în „Durere şi glorie”, un film despre un regizor (jucat de Antonio Banderas, a cărui interpretare excelentă a fost premiată la Cannes) aflat într-un moment de criză existenţială.

Un regizor celebru şi cu un trecut aparent glorios, dar care, măcinat de o inevitabilă degradare fizică (mari dureri de spate şi de cap, explicate inclusiv printr-un surprinzător insert animat) şi psihică (cvasi-depresie, cauzată parţial şi de moartea recentă a mamei), nu pare să mai vadă niciun rost în a face filme. Nici inspiraţia nu-l ajută.

Remarcabil e însă că Pedro Almodovar nu urmează deloc calea autocomplezenţei şi a autosuficienţei, nu transformă metacinema-ul în scop în sine şi nu face din protagonistul său o victimă care cerşeşte milă sau lacrimi. Dimpotrivă.

Pe măsură ce primim informaţii despre Salvador, descoperim că nu este deloc un model  – începe să ia pentru prima dată heroină ca să uite de dureri (există suspiciuni chiar de o boală mai gravă), aflăm că în urmă cu 30 de ani s-a certat urât cu unul dintre actori, cu care acum reia legătura cu ocazia unei proiecţii la Cinematecă a filmului pe care l-au făcut atunci împreună, iar mama îi reproşează la bătrâneţe, înainte de moarte, că nu a fost un fiu bun.

Însă cel mai dramatic este că Salvador pare să-şi fi pierdut emoţiile, fără de care un artist este steril. Aşa că „Durere şi glorie” (gloria este intrinsec legată de durere, sugerează Almodovar) urmăreşte ieşirea din suferinţă a unui artist şi recâştigarea motivaţiei de a crea. Aşa cum era de aşteptat, la Almodovar nici măcar depresia nu este întunecată – există mereu un optimism subînţeles, un mod demn şi chiar lejer de a privi viaţa, de unde şi celebra cromatică, întotdeauna vie şi încântătoare, ca o reflexie a sentimentelor puternice.

Iar Almodovar face asta în stilul său unic – plonjăm în copilăria săracă a lui Salvador, pe care băiatul, care ştia deja să citească şi să scrie de la o vârstă mică, şi-a petrecut-o mai mult alături de mamă (Penelope Cruz), într-un bordei în piatră.

Este o incursiune emoţionantă în trecut, de unde amintirea mamei, dar şi a primilor fiori erotici, încă inconştienţi, declanşaţi de un vecin zugrav cu câţiva ani mai mare, devine impulsul de a crea din nou, de a merge mai departe şi de a transforma experienţa vieţii în operă de artă. Este totodată un frumos omagiu pe care spaniolul îl aduce mamei sale, dar şi actriţei sale fetiş, Penelope Cruz.

Aşa cum se întâmplă des la Almodovar, memoria infuzează prezentul şi îi imprimă un sentiment de melancolie. Tot în melancolie difuză este învăluită şi scena reîntâlnirii dintre Salvador şi unul dintre iubiţii său din tinereţe, din anii `80, ajuns întâmplător la Madrid. De această dată nu mai coborâm vizual în trecut, însă pasiunea de atunci devine aproape palpabilă în această revedere, doar că acum este dublată de seninătătatea pe care ţi-o dă trecerea timpului.

Almodovar lansează o mulţime de fire narative care se învârt în jurul protagonistului său, însă o face cu o uşurinţă de care doar un cineast cu experienţa şi viziunea sa poate da dovadă. „Durere şi glorie” este filmul unui autor care, la fel ca protagonistul său, îşi găseşte în viaţă şi în iubirea pentru cinema resursele de a se reinventa.

31
/10
/13

Festivalul Internațional de Film Experimental București BIEFF aduce, între 11 și 15 decembrie, pe ecranele din capitală, cele mai neconvenționale filme din selecția IDFA – Festivalul Internațional de Film Documentar Amsterdam, supranumit şi „Cannes-ul documentarului”.

30
/10
/13

Premiat cu Palme d’Or la Cannes, „Adele: Capitolele 1 şi 2”, în regia franco-tunisianului Abdellatif Kechiche, este un film intens despre maturizarea sentimentală şi sexuală a unei adolescente, dar, mai ales, un portret al feminităţii şi al iubirii, dublat de un elogiu al senzualităţii.

28
/10
/13

Cea de-a cincea ediţie a Festivalului Internaţional de Film pentru Copii KINOdiseea, care va avea loc în perioada 15 - 20 noiembrie, la Cinema Studio şi Cinema Eforie din Capitală, aduce cele mai noi producţii internaţionale în premieră în România.

26
/10
/13

Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism", cel mai recent film al regizorului Corneliu Porumboiu, va fi distribuit în cinematografele din Statele Unite ale Americii, în 2014, de Cinema Guild.

26
/10
/13

Regizorul Cristian Mungiu invită publicul român să vadă filmele din cadrul festivalului Les Films de Cannes à Bucarest, precizând că un astfel de eveniment este „ceva foarte rar pentru un teritoriu mic cum este România" şi pentru o ţară foarte puţin consumatoare de film de artă.

25
/10
/13

Spectatorii o vor întâlni la București pe una dintre cele mai cunoscute actrițe franceze, Sandrine Bonnaire, vor savura delicii indiene după proiecția The Lunchbox, se vor întoarce la epoca lui E.T , ghidați de un expert în efecte speciale.

25
/10
/13

Câteva dintre cele mai impresionante titluri premiate la Festivalul Internaţional de Scurtmetraj de la Oberhausen vor fi proiectate în premieră în România, la Festivalul Internaţional de Film Experimental Bucureşti (BIEFF), care va avea loc în perioada 11 - 15 decembrie.

Pagina 243 din 270« Prima...102030...241242243244245...250260270...Ultima »