Durerile fantomă
https://www.ziarulmetropolis.ro/durerile-fantoma/

Se joacă, la Teatrul de Artă din Bucureşti, spectacolul „Dureri fantomă” (regia: Bogdan Budeş), după un text al dramaturgului rus Vasili Sigarev (un contemporan de nici patruzeci de ani, la modă, ale cărui piese se tot montează prin lume şi scandalizează şi plac), tradus de Marina Palii. Trei actori intră în scenă: George Constantinescu, Rareş Andrici, Mihaela Popa. Sunt vinovat: nu îi mai văzusem.

Un articol de Andrei Crăciun|9 Octombrie 2016

„Dureri fantomă” încearcă, ba chiar și reușește ceva tot mai rar în dramaturgia contemporană: să spună ceva important. Avem aici, în primul rând, un text rusesc, adică adânc și tragic, îmbogățit de un comic absurd, adică universal.

Dureri fantomă” se întâmplă într-un depou de tramvaie, dar e limpede că tot decorul acesta este numai o metaforă, o convenție. Oamenii care trăiesc, oamenii care mor aici duc amprenta locului, desigur, dar la fel de bine ar fi putut trăi și ar fi putut muri în alte locuri. Căci Vasili Sigarev ajunge până la natura umană. O înțelege, în grotescul și miraculosul ei. Din nou: este universal.

Ce este, totuși, o durere fantomă? Să presupunem că vi s-ar amputa un braț, dar brațul lipsă ar continua să vă doară. Ați mai auzit cazuri. Asta este, fără să fie doar atât.

Durerea fantomă nu prea poate fi explicată, dar de ce ar trebui, până la urmă, explicată? Durerile fantomă locuiesc în inimă și în minte, iar uneori, când coboară o ceață – și peste inimă, și peste minte – realitatea mai poate fi îndurată doar dacă o transferi într-o amintire fericită. Oamenii numesc asta nebunie. Oamenii greșesc. E o formă de rezistență. E o baricadă. E o înțelepciune.

Iar esența, îndrăznesc să cred, textului lui Sigarev este aceasta: ducem cu noi dureri fantomă, care pe ceilalți, cei mai mulți, nu îi pot atinge. Și rămânem așa, vulnerabili, și vom fi spulberați de către aceștia – iar ei nici măcar nu sunt monștri, sunt oameni, tot oameni.

Există, totuși, în acest joc, și oameni de conștiință. Întâlnirea cu un astfel de om ne eliberează. Și nici nu e, de fapt, atât de complicat pe cât am făcut eu să sune acum. „Dureri fantomă” spune o poveste cumplită, dar posibilă. Și – tocmai de aceea – zdrobitoare. Privești „Dureri fantomă” ca pe un coșmar util. La sfârșit, e foarte posibil să privești altfel lumina, să devii, fie și pentru puțin, altcineva, un om mai nou și mai bun.

Regizorul își lasă o amprentă, iar actorii trăiesc spectacolul ca pe un eveniment important din viețile lor, ceea ce, la Teatrul de Artă, a devenit un fel de lege. Mi-a plăcut mult naturalețea Mihaelei Popa, într-un rol pe care îl intuiesc greu. Nu sunt actor, nu sunt nici măcar teatrolog din acela sau ceva, dar am pretenția că am rămas om și că pot vedea o greutate purtată cu grație.

Și nici nu cred că „Dureri fantomă” e un pumn în stomac, și nici măcar un pumn în plină figură. Nu l-am găsit nici brutal, nici insuportabil, nici gratuit.

Dureri fantomă” e altceva: o aducere aminte a fragilității noastre. E ca o bătaie pe umăr: prietene, privește bine către toate acestea și ia seama, căci nu e deloc sigur că vor fi și mâine aici.

Uneori, atât e de-ajuns.

Durerile fantomă locuiesc în inimă și în minte, iar uneori, când coboară o ceață – și peste inimă, și peste minte – realitatea mai poate fi îndurată doar dacă o transferi într-o amintire fericită. Oamenii numesc asta nebunie.

14
/09
/19

Noua stagiune a Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova 2019-2020 se deschide cu un spectacol care va testa limitele noastre actuale, ca si capacitatea de schimbare: putem coloniza planeta Marte sau o putem doar „proiecta” în datele tehnicii de azi? Cât este dorință și cât este pragmatism în acest deziderat?

12
/09
/19

INTERVIU Unul dintre cei mai apreciați regizori ai Noului Val, Corneliu Porumboiu vorbește despre cum și-a realizat cel mai nou film, „La Gomera”, acum în cinematografe, despre rolul Cannes-ului, despre tema limbajului, despre diversitatea cinematografiei române și despre importanța stilului.

11
/09
/19

Totul e light, totul e divertisment, „comicul e rege” și, din fața lui, intelectualul, acest personaj cu rol-cheie, se retrage. Democratizarea artelor a fost însoțită de banalizarea lor și de ridicarea divertismentului la rang de valoare supremă…

Page 1 of 82412345...102030...Last »