„E pericoloso sporgersi”. Nostalgie bine temperată
https://www.ziarulmetropolis.ro/e-pericoloso-sporgersi-nostalgie-bine-temperata/

Relansat pe platforma Cinepub, „E pericoloso sporgersi” (1993), de Nae Caranfil, a fost unul dintre cele mai neaşteptate filme din cinematografia română a anilor `90 şi rămâne unul dintre cele mai reuşite şi proaspete debuturi.

Un articol de Ionuţ Mareş|19 ianuarie 2017

Relansat pe platforma Cinepub, „E pericoloso sporgersi” (1993) a fost unul dintre cele mai neaşteptate filme din cinematografia română a anilor `90 şi rămâne unul dintre cele mai reuşite şi proaspete debuturi (un alt titlu de referinţă al perioadei, atipic tot prin desprinderea de estetica dominant-apăsătoare a disperării şi a grotescului, a fost „O vară de neuitat”, filmul „de epocă” al lui Lucian Pintilie).

A fost un deceniu în care atât cineaştii consacraţi în precedentul regim, cât şi majoritatea covârşitoare a debutanţilor în lungmetrajul de ficţiune (iar anii `90 au adus numeroşi noi regizori aspiranţi, care însă au eşuat pe parcurs) se răfuiau gălăgios cu trecutul recent, când cenzura fusese atotprezentă, şi se aruncau cu o voluptate stridentă într-o actualitate dureroasă, percepută ca un coşmar,

În acest peisaj, Nae Caranfil venea cu un film realizat într-un registru diferit, deşi geneza lui „E pericoloso sporgersi” data din anii `80, când regizorul tocmai absolvise Universitatea de Teatru şi Film (fără a putea profesa în cinema, ci doar în teatru). Tot în ultimul deceniu de comunism, într-un orăşel nenumit de la graniţa pe Dunăre cu fosta Iugoslavie, sunt plasate şi poveştile întretăiate, derulate pe parcursul câtorva zile, ale celor trei personaje centrale din film: Eleva (Natalie Bonifay), Actorul (George Alexandru) şi Soldatul (Marius Stănescu), ce dau şi titlurile „capitolelor”.

e pericoloso sporgersi - foto play

„E pericoloso sporgersi” este disponibil, de joi, pe Cinepub.ro, platformă online unde pot fi accesate gratuit şi în condiţii legale filme româneşti (noi sau vechi, scurtmetraje sau lungmetraje, documentare sau ficţiune), oferta fiind înnoită în fiecare săptămână. Click pe imagine pentru a vedea filmul!

Şi chiar dacă „E pericoloso sporgersi” este plin de referinţe critice la absurdul periculos şi apăsător al vieţii în comunism (de la frig sau celebrele „şopârle”, la culesul cartofilor sau dorinţa de a fugi din ţară), care nu ar fi fost posibile până în 1989 (cel puţin dacă nu te numeai Mircea Daneliuc sau Lucian Pintilie), şi se află sub influenţa eliberării explozive a limbajului de sub orice restricţie, până la limita fragilă cu vulgaritatea, perspectiva lui Nae Caranfil nu este una răzbunătoare, de demascare a „ororilor”. Nu este un strigăt de exasperare şi nici un proces al comunismului. O insulă de comedie pur cinematografică, într-un ocean de gravitate zgomotoasă.

Nae Caranfil era mai curând preocupat de viaţa simplă a tinerilor, de visele, dorinţele şi dezamăgirile lor, iar frustrările şi pulsiunile sexuale, care vor traversa întreaga sa filmografia, până la nou-apărutul „6,9 pe scara Richter”, sunt substratul pe care este construit comicul, în tradiţie asumat felliniană. De aici şi sentimentul de nostalgie bine temperată care domină filmul. Nostalgie nu după comunism, care rămâne totuşi fundalul social şi istoric plin de privaţiuni (e drept, unul aruncat permanent în derizoriu), cât după o tinereţe veselă, naivă.

De aceea, „E pericoloso sporgersi” încă surprinde prin tonul său lucid, relaxat, jovial, detaşat-melancolic, senzaţie amplificată şi de muzica semnată de Nae Caranfil însuşi şi de Anton Şuteu, dar şi de panoramările aparatului de filmat, care creează un spaţiu aproape magic. Tentaţia de a cere socoteală trecutului recent, prin prisma unui prezent care amplifica permanent dezamăgirea, este temperată prin înclinaţia spre un cinema al spectacularului. Un cinema făcut să seducă şi emoţioneze spectatorul.

 

Articol apărut şi pe blogul lui Ionuţ Mareş.

30
/12
/13

Conform uni studiu făcut de cercetătorii americani de la Universitatea din Notre Dame, Indiana, filmele sentimentale au o influenţă mai mare asupra opiniilor politice ale unei persoane decât ştirile şi campaniile electorale. Conform studiului efectuat asupra unui grup de persoane.

29
/12
/13

În ultimii ani, divertismentul programelor de Revelion a cunoscut o devalorizare brutală, spre resemnarea telespectatorilor din vechea gardă. Ziarul Metropolis vă propune un Top 10 scheciuri celebre de la „Revelioanele de altădată”. Astăzi, pozițiile 7-10 ale clasamentului, iar mâine și poimâine, locurile 1-6.

28
/12
/13

Dispariţia regizorului Dinu Cocea a adus tristeţe în sufletele artiştilor din România, mulţi dintre aceştia având ocazia să lucreze cu “părintele filmelor cu haiduci”.

28
/12
/13

Regizorul Dinu Cocea, autorul unor filme celebre, precum "Haiducii lui Şaptecai", "Zestrea Domniţei Ralu" şi "Săptămâna Nebunilor", a decedat, pe 26 decembrie, la vârsta de 84 de ani, într-un spital din Paris, a declarat, pentru Mediafax, fiica artistului, Oana Cocea.

28
/12
/13

Palatul Buckingham, imagini din filme celebre, personalitati ale filmului şi din alte domenii care au avut o contribuţie valoroasă la dezvoltarea culturii britanice vor fi incluse în câteva serii noi de timbre ce vor fi emise în 2014 de Poşta britanică.

27
/12
/13

Actorii Peter O’Toole, Giuliano Gemma şi Paul Walker, regizorul Patrice Chereau, cântăreţul Lou Reed şi compozitorul Armando Trovajoli, scriitorii Seamus Heaney şi Doris Lessing, dar şi personalităţile politice Margaret Thatcher şi Nelson Mandela se numără printre marii disparuti ai anului 2013.

27
/12
/13

Filmul romanesc in 2013 a strălucit prin "Poziţia copilului", o peliculă care a adus în premieră Ursul de Aur unui lungmetraj autohton. Propus și la Oscar din partea României, "Poziţia copilului" nu a fost inclus și pe lista scurtă a premiilor Academiei de film americane - O analiză Mediafax.

26
/12
/13

2013 este considerat de mulţi critici anul cu cea mai impresionantă abundenţă creativă din ultima vreme, dar şi anul în care recordul global de încasări are şanse mari să fie doborât până pe 31 decembrie. Cinematograful în 2013 - o analiză Mediafax.

26
/12
/13

Martin Scorsese a fost criticat după o proiecţie specială a celui mai recent film al său, „The Wolf of Wall Street", la Los Angeles, de câţiva membri ai Academiei de film americane, care i-au reproşat celebrului regizor faptul că „a glorificat decadenţa de pe Wall Street".

26
/12
/13

Compozitorul grec Mikis Theodorakis, autorul coloanei sonore a filmului "Zorba Grecul", a fost internat la Atena din cauza unei infecţii respiratorii.

24
/12
/13

Violenta din cinematografie îngrijorează autoritățile americane. Acestea au iniţiat o anchetă cu scopul de a determina dacă cineastii de la Hollywood au o anumită responsabilitate faţă de masacrele comise recent în Aurora (Colorado) şi Newtown (Connecticut).

23
/12
/13

România este una dintre primele ţări în care „Nymphomaniac“, filmul lui Lars von Trier, va intra imediat după lansarea oficială din Copenhaga (Danemarca), programată pe 25 decembrie. Nymphomaniac va rula pe ecranele româneşti în două părţi: Nymphomaniac Volumul 1 - din 17 ianuarie 2014, iar din 7 februarie 2014 va intra Nymphomaniac Volumul 2. Asta în timp ce în cinematografele din SUA şi UK va avea premiera în martie (Vol. 1) şi în aprilie 2014 (Vol. 2).

22
/12
/13

A rămas celebru pentru filmele sale (printre care ,,Lawrence of Arabia”, foto sus), pentru stilul de viață excentric - condimentat cu alcool și cu jocuri de noroc - și pentru franchețea cu care le răspundea jurnaliștilor. Peter O'Toole a murit săptămâna trecută, la 81 de ani.