Ea este Charlie
https://www.ziarulmetropolis.ro/ea-este-charlie/

Sunt puţine exerciţii de sinceritate absolută în teatru. Iulia Colan reuşeşte un astfel de exerciţiu în spectacolul „Flori pentru Algernon” de la Teatrul Act, o adaptare după romanul-cult al lui Daniel Keyes.

Un articol de Andrei Crăciun|6 aprilie 2015

Charlie-el din carte devine Charlie-ea de pe scenă. Totul e minimalist în acest spectacol: o actriță, o inimă și un scaun. Uneori e de-ajuns asta. Căci Iulia Colan spune povestea lui Charlie care se naște fără inteligență și o dobândește artificial și o pierde, căci nu se poate altfel, cu un talent care te zguduie și te duce în adâncul cordului personal. E emoționantă și vulnerabilă și trăiește istoria lui Charlie în deplinătatea consecințelor.

Iulia Colan, pe scena Teatrului Act. Fotografii: Bogdan Bobocescu

Iulia Colan, pe scena Teatrului Act. Fotografii: Bogdan Bobocescu

Charlie-ea ne arată cum sunt oamenii: ei râd de cei fără minte și se tem și îi disprețuiesc pe cei cu prea multă, ei îi abuzează și îi izolează întotdeauna pe cei de la extreme, Charlie-ea e senină, deși suferă, și nu își împlinește niciodată sexualitatea, apanajul categoric al mediocrității care suntem noi, ceilalți, nici săraci cu duhul, nici genii.

Cartea lui Keyes este una dintre cele mai frumoase cărți care s-au scris vreodată, frumoasă în sensul cel mai brutal, deci dur și adevărat, al cuvântului. Iar Algernon, personajul care nu se vede niciodată, dar se simte tot timpul… Algernon e pur și simplu o metaforă cum puține s-au mai făcut vreodată în literatură, deci în imaginație, sensibilitate și fantezie.

Algernon este un șoarece de laborator, care va muri și el, cum mor toți șoarecii de laborator, iar florile pentru el sunt florile care trebuie lăsate la mormântul său. Să nu uitați, să nu uităm, repetă Iulia Colan de pe scenă, să lăsăm flori la mormântul lui Algernon.

Câți dintre noi mai știm rostul unei flori la mormântul unui șoarece de laborator? Câți dintre noi mai înțelegem ce ne arată romanul lui Keyes? Câți dintre noi mai avem disponibilitate la un așa efort sufletesc?

Iulia Colan este o actriță la care nu am ce obiecții să prezint. Își joacă partitura, știind exact ce face: se joacă, fără cusur, cu inimile spectatorilor. Ea știe că ei vor pleca din teatru alții și că nu vor uita niciodată seara acestei mari întâlniri, că e ca și cum pe întreaga durată a monologului le-ar pune în față cea mai ascunsă oglindă din câte li s-au dat vreodată oamenilor. Ea este Charlie și este dureros de minunată.



10
/06
/22

Teatrul Metropolis din strada Mihai Eminescu 89 a găzduit vineri, 9 iunie, în Sala Centenar, spectacolul „Pisica verde” după Elise Wilk, prezentat de elevii Colegiului Național „Mihai Eminescu” în cadrul Festivalului Vocea Teatrului Licean Bucureștean.

10
/06
/22

Un spectacol de operă extraordinar în regia lui Tompa Gábor aduce pentru prima dată în faţa publicului bucureştean compania Operei Maghiare din Cluj-Napoca, invitată în cadrul Bucharest Opera Festival pe 26 iunie, ora 19:00, pe scena Operei bucureştene, într-o apariţie inedită, pentru prima dată în capitală după turneul istoric din anul… 1860, la spectacolele căruia în sală s-a aflat însuşi domnitorul Alexandru Ioan Cuza.

10
/06
/22

Sâmbătă, 11 iunie, la ora 11.00, cele trei echipe finaliste ale ediției a unsprezecea a Concursului Humanitas în licee vor fi faţă în faţă la Marea Finală, care se va desfăşura în sala de conferințe a Institutului Cervantes. Finala va fi prezentată de Mihaela Dedeoglu. Trofeul și premiul cel mare vor fi înmânate de Ioana Pârvulescu. Vă invităm să încurajați din sală cele trei echipe sau să urmăriți transmisia online pe paginile de Facebook Humanitas și Concursul Humanitas în licee.

10
/06
/22

Jocurile, atelierele și distracția în aer liber se întorc la cea de-a 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania, într-un program extins, dedicat copiilor și părinților prezenți la Cluj-Napoca între 18 și 26 iunie.

10
/06
/22

Cea de a doua ediție a Școlii de Vară Culturadata va avea loc între 20 și 24 iunie 2022 și îi va aduce în fața studenților și masteranzilor de la facultățile cu profil artistic și umanist pe Catinca Drăgănescu – Regizor de teatru și Producător cultural, Bianca Boitan-Rusu – Specialist în comunicare culturală, Andrei Borțun – CEO The Institute, Președinte al Fundației „Gala Societății Civile” și Silvia Floareș – co-fondator Mezanin Market, Roditor Food Market și Weekend Sessions, în calitate de invitați, a căror experiență este o sursă de inspirație pentru activitatea din domeniul cultural. Programul se va desfășura la Creart – Grădina cu Filme (Piața Lahovari, nr. 7, sector 1, București).

09
/06
/22

Muzeul Abandonului a pornit în toamna anului trecut un amplu proiect de reunire, într-o arhivă digitală, a unor arhive personale și instituționale, deocamdată disparate, toate legate de instituționalizarea și dezinstituționalizarea copiilor din România comunistă și post-comunistă.

09
/06
/22

Artistele Andreea Novac, Irina Marinescu și Alina Ușurelu, împreună cu psiholoaga Mihaela Vechiu, socioloaga Fidelie Kalambayi și medicul Roxana Negureanu prezintă (burn)OUT - Prelegeri și incursiuni performative, la AREAL spațiu pentru dezvoltare coregrafică.

09
/06
/22

În lunile iunie și iulie, Institutul Cervantes din București și Happy Cinema propun publicului interesat de artă o serie de proiecții de filme documentare având ca subiect diverse figuri iconice ale artei spaniole contemporane: Salvador Dalí, Generația Buñuel, Dalí, Picasso, Muzeul Prado, Remedios Varo, Antonio López. Proiecțiile vor avea loc în Sala Auditorium a Institutului Cervantes (Bulevardul Regina Elisabeta 38), în fiecare zi de miercuri, de la ora 19.00.

09
/06
/22

Filmul “Metronom” (2022), premiat pentru regie în secţiunea Un Certain Regard a Festivalului de la Cannes, va deschide a noua ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara, care se va desfăşura în perioada 14-17 iulie. Proiecţia va avea loc în prezenţa regizorului Alexandru Belc şi a tinerei actriţe Mara Bugarin, originară din Timişoara.

08
/06
/22

Victor Rebengiuc: „Am 89 de ani, o să am peste vreo câteva luni 90... nu mai merge! Trupul meu nu-mi mai permite. Sănătatea mea e în mare suferință și e greu! M-am luptat foarte tare în repetițiile astea ca să pot juca rolul ăsta. Sper să-l pot juca și în fața publicului de câte ori voi putea, dar nu mai vreau să mai antamez un alt rol. Gata! E ultimul rol pe care-l joc!“, a declarat marele actor pentru Digi24.

08
/06
/22

După cei doi ani în care ediția cu numărul X nu a putut avea loc din cauza pandemiei, acum aceasta este programată pentru perioada 10 – 19 iunie 2022. Tema ediției este Limbaj. Ne propunem ca această ediție, care stă sub semnul unei cifre rotunde, să fie aniversară în primul rând prin faptul că reprezintă un nou început.