East European Music Conference 2018, locul de întâlnire al industriei muzicale românești cu marii operatori europeni
https://www.ziarulmetropolis.ro/east-european-music-conference-2018-locul-de-intalnire-al-industriei-muzicale-romanesti-cu-marii-operatori-europeni/

Cea mai importantă conferinţă dedicată industriei muzicale din România se pregăteşte de versiunea 2018, la Sala Thalia din Sibiu, între 26 şi 28 iulie.

Un articol de Liliana Matei|26 martie 2018

După o primă ediție în care peste 400 de persoane – participanți și invitați – din mediul cultural românesc și european au schimbat idei și au împărtășit concluzii, cea de-a doua ediție continuă inovația pe piața românească a evenimentelor de profil cu încă un program de avangardă: Romanian Music Export.

Astfel, primul program românesc din zona antreprenorială care își asumă zona de promovare și de export muzical la nivel european, va fi gata de start odată cu ediția a doua EEMC și va fi disponibil pentru participanții și invitații la conferință. Pe data de 26 iulie, producători, agenți de booking, promotori și operatori culturali din România și Europa vor asista la un spectacol susținut de cinci trupe românești, a căror selecție se va face după o înscriere prealabilă pe platforma construită special pentru acest program. Orice trupă din România se va putea înscrie, cu condiția ca piesele înscrise să fie creații originale. Selecția se va face în două etape, preselecția fiind făcută la nivel local, în timp ce selecția finală a celor cinci trupe va avea parte de un juriu internațional.

„Romanian Music Export este o platformă care lipsește din industria muzicală românească. Sunt foarte multe țări în Europa care au un asemenea program, susținut prin legi și politici culturale, care oferă finanțare, suport și recunoaștere tinerelor talente, dar care în România lipsesc cu desăvârșire. E important să înțelegem că doar împreună,  într-un mod coerent și unitar, putem deschide poarta  produselor muzicale românești pe piața internațională, e pasul firesc într-o industrie care a cunoscut o creștere spectaculoasă în ultimii ani, dar care  nu e încă reglementată corespunzător. Facem toate aceste lucruri în Sibiu, un oraș care poate fi numit ca fiind o capitală a avangardei culturale europene”, spune Codruța Vulcu, organizator și fondator EEMC și Romanian Music Export.

East European Music Conference reunește reprezentanți ai festivalurilor europene de mare anvergură (printre care Mad Cool Festival, EXIT Festival sau Roskilde Festival), producători și manageri din industria muzicală europeană, într-un eveniment unic ca anvergură în spațiul românesc. EEMC e locul în care artiștii, managerii, producătorii și operatorii culturali din România vor avea ocazia de a întâlni și iniția colaborări cu invitații speciali ai conferinței.

Prezentă pe lista scurtă a nominalizaților la European Festival Awards 2017 (Promoter of the Year), EEMC a primit, după doar o primă ediție, aprecieri din partea juriului format din cei mai importanți oameni ai industriei europene, confirmând valoarea și utilitatea unui asemenea eveniment în România. De asemenea, tot pe lista scurtă a nominalizaților s-a aflat și Codruța Vulcu, pentru premiul de excelență și pasiune acordat anual de EFA.

„A fost o mare onoare pentru noi o asemenea nominalizare, după doar primul an de existență al conferinței. Nevoia unui eveniment de acest fel a fost confirmată de entuziasmul cu care participanții și invitații au primit discuțiile din timpul conferinței, iar suportul industriei muzicale europene e cu atât mai valoros cu cât în România sunt necesare cât mai multe asemenea întâlniri pentru a putea identifica ce ne lipsește pentru a avea o industrie competitivă”, mai adaugă Codruța Vulcu, organizator și fondator EEMC și Romanian Music Export.

Conferința de la Sibiu este organizată în colaborare cu AROC – Asociația Română a Organizatorilor de Concerte si Evenimente Culturale, care-i are ca membri fondatori pe cei mai importanți promoteri din România, precum Emagic, Events, Electric Castle, Summer Well, ARTmania, Blaj aLive sau Twin Arts, printre alții. EEMC e proiect susținut de Kaufland România.

Biletele s-au pus în vânzare pe site-ul Kompostor la prețul de 190 de lei pentru cele trei zile. Un bilet asigură accesul la showcase-urile Romanian Music Export și la zilele 1 și 2 de EEMC. Achiziționarea unui bilet la EEMC oferă posibilitatea achiziționării unui abonament la ARTmania Festival (27-28 iulie, Piața Mare din Sibiu) la prețul special de 110 lei pentru ambele zile de concerte.

East European Music Conference se derulează  în aceeași perioadă cu Festivalul ARTmania, contribuind la transformarea Sibiului, prin muzică și artă, într-o veritabilă Capitală a Culturii Europene.

22
/12
/23

„Mamma Mia!”, un spectacol de divertisment de calitate marca Musicals.ro, care rivalizează cu marile producții din Occident, o va readuc pe scena Sălii Palatului pe Loredana în rolul principal, Donna Sheridan, alături de alți artiști consacrați, care urmează să fie anunțați în curând.

19
/12
/23

Pe 19 și 20 decembrie, de la ora 19:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, susține spectacolul extraordinar „Pe drumul Crăciunului”, la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București.

19
/12
/23

Crăciunul într-un sat ucrainean este decorul în care se petrece o poveste de dragoste presărată cu elemente fantastice: fierarul satului, Vakula, este nefericit în dragostea ce i-o poartă Oksanei, fiica unui moșier, care îi promite că se va căsători cu el doar dacă îi aduce pantofii auriți ai țarinei. Disperat, fierarul face un pact cu diavolul pentru a îndeplini dorința iubitei.

18
/12
/23

Pe 21 ianuarie 2024, la Sala Palatului, va avea loc un nou şi captivant show DISNEY : FROZEN – 10 ani.  Spectacolul face parte din turneul prin care Disney celebrează la nivel mondial 10 ani de la lansarea personajului fenomen ce a revoluționat lumea filmelor de animație.

11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.

11
/12
/23

Pentru 10 zile, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” s-a aflat în Statele Unite ale Americii în cadrul turneului aniversar „Madrigal 60 – The Magic of Winter”, primul pe care artiștii l-au susținut în America după 35 de ani.

07
/12
/23

Electric Castle 2024 sună epic! Cu Massive Attack, Bring Me The Horizon și Queens of The Stone Age ca headliners confirmați, a 10-a ediție a festivalului se anunță cu foarte mult rock și trip hop.

05
/12
/23

„O, ce veste minunată!”, „La Vitleem colo-n jos”, „Bună dimineața la Moș Ajun”, „Have Yourself a Merry Little Christmas” sau „Noël”? Cele mai frumoase și mai îndrăgite colinde românești, dar și cântece internaționale de Crăciun vor răsuna pe scena Sălii Radio în luna decembrie, în cadrul a patru concerte extraordinare.