East European Music Conference: festivaluri într-o europă în criză
https://www.ziarulmetropolis.ro/east-european-music-conference-festivaluri-intr-o-europa-in-criza/

Prima întâlnire a elitei industriei muzicale europene în România, East European Music Conference, un eveniment organizat de ARTmania cu sprijinul Consiliului Local şi al Primăriei Municipiului Sibiu, reuneşte, în perioada 27-29 iulie, directori ai celor mai mari festivaluri, organizatori de spectacole, specialişti internaţionali în securitate, avocaţi sau experţi în sistemul internaţional de taxe.

Un articol de Petre Ivan|2 iunie 2017

Seria conferințelor, găzduite, pe durata a două zile, de Sala Thalia din Sibiu, începe vineri, 28 iulie, de la ora 10.00, cu o dezbatere pe o temă actuală: Festivaluri într-o Europă în criză.

Ceremonia de deschidere a reuniunii East European Music Conference este programată joi, 27 iulie, în Piața Mare din Sibiu, și include două concerte cu artiști internaționali de anvergură: olandezii My Baby și britanicul Alex Clare.

Laureați ai unuia dintre cele mai prestigioase premii muzicale din Olanda, Edison, care se atribuie pentru compoziții muzicale de calitate excepțională, trupa olandeză My Baby cântă pentru prima dată în România.

My Baby vor deschide concertul britanicului Alex Clare, favoritul topurilor britanice și germane, al cărui single ‘Too Close’, cu

My Baby

My Baby

peste 100 de milioane de vizualizări numai pe youtube, i-a adus vânzări record, o colaborare cu Microsoft și o foarte prețioasă nominalizare la Brit Awards. Pentru cele două concerte programate în cadrul galei de deschidere East European Music Conference intrarea este liberă.

East European Music Conference se desfășoară în aceeași perioadă cu Festivalul ARTmania, transformând încă o dată orașul Sibiu într-o veritabilă Capitală a Culturii.

Pe afișul celei de-a 12-a ediții a Festivalului ARTmania au fost anunțate până acum șapte trupe importante: Tarja, Lacuna Coil, Riverside, Beyond the Black, Walkways, You Me At Six și Devin Townsend Project. Abonamentele pentru festivalul ARTmania costă 190 de lei în perioada de pre-sale.

Biletele pentru cele două zile de întâlniri din cadrul East European Music Conference costă 190, 210 sau 240 de lei, în funcție de momentul achiziției. Biletele permit accesul la ambele zile de eveniment și sunt valabile pentru întreaga serie de seminarii și conferințe incluse în program.

Foto: East European Music Conference – facebook

19
/09
/22

Filarmonica „George Enescu” anunţă deschiderea noii stagiuni camerale 2022-2023 cu o serie de concerte de excepţie strânse sub egida S#arp Festival, ce va avea loc între 29 septembrie - 2 octombrie 2022, în Sala mare a Ateneului Român.

19
/09
/22

Din 19 septembrie, proiectul “Ascultă 5 minute de muzică clasică” revine în școlile din România. Început în 2014, “Ascultă 5 minute de muzică clasică” este program național în școlile românești, în baza unui protocol semnat între Radio România și Ministerul Educației. În ultimul an școlar, 2021-2022, la acest program au participat peste 250.000 elevi din București și alte 34 județe din țară.

29
/08
/22

Sâmbătă, 10 septembrie 2022, începând cu ora 19.00, la CREART – SALA TEATRELLI din București (Piața Alexandru Lahovari nr. 7), Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură din București, Primăria Municipiului București, prin CREART – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, în parteneriat cu Fundația Regală Margareta a României și Muzeul Național George Enescu și cu susținerea Kaufland România, Floria și Wagner Arte Frumoase și Povești, organizează concertul de deschidere a turneului național FIORI E COLORI.

26
/08
/22

Dimitri’s Bats a lansat piesa „Get Your Fix”, un nou single despre reclame, dragoste și consumerism, de pe viitorul EP al trupei, „Get Your Fix”. Vă invităm să-l cunoașteți mai bine pe Radu Osaciuc, solistul trupei, într-un interviu sub formă de alfabet.

25
/08
/22

Zeci de profesioniști din industria muzicală internațională vin la București în perioada 6-8 septembrie, pentru a întâlni artiști la început de drum, trupe consacrate care își doresc să urce pe scena internațională, dar și pentru a schimba idei cu reprezentanții industriei muzicale locale. Structurat în peste 40 de paneluri, workshopuri, studii de caz, prezentări și sesiuni de Q&A, conferința MMB va aduce în prim plan secretele, dar și subiectele tabu din industria muzicală.