Ediția I a Premiului IOCAN, în ultima zi din mai
https://www.ziarulmetropolis.ro/editia-i-a-premiului-iocan-in-ultima-zi-din-mai/

Joi, 31 mai 2018, ora 19:00, la Apollo 111 Teatrul, are loc ceremonia de decernare a Premiului IOCAN pentru proză scurtă, ediţia I. Evenimentul se desfăşoară în prezenţa nominalizaţilor, autorilor Iocan (scriitori, fotografi, traducători) şi a membrilor juriului, precum şi a cititorilor de proză scurtă, se deschide şi se închide cu un concert Adam’s Nest.

Un articol de Liliana Matei|25 mai 2018

Cea mai bună carte a anului trecut va fi aleasă dintre cele cinci cărţi nominalizate de editorii revistei: Misterul maşinuţelor chinezeşti de Florin Irimia (Polirom), Mandarina de Răzvan Petrescu (Curtea Veche), Tot spaţiul dintre gîndurile mele de Bogdan Răileanu (Polirom), Pereţi subţiri de Ana Maria Sandu (Polirom) şi Copilăria lui Kaspar Hauser de Bogdan-Alexandru Stănescu (Polirom).

„Ajunşi în acest moment al existenţei revistei (n.r. 3 ani de la apariție), după un an atât de bun pentru proza scurtă, dar şi pentru că de la Premiile ASPRO, acordate ultima dată în anul 2004, la noi n-a mai existat nici un alt premiu dedicat exclusiv genului scurt, am decis cu colegii mei să iniţiem Premiul Iocan pentru proză scurtă, acordat celui mai bun volum de proză scurtă al anului trecut”, spune Marius Chivu, membru în juriu și amfitrionul serii de gală.

Câștigătorul va primi un trofeu creat de artistul Daniel Bălănescu și un premiu în valoare de 1000 Euro acordat de McCann PR România, premiile pentru toți nominalizații fiind oferite de Editura Vellant și Julius Meinl.

Evenimentul începe și se încheie cu un concert Adam’s Nest, intrarea este liberă în limita locurilor disponibile în sală. Ediția I a Premiului IOCAN este susținută de Radio România Cultural, Scena9 și Ziarul Metropolis.

Aici puteți urmări pagina de facebook a evenimentului.

22
/09
/20

Editura Arthur face primul pas în asumarea unei noi identități vizuale care debutează cu anunțarea noului logo și, plecând de la acesta, va continua cu transformarea tuturor colecțiilor și proiectelor Arthur.

06
/09
/20

Pe rafturile lor găsim mai mereu câte o tentație. Fizice sau online, librăriile ne tentează cu ceva tot timpul. Deși 2020 nu este un an ca oricare altul, criza sanitară provocând schimbări în viața noastră cotidiană, editurile din România tot au reușit să le ofere cititorilor cărți care merită toată atenția.

04
/09
/20

„Bărbatul cu haină roșie” de Julian Barnes, „Vânătăi ascunse: Ce nu știi despre violența domestică te poate ucide” de Rachel Louise Snyder și „Biblioteca de la miezul nopții” de Matt Haig, propuse de Editura Nemira, se numără printre cele mai așteptate apariții literare în această toamnă.

01
/09
/20

Pe lista de lecturi a lunii septembrie, am inclus „O librărie în Berlin” de Françoise Frenkel, „Îți voi da toate acestea” de Dolores Redondo, „Către frumusețe” de David Foenkinos, „Arsă cu acid” de Naziran și Célia Mercier și „Atlasul fericirii” de Helen Russell. Iată de ce!

12
/08
/20

15 fragmente din remarcabila biografie a filosofului german, semnată de scriitoarea anglo-norvegiană Sue Prideaux și apărută recent și în limba română, la Editura Polirom, în colecția Plural M: „SUNT DINAMITĂ! Viața lui Nietzsche” (traducere de Bogdan-Alexandru Stănescu).

07
/08
/20

În dimineața zilei de 2 martie 1998, Natascha Kampusch, o fetiță de zece ani, este urcată cu forța într-o furgonetă albă. Câteva ore mai târziu, zace înfășurată într-o pătură pe podeaua rece a unei pivnițe. În jur e beznă, iar aerul are un iz stătut. Povestea ei este disponibilă acum și în limba română, la Editura Humanitas, în traducerea Cristinei Cioabă.