Ediţie jubiliară cu numărul XX – Festivalul Internațional Enescu și muzica lumii de la Sinaia
https://www.ziarulmetropolis.ro/editie-jubiliara-cu-numarul-xx-festivalul-international-enescu-si-muzica-lumii-de-la-sinaia/

Festivalul Internaţional Enescu şi muzica lumii, ediţia a XX-a, va începe la Sinaia pe 16 iulie şi va rămâne deschis publicului până pe 22 august, accesul la concerte fiind cu intrarea liberă.

Un articol de Petre Ivan|12 iulie 2019

Acest proiect creat de violoncelistul și profesorul Marin Cazacu a pornit ca o continuare a ideii de generozitate care a caracterizat spiritul lui George Enescu și este acum una dintre cele mai importante scene de manifestare a tinerelor talente muzicale din România și din întreaga Europă.

Din anul 1999 și până în prezent, Festivalul Internaţional “Enescu şi muzica lumii” propune celor aflați la Sinaia în vacanța de vară un program tot mai complex, ediția din acest an durând mai bine de cinci săptămâni și având în centru prezența unora dintre cele mai valoroase orchestre naționale de tineret din Europa.

Ediţia a XX-a a festivalului, ce se va desfășura între 16 iulie și 22 august 2019 la Sinaia, are în program nu mai puțin de 15 de concerte și recitaluri, cele principale fiind găzduite de superba sală a Casino-ului din Sinaia, prilej cu care vor putea fi ascultați și văzuți sute de muzicieni români şi străini.

În organizarea Primăriei orașului Sinaia și Centrului Național de Artă „Tinerimea Română” – beneficiind anul acesta de contribuţia UCIMR (Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din Români), Festivalul Internaţional “Enescu şi muzica lumii” aduce la Sinaia nu mai puțin de 5 orchestre, compuse din tineri și foarte tineri muzicieni.

Cele două orchestre românești care vor concerta în această ediție –Orchestra Română de Tineret şi Romanian Sinfonietta fac parte din Orchestrele Naționale de Tineret ale României, având în componență excepționali muzicieni din două categorii de vârstă și vor concerta în seri diferite, după încheierea stagiilor de pregătire aferente fiecărui concert, Orchestra Română de Tineret susţinând chiar două concerte, ce vor fi urmate de evoluţii la Bucureşti şi Berlin, respectiv Hamburg.

Orchestra Română de Tineret va fi dirijată de Cristian Mandeal, iar la concertul din 17 iulie îl va avea ca solist pe Ştefan Cazacu – violoncel şi va prezenta un program Beethoven, Ceaikovski, Brahms/Schoenberg, pe când la concertul din 7 august va susţine un program exclusiv simfonic, Wagner, R.Strauss, Șostakovici. Romanian Sinfonietta Orchestra,  dirijor Horia Andreescu, solist Alexander Sitkovetsky – vioară va prezenta pe 30 iulie un program exclusiv Mozart.

Celelalte orchestre de tineret invitate la ediţia a XX-a a festivalului sunt : Orchestra Națională de Tineret a Danemarcei, dirijor Morten Ryelund, solist Ștefan Diaconu – flaut (16 iulie), cu un program Beethoven, Sibelius, Nielsen, Androne, Orchestra Națională de Tineret a Portugaliei, dirijor Pedro Carneiro, solist Antonio Rosado – pian (23 iulie) cu un program Enescu, Beethoven şi Orchestra Națională de Tineret a Olandei, dirijor Antony Hermus, solist Alexander Gavrylyuk – pian (22 august) cu un program Stravinsky, Rachmaninov, Berlioz.

Festivalul Internaţional “Enescu şi muzica lumii” are în program, ca de obicei, numeroase recitaluri camerale, susţinute de interpreţi dintre cei mai diferiţi, începând cu celebrul Ansamblul Violoncellissimo, condus de Marin Cazacu (15 august), cu un program de la clasic la divertisment, jazz, rock, continuând cu diverşi alţi intepreţi, precum Duo de percuție Irina Rădulescu  şi Adrian Florescu, Aron Cavassi – vioară şi Iulian Ochescu – pian, Andrei Licareț – pian, Duo Playthoven, compus din Anca şi Radu Sinaci, Stanca Manoleanu – soprană şi Roman Manoleanu – pian, Aurelia Vișovan – pian, Vlad Răceu – vioară şi Octavian Lup – violoncel, Octavian Maxim – contrabass, Vlad Rațiu – contrabass şi Uliana Cheklina – pian sau Ansamblul de instrumente de alamă Brassart, o bună parte dintre ei majoritatea incluşi în ciclul de concerte Generaţia mileniului III

Marin Cazacu, directorul Centrului Naţional de Artă „Tinerimea Română” declara înainte de acest eveniment: „Am dezvoltat festivalul în câteva locuri emblematice pentru cultura orașului Sinaia, ceea ce, iată, se întîmplă şi acum la 20 de ani din momentul începuturilor. De ce Sinaia și nu alt oraș? Atunci când am început proiectul, acesta s-a numit Spirit enescian și tradiție europeană. Spiritul enescian se referă la acel tip de generozitate, chiar putem să spunem de ofertă unilaterală de ajutor. Așa l-am pornit și eu. Și l-am legat de tradiția europeană, pentru că aveam nevoie de o legătură cu ceea ce se întâmplă în lume, situație care la noi era oarecum necunoscută. Ca să fiu sincer, era complet necunoscută. La acel moment, era foarte importantă corelarea dintre aceste două dimensiuni culturale : unul era generozitatea, a te dărui complet într-un proiect de genul acesta, al doilea era păstrarea unor coordonate foarte clare privitor la ce se întâmplă, la motivul pentru care oamenii trebuie conduși într-o direcție și nu în alta…. Ideea era să ne raportăm la ceva.”

Foto: Festivalul Internațional Enescu și muzica lumii de la Sinaia – Virgil Oprina

 

09
/06
/14

Ce poate fi mai potrivit în primele zile de vară decât o imaginară călătorie muzicală către ,,Visul unei nopţi de vară”? La doar 17 ani, compozitorul romantic Felix Mendelssohn  a conceput o uvertură inspirată de celebra piesă de teatru a lui Shakespeare, urmată apoi de o suită pe care a definitivat-o cu puţini ani înainte de dispariţia sa. Lucrarea a devenit foarte cunoscută mai ales graţie celebrului Marş Nupţial, după ce, în 1858, marşul a fost interpretat la căsătoria Prinţesei "Vicky" (fiica reginei Victoria) cu Prinţul Friedrich al Prusiei.

09
/06
/14

În perioada 8 iunie - 2 iulie, Corul Naţional de Cameră Madrigal va susţine 4 concerte extraordinare în oraşele Baia Mare, Oradea, Târgovişte şi Iaşi. Evenimentele fac parte din programul turneului naţional de vară.

06
/06
/14

Abonamentele pentru cel mai important eveniment muzical al acestei toamne, RadiRo – Festivalul Internaţional al Orchestrelor Radio, ediţia a II-a, organizat de Radio România, pot fi achiziţionate începând cu data de 5 iunie, online, în reţeaua bilete.ro, sau în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro, în magazinele Germanos şi la casa de bilete a Sălii Radio.

05
/06
/14

Pentru a marca la Bucureşti Ziua Naţională a Portugaliei (10 iunie), Ambasada Portugaliei la Bucureşti şi Orchestrele şi Corurile Radio propun publicului joi, 12 iunie, la Sala Radio, de la 19.00, un concert extraordinar de fado.

04
/06
/14

Miercuri, 4 iunie 2014, începând cu ora 19, publicul meloman va avea ocazia de a-i reîntâlni pe Gabriel și Simina Croitoru nu numai interpretând, ca soliști, Mozart pe scena Studioului „Mihail Jora“, ci şi în calitate de invitați la evenimentul prilejuit de lansarea albumului W. A. MOZART, J. BRAHMS: SIMINA CROITORU; GABRIEL CROITORU, produs de Editura Casa Radio. Lansarea va avea loc în pauză concertului, în foaierul central al Sălii Radio, fiind urmată de o sesiune de autografe, la finalul concertului.

04
/06
/14

Cea de-a şaptea ediţie a Turneului Naţional Stradivarius se află în plină desfăşurare, cu săli de concerte arhipline de fiecare dată. Violonistul Alexandru Tomescu şi vioara Stradivarius, alături de pianistul Eduard Kunz au străbătut deja şapte dintre cele 12 oraşe care se regăsesc în itinerarul evenimentului, înregistrând în fiecare dintre oraşele vizitate – Târgu Mureş, Bistriţa, Cluj-Napoca, Timişoara, Oradea, Hunedoara şi Sibiu - succese extraordinare.

30
/05
/14

Ce au în comun pianiștii Radu Lupu și Valentin Gheorghiu, violoniștii Silvia Marcovici și Alexandru Tomescu, cântărețele Ileana Cotrubaș și Viorica Cortez, pe lângă faptul că sunt artiști cu o carieră internațională? Cu toții au debutat ca laureați ai Concursului Internațional „George Enescu”. Anul acesta, evenimentul se află la a XIV-a ediție.

28
/05
/14

Pe 4 iunie, de la ora 19. 00, la Sala Radio, doi artişti români – dirijorul Cristian Florea şi violonistul Gabriel Croitoru (de această dată la violă) – se vor alătura fiicelor lor (două tinere violoniste): Maria Montserrat Florea, respectiv Simina Croitoru, ambele deja apreciate în cadrul concursurilor internaţionale la care au participat.