Editura Litera îți dă întâlnire de Ziua Cărții Pentru Copii!
https://www.ziarulmetropolis.ro/editura-litera-iti-da-intalnire-de-ziua-cartii-pentru-copii/

Astăzi, 2 aprilie, se sărbătoreşte în toată lumea Ziua Internaţională a cărţii pentru copii.

Un articol de Liliana Matei|2 aprilie 2020

Editura Litera a pregătit pentru copiii mici și mari cele mai frumoase cărți cu reducere de 50% pe www.litera.ro și cadou, la orice comandă plasată, cea mai iubită carte din toate timpurile: Micul prinț, de Antoine de Saint Exupery, ediția cu ilustrațiile originale ale autorului și textul integral. Ne dorim ca volumul oferit în dar fiecărui copil să reprezinte o bucurie pentru cei care citesc iar pentru cei care nu au încă această obişnuinţă să devină un prim pas către universul minunat al imaginaţiei.

Din 1967, Ziua internaţională a cărţii pentru copii este celebrată în toată lumea la data de 2 aprilie, ziua de naştere a celui mai îndrăgit autor de basme, Hans Christian Andersen. Această sărbătoare își propune să atragă atenţia copiilor asupra cărţilor şi să le inspire dragostea pentru lectură.

La finalul zilei, de la ora 20.00, toți copiii sunt invitați la lectura live a cărții Micul prinț, de Antoine de Saint Exupery, realizată de actrița Monica Davidescu pe paginile de facebook Editura Litera sau Monica Davidescu Official.

În fiecare an, la Litera sărbătorim această zi prin campanii care aduc copiii și cărțile împreună, într-un act de bucurie a împărtășirii lecturii. La 30 de ani de la înfiinţare, Editura Litera se bucură să fi adus multor generaţii de copii din România cărţi dintre cele mai frumoase şi mai utile pentru educaţia lor.

Mai multe informații despre campanie și despre diversitatea cărților pentru copii Litera mică puteți afla pe site-ul editurii Litera, Facebook Editura Litera, Instagram Editura Litera.

Foto: Parents.com

27
/10
/21

În toamna aceasta, la editura EIKON au apărut două cărţi-eveniment, semnate de prozatoarea Andreea Nanu: „Cum vă place”. Cronică de teatru, operă şi film şi „Eternitatea. Şi încă o zi”. Teatrul lui Andrei Şerban.

27
/10
/21

În Ţinutul nomazilor: cum să supravieţuieşti în America secolului 21 publicată de Editura Trei, jurnalista Jessica Bruder specializată în reportaje despre subculturi surprinde nașterea unei noi categorii sociale, a unui nou stil de viață. America aflată „sub radarul economic” este formată din „americanii în vârstă, scăpătați și itineranți” pentru care speranța unei vieți mai bune ia forma unui drum nesfârșit de-a lungul și de-a latul țării, în căutare de slujbe sezoniere ca să supraviețuiască.

25
/10
/21

Reprezentanța Institutul Cultural Român de la Madrid, în colaborare cu Editura Impedimenta, Círculo de Bellas Arte, Școala de arte SUR, Universitatea Complutense din Madrid, Facultatea de Filologie și Librăria Rafael Alberti organizează o serie de întâlniri literare ale scriitorului Mircea Cărtărescu, în perioada 26-27 octombrie 2021.

18
/10
/21

Din 15 octombrie, a intrat în librării „Între două lumi. Amintiri dintr-o viață suspendată” de Suleika Jaouad, volum publicat în limba română de Editura Humanitas, în colecția „Memorii/Jurnale” (traducere de Ines Simionescu, Anca Lăcătuş şi Andreea Niţă). La 22 de ani, autorea primea un diagnostic înfricoșător: leucemie, cu 35% șanse de supraviețuire. Aceasta este povestea ei!

16
/10
/21

După ce a publicat jurnalul lui Dostoievski și o parte din scrisorile lui Cehov, Editura Polirom a tipărit recent o a doua ediție a scrierilor extraliterare ale lui Bulgakov, sub titlul „Corespondență. Jurnale”, în traducerea semnată de Ana-Maria Berzuleanu și cu prefața lui Ion Vartic.

11
/10
/21

Editura Humanitas vă invită marți, 12 octombrie, ora 19.30, online&live, la o discuție despre acest volum la care vor participa Alexandru Stermin, Carmen Strungaru, etolog, și Ciprian Mihali, profesor de filosofie contemporană la Universitatea Babes Bolyai. Moderator: Corina Negrea, realizator de emisiuni de știință la Radio România Cultural. Partener: Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”.

11
/10
/21

Vaclav Smil nu are telefon mobil, apare rar în public și crede că doar „Cifrele nu mint”. Un adevărat maestru al interpretărilor statistice, Vaclav Smil este un artist care descrie lumea prin intermediul cifrelor. „Aștept fiecare nouă carte a lui Smil așa cum așteaptă unele persoane un alt film din seria Războiul Stelelor”, spunea Bill Gates despre omul de știință de origine cehă.

08
/10
/21

Romanul „Ereditate” (Editura Trei, 2021), semnat de tânărul scriitor francez Miguel Bonnefoy, a fost recompensat cu Premiul Librarilor în acest an în Franța și desemnat alegerea României la Premiul Goncourt 2020. „Un roman magic", după cum sublinia publicația Le Figaro.

08
/10
/21

„Big Sur”, „capodopera lui Kerouac”, după cum o numea scriitorul și criticul american Richard Meltzer, recent apărută în limba română la Editura Polirom, în traducerea lui Vlad Pojoga, este cartea pe care v-o propunem pentru acest sfârșit de săptămână.