Editura Litera, la Gaudeamus 2019
https://www.ziarulmetropolis.ro/editura-litera-la-gaudeamus-2019/

Editura Litera vă aşteaptă, între 20 şi 24 noiembrie, în cadrul unei noi ediţii a Târgului de carte Gaudeamus, la Pavilionul B2 Romexpo.

Un articol de Liliana Matei|20 noiembrie 2019

Standul Editurii Litera va fi gazda noutăților din cele mai diverse domenii de interes, a cărților-eveniment, a lansărilor și a sesiunilor de autografe, a reducerilor și a concursurilor cu premii garantate.

Iubitorii de ficțiune nu trebuie să rateze noile titluri din colecția “Clasici Contemporani Litera” precum Schiță, primul volum din trilogia semnată de Rachel Cusk, scriitoarea contemporană aflată pe lista celor mai buni tineri romancieri, întocmită de revista Granta; Babilon de Yasmina Reza, roman finalist la Premiul Goncourt și câștigător al Premiului Renaudot; Glasul de taină, de Geraldine Brooks, câștigătoarea Premiului Pulitzer; Să-i reparăm pe cei vii de Maylis de Kerangal, un roman ce s-a bucurat de un succes uriaș, câștigând zece premii literare în Franța, și o nominalizare la Premiul Man Booker International; Jurnalul Reniei. Viața unei tinere în umbra Holocaustului de Renia Spiegel, o contribuție inestimabilă în literatura Holocaustului, o carte-mărturie ce amintește de jurnalul Annei Frank; o colecție de povestiri fascinante despre ce înseamnă să fii femeie în lumea modernă, Știi bine că vrei. Iubitorul de pisici și alte povestiri de Kristen Roupenian, cea mai îndrăzneață voce nouă din ficțiunea americană.

Cărțile în curs de ecranizare și thrillere despre care toată lumea vorbește se regăsesc în super-colecția “Buzz Books” ce include noutăți precum: Prietenie trădată, de Christopher Bollen, un thriller superb de citit într-o noapte, câștigător al Premiului Fitzgerald; Fetița din scrisoare, de Emily Gunnis, o carte grozavă, greu de lăsat din mână; Ar fi trebuit să știi…dar acum e prea târziu, de Jann Hanff Korelitz, un roman fascinant și seducător; Crăciunul lui Poirot, de Agatha Christie, într-o ediție de sărbătoare, Nebuni și muritori, un nou roman istoric extrem de captivant, semnat de Bernard Cornwell.

În cea mai nouă carte a sa, Renovări. Amenajări interioare, scriitoarea Mara Wagner ne povestește îmbinând formulele narative – poezie, proză, monolog dramaticdespre criza în cuplurile aflate în jurul vârstei de 40 de ani, un subiect universal în care personajele iau, de multe ori, chipurile noastre, iar întâmplările sunt atât de familiare, încât nu mai distingem dacă realitatea fracturată este doar a sa ori a noastră, a tuturor.

Mihai Vacariu și Gabriel Vacariu semnează un volum de debut în proză, Viața lui G., carte în care elementele autobiografice și ficțiunea își dau mâna pentru a-l crea pe G., un personaj cu chipuri suprapuse, ce nu reușește să își găsească locul în lume.

“Blue Moon”, cea mai frumoasă colecție de romane de povești de dragoste și ficțiune istorică pentru femei, continuă cu bestsellerurile momentului: al doilea volum din seria semnată de Lucinda Riley, Cele șapte surori, Sora furtună. Povestea lui Ally; Fiul timpului, de Deborah Harkness; Anul de grație, de Kim Liggett; Fetele dispărute din Paris, de Pam Jenoff; Tot ce ne-am dorit, de Emily Giffin și multe alte noutăți.

Michelle Obama revine la Editura Litera cu un superjurnal inspirațional, Povestea mea. Jurnal, bazat pe memoriile sale devenite bestseller internațional. Paginile sale includ întrebări care te provoacă și te îndeamnă să te descoperi și să faci următorii pași spre noi experiențe.

Fanii celebrului scriitor norvegian Karl Ove Knausgård vor putea citi volumul Toamna, prima carte din cvartetul Anotimpuri, o enciclopedie personală despre lume, minunat ilustrată, scrisă de un tată pentru fiica sa nenăscută.

Peste 150 de titluri reunite sub imprintul Litera, “Carte Pentru Toți”, din toate domeniile de interes, vor fi disponibile pentru vizitatorii Târgului de carte Gaudeamus la prețuri și oferte excelente. Dintre noutăți menționăm un nou volum semnat de Susanna Tamaro, de data aceasta de proză scurtă, Pe o singură voce: cinci povestiri ca un roman despre răul de a trăi, despre copilărie și amintire, simțăminte și înțelegerea poveștilor gingașe și atroce ale copiilor singuratici și nefericiți; o nouă carte de povestiri vine de la Samanta Schweblin, autoare aleasă de revista Granta printre cei mai buni 22 de scriitori de limbă spaniolă sub 35 de ani, Păsări în gură: povești pline de umor negru despre oameni și realități alternative; Maria Semple, autoarea bestsellerului ecranizat Unde ai dispărut, Bernadette?, revine la Editura Litera cu romanul Azi va fi altfel, o poveste hilară și emoționantă despre reinventare.

În același format compact îi regăsim pe autorii contemporani de ficțiune precum Marilynne Robinson (Acasă), Sebastian Faulks (Cântecul păsărilor), Marlon James (Scurtă istorie a șapte crime), Hanya Yanagihara (O viață măruntă) sau Saul Bellow, de data aceasta cu o “nonficțiune comparabilă ca forță cu propria-i beletristică”, în volumul îngrijit de Benjamin Taylor: Prea multe lucruri la care să te gândești, o colecție de eseuri, reflecții și relatări foarte personale.

Noi cărți relevante de dezvoltare personală apar în imprintul „Introspectiv”: Poate ar fi bine să discuți cu cineva, carte ecranizată și bestseller New York Times, scrisă de psihoterapeutul Lori Gottlieb, este o carte ce schimbă vieți și dă speranță celor ce nu cred în terapie. Fanilor lykke, hygge sau japonisme le recomandăm cartea Liniște într-o epocă a zgomotului. Despre plăcerea de a evada departe de lume. de Erlin Kogge, un îndemn la a depăși zgomotul lumii de azi și la a învăța din nou să ascultăm.

În colecția „IQ230” apar două noutăți care ne învață despre comportamentul uman și cum să-l înțelegem mai bine: Înconjurat de idioți, de Thomas Erikson, devenit bestseller internațional, cu peste 1 milion de exemplare vândute, detaliază cu exemple despre cele patru tipuri de comportamente umane și despre comunicarea eficientă; Psihologia prostiei, un volum coordonat de Jean-François Marmion, în care psihologi, filosofi, sociologi și scriitori ne împărtășesc viziunea lor despre prostia umană pentru a o înțelege și combate mai bine.

David Wallace-Wells scrie o carte puternică și evocatoare despre lumea în care trăim și despre impactul schimbărilor climatice, Pământul nelocuibil. Viața după încălzirea globală. Acest volum este o relatare cuprizătoare și necesară, o lectură esențială prin care să înțelegem cum schimbarea climatică tranformă toate aspectele vieții noastre.

În colecția “Kronika” apare un nou titlu semnat de istoricul Lawrence Freedman, Viitorul războiului – o carte care ne oferă istoria completă a războiului, sub toate formele și cu toate implicațiile sale, arătând ce a impulsionat și continuă să impulsioneze această formă umană unică de violență politică.

Aflăm povestea adevărată a agenților DEA care l-au răpus pe Pablo Escobar, chiar de la ei, în cartea Vânătorii de oameni. Memoriile explozive ale lui Steve Murphy și Javier F. Pena, subiect al serialului de succes Narcos, difuzat pe Netflix, pot fi citite în acest volum, noutate Kronika la Târgul de carte Gaudeamus.

Pinch of Nom, cel mai vizitat blog culinar al momentului, cu peste 1,5 milioane de fani, prezintă în cartea de rețete cu același nume semnată de Kate Allinson și Kay Featherstone, 100 de rețete simple și gustoase pentru a slăbi cu ingrediente simple și tehnici care fac gătitul floare la ureche.

Noutăți pentru adolescenți, cărți de aventuri, insule magice și universuri care abia așteaptă să fie descoperite în Merlin. Anii pierduți, de T.A. Barron; Călătoria lui Albie Bright, de Christopher Edge; Captivi în timp, de Rysa Walker; Bold. Clanul Curajoșilor sare în ajutor, de Julian Clary, David Roberts.

Crăciunul pentru copii vine cu multe surprize în traistă la standul Editurii Litera: una dintre cele mai frumoase cărți ilustrate de iarnă, Zăpada, de Walter de la Mare cu ilustrații de Carolina Rabei; Căsuța din zăpadă, de Peter Bently și Charles Fuge; Mario și miracolul Crăciunului, de Jane Chapman și Karma Wilson; Martin stă treaz, de Jane Chapman și Karma Wilson; Leti și Luca – Vine Crăciunul & A venit iarna, de Ruth Wielockx; Alege un brăduț, de Patricia Toth cu ilustrații de Jarvis; Magia Crăciunului, de Tony Wolf; Cum a salvat Felix Crăciunul, de Alex T. Smith; Povești clasice de Crăciun; Sora de zăpadă, de Emma Carroll; Activități de Crăciun; Regatul de Gheață 2, povestea filmului; Povești muzicale. Spărgătorul de nuci.

Nu putea lipsi o carte cu și despre pisici, așadar pe versurile meșteșugite ale Simonei Epure și minunat ilustrate de Alexia Udriște, cei mici vor face cunoștință cu Miau, Miorlau și Miaunici, trei pisoi prieteni, care trec prin cele mai năstrușnice întâmplări. Plină de culoare și savoare, această nouă apariție de la Litera Mică îi va introduce pe cititori în universul naturii și al ființelor mici. 

Evenimente la Gaudeamus 2019, standul Editurii Litera:

Vineri, 22 noiembrie, ora 11.00

Miau, Miorlau și Miaunici, de Simona Epure, ilustrații de Alexia Udriște

Lectură din carte în prezența autoarei & sesiune de autografe

Sâmbătă, 23 noiembrie, ora 11.00

Eveniment Carolina Rabei în România

Carolina Rabei, ilustrator și autor de cărți pentru copii, este invitata Editurii Litera la Târgul de carte Gaudeamus. Împreună vom intra în lumea ilustrațiilor și poveștilor în cadrul atelierului de storytelling Carolina spune o poveste.

Pornind de la cărțile sale apărute în România, Carolina Rabei le va spune copiilor participanți o poveste cu voce tare. Povestea va fi însoțită de o demonstrație de desen, în care ilustratoarea va arăta copiilor și tuturor celor prezenți cum ia naștere, prin culoare și formă, un personaj de carte.
Evenimentul va fi prezentat și moderat de Bianca Mereuță, creatoarea celei mai mari comunități online a iubitorilor de carte pentru copii – Ce le citim copiilor.
La finalul evenimentului va avea loc o sesiune de autografe.
La Editura Litera, sub semnatura grafică a Carolinei Rabei a aparut Zăpadă, de Walter de la Mare, unul dintre cei mai semnificativi poeți englezi și ilustrată de Carolina Rabei, Cartea fără poveste, scrisă și ilustrată de Carolina Rabei, Distanța dintre mine și cireș, scrisă de Paola Perreti și ilustrată de Carolina Rabei.

Sâmbătă, 23 noiembrie, ora 12.00

Dublă lansare de carte în prezența autorului și sesiune de autografe

Avangarda califatului – o istorie intelectuală a jihadismului &Tzahal – o istorie a armatei israeliene

Invitați: Odiviu Raețchi; conf. univ. dr. Felicia Waldman, conf. univ. dr. Laura Sitaru, general-locotenent Alexandru Grumaz, prof. drd. Bogdan Caranfilof, moderator Marco Badea

Sâmbătă, 23 noiembrie, ora 13.00

Lansare de carte în prezența autoarei și sesiune de autografe

Renovări. Amenajări interioare

Invitați: Mara Wagner; Teodora Munteanu – jurnalistă, masterandă în studii de gen; Alexandru Mâzgăreanu-regizor, Teatrul Notarra; Ovidiu Șimonca

Sâmbătă, 23 noiembrie, ora 14.00

Lansare de carte Jurnalul Reniei. Viața unei tinere in umbra Holocaustului, de Renia Spiegel

Invitați: Cristina Stănciulescu, Bedros Horasangian, dr. Nicolae Drăgușin- istoric, prof. dr. Institutul Național pentru Studierea Holocaustului

Sâmbătă, 23 noiembrie, ora 15.00

Lansare de carte în prezența autorilor și sesiune de autografe

Viața lui G.

Invitați: Mihai Vacariu, Gabriel Vacariu, Camelia Dinu – lector doctor Universitatea din București, Ovidiu Șimonca

Sâmbătă, 23 noiembrie, ora 16.00

Lansare de carte în prezența autorului și sesiune de autografe

Noul dicționar de argou al limbii române

Invitați: George Volceanov, George Paul Volceanov, Bedros Horasangian, Ilieș Câmpeanu

Sâmbătă, 23 noiembrie, ora 17.00

Lansare de carte Schiță, de Rachel Cusk

Invitați: Bedros Horasangian, Ion Bogdan Lefter, George Volceanov

Moderator Justina Bandol

#literalagaudeamus2019

Mai multe detalii pe Facebook Editura Litera la Gaudeamus 2019.

08
/05
/16

Există întâmplări în viaţă care par a fi extrase din romane, iar cele din romane, de multe ori, par rupte din viaţă. Ioan Russu Şirianu povestește în memoriile sale cum, eliminat din școala de la Arad, îmbrăcat cu iţari şi surtuc, încălţat cu opinci, pleacă pe jos spre Bucureşti, nădăjduind că-şi va găsi de lucru la unchiul Slavici.  Pe drum, îl cunoaște pe George Coșbuc.

05
/05
/16

,,Viaţa ficţiunii după o Revoluţie” este cea mai recentă carte publicată de Radu Cosaşu (Oscar Rohrlich). A apărut în această primăvară la Editura Polirom. Cartea aceasta (un roman, nu o colecţie de eseuri!) este scrisă ca un teribil epistolar în două părţi.

27
/04
/16

Rămăşiţele pământeşti ale lui Pablo Neruda au fost reînhumate pe țărmul Oceanului Pacific, în grădina casei sale din Isla Negra, pe coasta centrală chiliană. În urmă trei ani, trupul scriitorului fusese exhumat pentru a clarifica dacă poetul a fost asasinat în timpul dictaturii lui Augusto Pinochet.

26
/04
/16

Actrița Oana Pellea va fi, vineri, alături de Cristina Casian și Barbu Ollănescu-Orendi, oaspetele Serilor "Acasă". În cadrul evenimentului, sub genericul "Acasă la boierii Ollănești și la Amza Pellea" vor fi prezentate cărţile: "Jurnal 2003-2009", de Oana Pellea, "Să râdem cu Nea Mărin", de Amza Pellea și "Așa a fost să fie. Amintiri din anii mei buni și răi", de Barbu Ollănescu-Orendi.

24
/04
/16

“În dulcele stil clasic”, „Donul liniştit”, „Românismul, Catehismul unei noi spiritualități”, „Moara cu noroc”, „Leo Africanus” sau chiar... „Abecedarul” sunt cărţi care au trasat direcţii în personalitatea şi cariera actualilor lideri ai României. De Ziua Internațională a Cărții, revista Q Magazine a “interogat” câteva dintre personalităţile zilei pe tema cărţii preferate. Vă prezentăm mai jos scurte fragmente din acest demers.

22
/04
/16

În mai puţin de o lună, în capitală debutează cea de a VII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti (FIPB). Peste 100 de poeţi din peste 20 de ţări vor sosi la Bucureşti în perioada 18 – 22 mai, prilejuind publicului iubitor de poezie ocazia de a participa la peste 20 de evenimente: lecturi publice, mese rotunde, dezbateri și performance-uri.

22
/04
/16

„Nu-i amintire care să nu se şteargă cu timpul, nici durere pe care să nu o mistuie vremea.”, Don Quijote de la Mancha, Miguel de Cervantes. În urmă cu 400 de ani se stingea din viaţă întemeietorul romanului modern şi simbolul literaturii spaniole.

21
/04
/16

Comemorarea a 400 de ani de la moartea lui Miguel de Cervantes, în 22 aprilie, va marca și sfârșitul unei serii de 17.000 mesaje postate pe Twitter care reproduc integral romanul "Don Quijote" al scriitorului emblematic al literaturii spaniole. Autorul acestei ingenioase transcrieri este un inginer informatician spaniol de 55 de ani.

21
/04
/16

Vacanţe filocalice, de Gabriel Pătraşcu, şi Crux, de George State sunt volumele câştigătoare ale Concursului de Debut al Editurii Cartea Românească, ediţia 2015, la secţiunea „Proză”, respectiv „Poezie”. Ambele volume vor fi lansate în cadrul Salonului Internaţional de Carte „Bookfest”, care va avea loc în perioada 1 – 5 iunie, la Romexpo Bucureşti.

20
/04
/16

În această seară, de la ora 19.00, la Club A din Bucureşti (Str. Blănari nr. 14), în cadrul „Cafenelei critice”, va avea loc un dialog cu Matei Vişniec despre ultimul său roman, Iubirile de tip pantof, iubirile de tip umbrelă..., apărut recent la Editura Cartea Românească, disponibil şi în format digital. Invitați: Bogdan-Alexandru Stănescu, Cosmin Ciotloş; Amfitrion: Ion Bogdan Lefter

19
/04
/16

În această seară, de la ora 19.00, iubitorii de carte sunt aşteptati la librăria Humanitas Cişmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38) pentru lansarea celui mai nou roman al lui Amos Oz, Iuda, o realizare literară care repune în discuție, din perspectiva etică, politică și istorică, figura trădătorului și conceptul de trădare.

15
/04
/16

La ediția actuală a Târgului de Carte de la Londra, Institutul Cultural Român a așezat în centrul programului românesc figura lui Mircea Eliade, marele scriitor și istoric al religiilor care a petrecut, în 1940/41, opt luni în sediul din Belgrave Square nr. 1, ca atașat cultural al României în Regatul Marii Britanii.

14
/04
/16

Săptămâna viitoare (18 - 22 aprilie), şase poeţi britanici contemporani vin la Bucureşti, pentru a stiliza traduceri din poezia română contemporană. Pe lista celor peste 40 de poeţi români ale căror versuri vor fi traduse în limba engleză se află nume precum: Ana Blandiana, Nora Iuga, Angela Marinescu, Emil Brumaru sau Mircea Cărtărescu