Editura Litera va publica în limba română noile cărți scrise de Barack Obama și de Michelle Obama
https://www.ziarulmetropolis.ro/editura-litera-va-publica-in-limba-romana-noile-carti-scrise-de-barack-obama-si-de-michelle-obama/

Editura Litera a anunţat că în curând va publica volumele scrise de fostul preşedinte al Statelor Unite, Barack Obama, şi de fosta primă doamnă, Michelle Obama.

Un articol de Liliana Matei|4 august 2018

Biografia îndelung așteptată a lui Michelle Obama, Povestea mea, va fi publicată prima, data apariției fiind stabilită la nivel global pentru 13 noiembrie 2018. Volumul va fi lansat în România în format tipărit și în format electronic. Titlul în engleză este Becoming și va fi publicat în douăzeci și cinci de limbi.

Detaliile despre cartea fostului președinte Barack Obama, inclusiv titlul acesteia, precum și data publicării, vor fi anunțate ulterior.

În memoriile ei, o operă de o reflexivitate profundă, scrisă într-un stil fermecător, Michelle Obama îi invită pe cititori în lumea sa, făcând o cronică a experiențelor care au format-o, pornind de la copilăria trăită în partea de sud a orașului Chicago, trecând prin anii în care a fost director executiv și a trebuit să îmbine responsabilitățile de mamă cu cele profesionale, și ajungând la anii petrecuți la cea mai vestită adresă din lume. Descrie cu sinceritate desăvârșită și cu o inteligență vie reușitele și dezamăgirile, atât din plan public, cât și din cel personal, relatându-și povestea așa cum a trăit-o, folosindu-se de propriile ei cuvinte și așa cum dorește ea. Plină de căldură, de înțelepciune și de revelații, Povestea mea este o însumare neobișnuit de intimă ce vine din partea unei femei inimoase și plină de caracter, care a sfidat necontenit așteptările – și a cărei poveste ne inspiră.

Citând propria declarație a lui Michelle Obama: „Procesul de scriere al acestei cărți a fost pentru mine unul revelator și plin de însemnătate. În răstimpul până la publicarea cărții Becoming în toamna aceasta, sper că și voi vă veți gândi la propriile povești, și am încredere că asta vă va ajuta să deveniți orice doriți. Poveștile voastre sunt cele pe care le aveți acum și pe care le veți avea mereu și sunt poveștile pe care trebuie să vi le asumați.

La momentul publicării, Michelle Obama va începe un turneu de promovare a cărții prin Statele Unite și la nivel mondial, detaliile acestuia urmând să fie anunțate la o dată ulterioară.

Ediția în limba engleză a cărții Povestea mea va fi publicată în S.U.A și Canada de către Crown Publishing Group, o divizie a Penguin Random House, și în Regatul Unit și teritoriile British Commonwealth de către Viking/Penguin Random House UK.

Cartea va fi disponibilă în România la precomandă cu preț special și din 13 noiembrie în online și în toate librăriile din țară la prețul de 49. 90 lei.

Foto: Vanity Fair

17
/11
/23

Editura Litera invită cititorii să se bucure de noi apariții editoriale, reduceri și întâlniri cu autorii favoriți, între 22 și 26 noiembrie, în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus 2023, desfășurat la Pavilionul Central Romexpo.

14
/11
/23

"În lunile octombrie şi noiembrie am stat o lună la Timișoara ca bursier: am primit o bursă de creație Taifas în colaborare cu librăria La Două Bufnițe" - scriitorul Vasile Ernu îşi împărtăşeşte impresiile despre prima ediţie a unui nou festival timişorean.

14
/11
/23

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă miercuri, 15 noiembrie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Eu cânt și muntele dansează de Irene Solà, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea Janei Balacciu Matei, carte distinsă cu Premiul pentru Literatură al Uniunii Europene 2020.

13
/11
/23

CRONICĂ DE FILM Aflată la debutul în regie, Carla Teaha propune “De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin” (2023), un documentar portret, plin de deferenţă, despre o scriitoare îndrăgită şi nonconformistă, Nora Iuga. Din 17 noiembrie, în cinematografe.

20
/10
/23

Într-o permanentă alunecare între prezent și trecut, romanul Vorbește-mi despre tata, devenit bestseller imediat după publicarea în Coreea, este nu numai o melancolică scrisoare de dragoste adresată de către o fiică părintelui ei, ci și o dramă psihologică în care, pe fundalul multistratificat al istoriei coreene recente, amintirile pot vindeca răni adânci și restabili relații de familie fragilizate.

18
/10
/23

De la volumul biografic „Martin Scorsese: O călătorie“ de Mary Pat Kelly la cartea de interviuri „Călătorie într-o fotografie” de Dia Radu, cărțile pe care vi le propunem de această dată vă invită să descoperiți fascinante istorii personale.

17
/10
/23

Un târg de carte de teatru – adevărat maraton al lansărilor și prezentărilor unor noi produse editoriale din domeniul artei scenice, cu întâlniri, discuții, întrebări, răspunsuri – constituie o componentă importantă a Festivalului Național de Teatru ajuns la a XXXIII-a ediție.

09
/10
/23

Ediţia în română a unei cărţi despre legendarul regizor Martin Scorsese şi un volum în engleză scris de Andrei Gorzo şi Veronica Lazăr despre cinemaul lui Radu Jude sunt două recomandări de lectură pentru această toamnă, pentru cei pasionaţi şi de discursul despre filme, nu doar de vizionarea lor.