Editura Polirom aduce 1.000 de titluri la Gaudeamus
https://www.ziarulmetropolis.ro/editura-polirom-aduce-1000-de-titluri-la-gaudeamus/

Editura Polirom va participa alături de editura Cartea Românească la cea de-a XX-a ediţie a Târgului Internaţional de Carte Gaudeamus (20-24 noiembrie 2013) cu peste 1000 de titluri, toate aflate la reducere (20%), cu oferte speciale (cărţi la 10 lei).

Un articol de Andrada Văsii|18 Noiembrie 2013

Editura Polirom va participa alături de editura Cartea Românească la cea de-a XX-a ediţie a Târgului Internaţional de Carte Gaudeamus (20-24 noiembrie 2013) cu peste 1.000 de titluri, toate aflate la reducere (20%), cu oferte speciale (cărţi la 10 lei), dar şi cu pachete promoţionale accesibile publicului larg (30-40% reducere).

39 de noi titluri vor fi lansate la această ediţie Gaudeamus (35 de evenimente), la standul editurilor, dar şi la Standul Dacia sau Bursa de contacte, din cadrul Complexului Romexpo Bucureşti.

Cititorii pasionaţi de memorialistică vor putea găsi la standul de la Editura Polirom primele două titluri din noua colecţie Polirom, „Biblioteca Memoria. Jurnale, autobiografii, amintiri”, un proiect editorial inedit, ce reuneşte jurnale, memorii şi autobiografii de ieri şi de azi, cărţi rare redate publicului după multă vreme, cărţi consacrate, care şi-au câştigat deja o faimă binemeritată, ori texte inedite.

Este vorba despre volumul Amintiri de la Junimea din Iaşi, de George Panu, mărturii ce dovedesc intuiţie de gazetar experimentat şi captivează cititorul prin farmecul relatării şi detalii mai puţin cunoscute din istoria grupării, precum şi de Jurnalul eseistei şi traducătoarei Alice Voinescu, în paginile căruia îi puteţi întâlni pe Nicolae Iorga, George Enescu, Regina Maria, Gala Galaction, Marietta Sadova, dar şi pe André Gide, Roger Martin du Gard, Paul Langevin, François Mauriac sau Ernst Robert Curtius.

Adriana Babeţi, critic literar şi unul dintre cei mai importanţi eseişti români contemporani, vă propune o incursiune fascinantă în lumea femeilor războinice, o călătorie virtuală ce porneşte din Antichitate şi ajunge până în secolul XXI, o poveste fascinantă avându-le ca protagoniste pe amazoane, femei de stirpe zeiască, după unii, fiinţe cât se poate de pământene, după alţii.

Vă puteţi întâlni cu Clorinda, Pentesileea, Brunhilda, Jeanne d’Arc, dar şi Diane Vernon, Hauteclaire, Ada Razu, domnişoara de Maupin sau Nikita, Beatrix Kiddo şi Lisbeth Salander în volumul Amazoanele. O poveste (proiect editorial finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional), apărut de curând în colecţia „Plural M” a Editurii Polirom.

Noi titluri apărute în Seriile de autor Polirom vor fi prezentate la standul de la Editura Polirom: Filosofii paralele, de Marta Petreu, un volum despre filosofia şi cultura românească, ce cuprinde dintr-o singură privire şi raiul ţiganilor lui Budai-Deleanu, şi infernul comunist prin care a fost constrâns să treacă Blaga în ultimii ani ai vieţii sale; Legături de sânge. Povestea Ioanei, de Aurora Liiceanu, un tablou realist al vieţii în închisoare, un volum în care autoarea încearcă să stabilească dacă există un „cod genetic” al criminalilor sau dacă faptele acestora sunt rezultatul educaţiei şi al conjuncturii.

Editura Polirom şi cărţi bune la Gaudeamus 

De neratat este şi întâlnirea cu profesorul Paul Cornea, prilejuită de lansarea volumului Ce-a fost – cum a fost. Paul Cornea de vorbă cu Daniel Cristea-Enache, despre care Eugen Negrici notează: „Prin bogăţia excepţională a informaţiilor şi cantitatea impresionantă de viaţă, oferă o şansă şi celor care nu au avut parte la vreme de înţelepciunea, cordialitatea şi magia prezenţei Profesorului nostru.”

Cristian Tudor Popescu va lansa la Gaudeamus o nouă carte, Filmar (colecţia „Ego. Publicistică”), un volum ce abordează subiecte legate de cinematografie, fără să ocolească însă analizele unor evenimente recente. Cunoscut cinefil, autorul trasează paralele între producţiile cinematografice şi viaţa reală, între personaje de film şi persoane publice, dar prezintă şi filme mai vechi sau mai noi, actori, regizori, festivaluri şi premiile oferite în cadrul acestora.

Actorul Mircea Diaconu va lansa la standul Polirom un roman emoţionant despre copilărie, La noi, când vine iarna, apărut de curând în colecţia „Fiction Ltd.”, şi în ediţie digitală. Un roman cu unchi şi mătuşi, cu bunici şi vecini – unii îngeri protectori, alţii demoni cu chip uman –, în care un suflet inocent ne arată că binele din oameni poate învinge şi în cele mai întunecate vremuri.

Varujan Vosganian, autorul romanului Cartea şoaptelor (tradus deja în numeroase limbi, considerat de critică o epopee a secolului XX, o carte identitară pentru poporul armean), lansează Jocul celor o sută de frunze şi alte povestiri (Fiction Ltd.), un volum care ne previne că, dacă memoria, ca stare de luciditate, nu se regăseşte în prezentul şi chiar în viitorul nostru, viitorul nu va fi decât o reîntoarcere în trecut.

Editura Polirom

Noutăţile de la Editura Polirom 

„Omul contemporan, devenit un mutant genetic al societăţii de consum, este mai mult decît obsedat de începuturi, el are o foame de începuturi.” Acesta este punctul de plecare al celui mai recent roman semnat de Matei Vişniec, Negustorul de începuturi de roman, apărut în colecţia „Proză” a Editurii Cartea Românească, şi în ediţie digitală, ce va fi lansat, de asemenea, la Gaudeamus 2013.

Povestea domniţei Marina şi a basarabeanului necunoscut (colecţia „Ego. Proză”), de Tatiana Niculescu Bran, o incursiune ameţitoare în istoria personală şi în cea colectivă, un roman în care Generaţia pierdută a Basarabiei interbelice se întâlneşte cu generaţia Pink Floyd a României comuniste, va fi, de asemenea, lansat la Gaudeamus 2013.

Dacă iubiţi proza scurtă, Editura Polirom vă propune pentru această ediţie a târgului 40 de texte de o mare varietate stilistică scrise de 23 de autori, cele mai bune povestiri ale celor mai buni autori de proză scurtă din anii 2000. Este vorba despre antologia Best of: proza scurtă a anilor 2000, coordonată de Marius Chivu, disponibilă şi în ediţie digitală.

Patru cărţi-eveniment din colecţia „Biblioteca Polirom” vor fi lansate la această ediţie a Târgului Internaţional de Carte Gaudeamus: Teatrul lui Sabbath, de Philip Roth, un roman excepţional, câştigător al National Book Award for Fiction 1995, tradus din limba engleză de Iulia Gorzo; O femeie iubită, cel mai recent roman al scriitorului francez Andreï Makine, traducere din limba franceză de Daniel Nicolescu; Cevdet Bey şi fiii săi, de Orhan Pamuk, traducere din limba turcă şi note de Luminiţa Munteanu, un roman ce acoperă viaţa a trei generaţii, de la începutul secolului XX şi pînă în zilele noastre, şi îşi desfăşoară istoria alături de întâmplări ce au marcat viaţa mai mult sau mai puţin necunoscută a Turciei; Tzukuru Tazaki cel lipsit de culoare şi anii săi de pelerinaj, un roman fermecător despre memorie, prietenie şi iubire, marca Haruki Murakami, traducere din limba japoneză de Florin Oprina.

Foto credit: Editura Polirom

21
/07
/19

Pe 21 iulie 1899, la Oak Park, Illinois, se năștea Ernest Hemingway. 120 de ani mai târziu, vă propunem să ni-l amintim pe scriitorul de Nobel din mărturiile pe care acesta i le-a lăsat biografului său A.E. Hotchner. Punctul de plecare îl reprezintă Parisul lui Hemingway; aruncăm apoi o privire înspre iubirile, accidentele de avion sau ultimele zile ale acestuia.

17
/07
/19

În aceste vremuri teribile de căldură mare, monșer, am selectat pentru dumneavoastră câteva fragmente din volumul „I.L. Caragiale. Despre lume, artă și neamul românesc”, de Dan C. Mihăilescu (editura Humanitas, 2012), care – bine citite – se constituie într-un adevărat autoportret al lui Nenea Iancu.

08
/07
/19

În anul 2009, istoricul a predat editurii Humanitas un manuscris pe care l-a cerut publicat după moartea sa. Scriitorul avea nouăzeci și trei de ani și a mai trăit încă (aproape) un deceniu. S-a săvârșit în ianuarie 2018, la (aproape) o sută doi ani. Cartea aceea era „Amintiri și povești mai deocheate”.

01
/07
/19

O vizită la muzeu, o rusoaică necunoscută într-o cabină telefonică, un dans cu Vera, fluturi, un vagon de dormit, Lev Tolstoi tolănit într-un șezlong... Bun venit în lumea viselor unuia dintre cei mai mari scriitori din toate timpurile – Vladimir Nabokov!

25
/06
/19

Despre fericire, valori actuale, iubire, compasiune, egoism, educație, ambiții, viață și moarte, cu Tenzin Gyatso, al XIV-lea Dalai Lama, recompensat în 1989 cu Premiul Nobel pentru Pace.

15
/06
/19

Elizabeth Gilbert se întoarce la ficțiune cu o poveste de dragoste aparte, pe fundalul lumii teatrului newyorkez din anii ’40. Spusă într-un ritm alert, din perspectiva unei femei mai în vârstă care privește în urmă la propria tinerețe cu un amestec de bucurie și regret, „Orașul fetelor” explorează teme ca sexualitatea și promiscuitatea feminină, dar și idiosincraziile iubirii adevărate.

12
/06
/19

Vă propunem astăzi un interviu cu un personaj care vine dintr-o zonă culturală mai puțin mediatizată: cultura noastră culinară. Cosmin Dragomir a pus pe picioare editura GastroArt și publică – nici mai mult, nici mai puțin – decât cărți despre istoria bucătăriei noastre.

Page 5 of 97« First...34567...102030...Last »