Editura Vellant, la Bookfest 2019
https://www.ziarulmetropolis.ro/editura-vellant-la-bookfest-2019/

Editura Vellant aduce la Salonul Internaţional de Carte Bookfest, ediţia a XIV-a, cărţi însemnate: cel mai aclamat roman de debut al anului „Apă Dulce / FRESHWATER” de Akwaeke Emezi, tradus deja în 10 limbi şi nominalizat la PEN Awards şi Women’s Prize for Fiction, „Poveşti de dragoste şi neputinţă”, proză scurtă semnată de Dan Pleşa, o istorie a operei şi una a capitalismului.

Un articol de Liliana Matei|29 mai 2019

Cartea de copii Vellant se îmbogățește cu o nouă colecție CITITROL în care apar două romane numai bune de devorat de cititorii cu vârste între 8 și 12 ani.

„O istorie a operei” surprinde, într-un format generos de peste 400 de pagini, evoluția  operei din ultimii 400 de ani și întregește oferta de carte de artă a editurii. Cititorii își pot schimba perspectiva cu cele mai recente volume apărute în VERSANT, dar și cu o analiză tăioasă a capitalismului semnată de Yanis Varoufakis, „Economia pe înțelesul fiicei mele. O scurtă istorie a capitalismului”.

În loc de clasicele lansări de carte, redacția Vellant și citiorii participă cu entuziasm la întâlnirile organizate la standul Marii Britanii, țară invitată de onoare, și fac trolling cu noua colecție de cărți pentru copii, #Cititrol.

Noile apariții editoriale Vellant

În noua colecție CITITROL, apar:

„Băiatul-pește”, Chloe Daikin, traducere de Lavinia Braniște
O carte magică, despre emoțiile care ne fac să creștem.

„Băiețelul de 1000 de ani”, Ross Welford, traducere de Aurelia Ulici
O carte despre prietenie și cum să-ți găsești locul în lume.
Întâlnire cu autorul, sâmbătă, 1 iunie, la ora 14:30, în standul Marii Britanii. Sunt așteptați toți cei care se pot semna #suntcititrol

În colecția de literatură străină #Endorfiction, apare: 
„Apă dulce”, Akwaeke Emezi, traducere de Cristian Fulas
„Un roman despre frumoasa nebunie”, o nouă endorfină literară.

Dezbatere în standul Marii Britanii, duminică, 2 iunie, de la ora 13:30, o discuție pornită de la FERICIRE, de Aminatta Forna, ,,Despre reziliență în literatură” / “On Literature and Resilience”. Invitati: Vlad Stroescu, psihiatru, și Mihaela Buruiană, traducătoarea cărții. Moderează Alexandra Rusu, coordonatoarea colecției Endorfiction.

În seria de autori români de la Vellant, apare volumul de povestiri:
„Povești de dragoste și neputință”, Dan Pleşa
Cinematice, senzuale, povestirile lui Dan Pleșa se citesc repede și se uită greu.

În colecția de cărți de artă:
„O istorie a operei. Ultimii patru sute de ani”, Carolyn Abbate și Roger Parker
Cum a evoluat opera în călătoria sa de 400 de ani.

Nonficțiune, pentru 16+
„Economia pe înțelesul fiicei mele. O scurtă istorie a capitalismului”, Yanis Varoufakis
„O analiză tăioasă, cu tușe filosofice, apel la miturile grecești și istorie universală.” – The Los Angeles Times

În VERSANT – brandul de carte nonfiction revelator și incitant, apare: 
„Viitorul fericirii. Cinci strategii moderne de echilibrare a productivității și a stării de bine în era digitală”, Amy Blankson.

Tot în Versant, abia apărute:
„Minți posibile”, John Brockman (ed.)
„De neconceput”, Helen Thomson

Editura Vellant așteaptă cititori însemnați cu noutăți și bestsellere, toate #cărțiînsemnate cu 20 până la 30% reducere.

07
/02
/18

Iocan 5 revine în forță cu un remediu eficient pentru lipsa de inspirație - 18 povestiri numai bune de citit în tihnă sau de umplut golurile temporale și mințile curioase. Volumul se deschide cu o povestire a actorului Tom Hanks, care a debutat recent ca scriitor. Cartea lui Tom Hanks - Uncommon Type - va apărea luna viitoare la Editura ART în traducerea lui Alex Văsieș.

02
/02
/18

În acest weekend, vă propunem o destinație încărcată de istorie, Sinaia, așa cum ni se arată în albumul „Sinaia în vremea regilor” (ed. Art Hystoria, 2017), de Alina Huzui-Stoiculescu, Robert Stoiculescu și Emanuel Bădescu. Volumul este o monografie care adună poveștile locului și fotografii prețioase.

02
/02
/18

Editura Humanitas Fiction îi așteaptă pe iubitorii de carte miercuri, 7 februarie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Dincolo de iarnă de Isabel Allende, recent apărut la Editura Humanitas Fiction, în traducerea Corneliei Rădulescu.

01
/02
/18

Cartea „Acum ne despărțim (povestiri inedite)”, în traducerea Iuliei Arsintescu, a fost publicată la Editura Art în anul 2016. Volumul reunește paisprezece proze scurte redescoperite recent în Arhivele Truman Capote ale Bibliotecii Publice din New York, publicate pentru prima dată în volum la sfârșitul anului 2015, la douăzeci și nouă de ani de la moartea autorului.

25
/01
/18

"Nu vreau să spun După mine, potopul!, chiar dacă îl prevăd" - Neagu Djuvara. Una dintre cele mai rafinate personalităţi ale culturii române, a murit astăzi, 25 ianuarie, la vârsta de 101 ani, într-un spital privat din Capitală, unde era internat de mai multă vreme, în urma unei pneumonii.

21
/01
/18

În perspectiva celebrării Centenarului Marii Uniri de la 1918 şi cu ocazia Zilei Culturii Naţionale, Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi în parteneriat cu Asociația Identitate Culturală Contemporană anunţă lansarea aplicaţiei mobile „Muzeul Hărţilor - Lumea pe hartă”, eveniment cultural sub egida Zilei Culturii Naţionale.

19
/01
/18

Mai multe manuscrise originale ale scriitorului american Stephen King au fost distruse într-o inundaţie care a avut loc la o librărie aflată în oraşul Bangor din statul american Maine. Din cauza inundaţiei, librăria Gerald Winters And Son a pierdut 2.000 de cărţi, reprezentând 90% din inventar.

18
/01
/18

Muzeul Național Cotroceni organizează marți, 23 ianuarie, de la ora 18.00, prima întâlnire din cadrul programului „Conversații la muzeu”. Intitulată „Captivitatea esteticului, între zidurile istoriei și presiunile politice. O fatalitate?”, conferința de debut va fi susținută de criticul şi istoricul literar Dan C. Mihăilescu și va fi moderată de jurnalistul și mediatorul cultural Matei Martin.

Pagina 40 din 112« Prima...102030...3839404142...506070...Ultima »