Editura Vellant, la Bookfest 2019
https://www.ziarulmetropolis.ro/editura-vellant-la-bookfest-2019/

Editura Vellant aduce la Salonul Internaţional de Carte Bookfest, ediţia a XIV-a, cărţi însemnate: cel mai aclamat roman de debut al anului „Apă Dulce / FRESHWATER” de Akwaeke Emezi, tradus deja în 10 limbi şi nominalizat la PEN Awards şi Women’s Prize for Fiction, „Poveşti de dragoste şi neputinţă”, proză scurtă semnată de Dan Pleşa, o istorie a operei şi una a capitalismului.

Un articol de Liliana Matei|29 mai 2019

Cartea de copii Vellant se îmbogățește cu o nouă colecție CITITROL în care apar două romane numai bune de devorat de cititorii cu vârste între 8 și 12 ani.

„O istorie a operei” surprinde, într-un format generos de peste 400 de pagini, evoluția  operei din ultimii 400 de ani și întregește oferta de carte de artă a editurii. Cititorii își pot schimba perspectiva cu cele mai recente volume apărute în VERSANT, dar și cu o analiză tăioasă a capitalismului semnată de Yanis Varoufakis, „Economia pe înțelesul fiicei mele. O scurtă istorie a capitalismului”.

În loc de clasicele lansări de carte, redacția Vellant și citiorii participă cu entuziasm la întâlnirile organizate la standul Marii Britanii, țară invitată de onoare, și fac trolling cu noua colecție de cărți pentru copii, #Cititrol.

Noile apariții editoriale Vellant

În noua colecție CITITROL, apar:

„Băiatul-pește”, Chloe Daikin, traducere de Lavinia Braniște
O carte magică, despre emoțiile care ne fac să creștem.

„Băiețelul de 1000 de ani”, Ross Welford, traducere de Aurelia Ulici
O carte despre prietenie și cum să-ți găsești locul în lume.
Întâlnire cu autorul, sâmbătă, 1 iunie, la ora 14:30, în standul Marii Britanii. Sunt așteptați toți cei care se pot semna #suntcititrol

În colecția de literatură străină #Endorfiction, apare: 
„Apă dulce”, Akwaeke Emezi, traducere de Cristian Fulas
„Un roman despre frumoasa nebunie”, o nouă endorfină literară.

Dezbatere în standul Marii Britanii, duminică, 2 iunie, de la ora 13:30, o discuție pornită de la FERICIRE, de Aminatta Forna, ,,Despre reziliență în literatură” / „On Literature and Resilience”. Invitati: Vlad Stroescu, psihiatru, și Mihaela Buruiană, traducătoarea cărții. Moderează Alexandra Rusu, coordonatoarea colecției Endorfiction.

În seria de autori români de la Vellant, apare volumul de povestiri:
„Povești de dragoste și neputință”, Dan Pleşa
Cinematice, senzuale, povestirile lui Dan Pleșa se citesc repede și se uită greu.

În colecția de cărți de artă:
„O istorie a operei. Ultimii patru sute de ani”, Carolyn Abbate și Roger Parker
Cum a evoluat opera în călătoria sa de 400 de ani.

Nonficțiune, pentru 16+
„Economia pe înțelesul fiicei mele. O scurtă istorie a capitalismului”, Yanis Varoufakis
„O analiză tăioasă, cu tușe filosofice, apel la miturile grecești și istorie universală.” – The Los Angeles Times

În VERSANT – brandul de carte nonfiction revelator și incitant, apare: 
„Viitorul fericirii. Cinci strategii moderne de echilibrare a productivității și a stării de bine în era digitală”, Amy Blankson.

Tot în Versant, abia apărute:
„Minți posibile”, John Brockman (ed.)
„De neconceput”, Helen Thomson

Editura Vellant așteaptă cititori însemnați cu noutăți și bestsellere, toate #cărțiînsemnate cu 20 până la 30% reducere.

10
/11
/19

Scriitoarea Care Santos va participa marți, 12 noiembrie, de la ora 19.00, la o întâlnire cu publicul, ce va avea loc la Librăria Humanitas de la Cișmigiu. Evenimentul e prilejuit de lansarea romanului „Tot binele și tot răul”, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“, coordonadtă de Denisa Comănescu, la Editura Humanitas Fiction.

30
/10
/19

Un film din Coreea de Sud premiat la Cannes, dar și filme experimentale de top, noi expoziții de artă contemporană, rafinamentul muzicii clasice și un roman din literatura scandinavă a momentului – vă prezentăm cinci dintre atracțiile culturale ale lunii noiembrie.

24
/10
/19

Tema principală a programului literar al Festivalului EUROPALIA ROMÂNIA este dialogul. Pe parcursul a patru luni vor fi organizate dezbateri, mese rotunde, lansări de carte cu o tematică diversă precum: perspectiva narativă a istoriei comune europene, personalităţi ale secolului XX, interferențele cu celelalte arte, avangarda română văzută ca o parte esenţială a avangardei europene, romanul poliţist - gen literar şi metamorfozele acestuia, poezia română contemporană şi paradoxurile lumii de astăzi.

19
/10
/19

Evgheni Vodolazkin, unul dintre cei mai importanți și îndrăgiți scriitori, revine în România, în perioada 24–28 octombrie, la invitația Editurii Humanitas Fiction și a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara – FILTM 2019.

19
/10
/19

Marți, 22 octombrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, va avea loc o întâlnire cu Lucian Boia și Marian Voicu despre volumul „Întrebări fără răspuns (sau cu prea multe răspunsuri)”, publicat de Editura Humanitas.

16
/10
/19

Vineri, 18 octombrie, de la ora 19:00, Curtea Veche Publishing, Institutul Gurdjieff din România și Librăriile Cărturești vă așteaptă la o discuție despre volumul „Întâlniri cu oameni remarcabili” de G.I Gurdjieff. La discuție vor participa regizorul Andrei Șerban, Laszlo Hollan (reprezentant al Institutului Gurdjieff din Paris), Cantemir Mambet (traducătorul cărții, preşedinte al Institutului Gurdjieff din România).

14
/10
/19

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă luni, 28 octombrie, ora 18.30, în Aula Bibliotecii Central Universitare „Carol I“ (str. Boteanu nr.1), la conferinţa „Evgheni Vodolazkin în dialog cu Marius Constantinescu“. Seara se va încheia cu o sesiune de autografe.

12
/10
/19

Editura Litera anunță evenimentele literare și aparițiile editoriale ale toamnei 2019. Printre acestea, una dintre cele mai dezbătute cărți de acum: „Trei femei” de Lisa Taddeo.