Efecte colaterale
https://www.ziarulmetropolis.ro/efecte-colaterale/

Am urmat din nou Teatrul Nottara în Exil. De data aceasta, la Bulandra, la sala Liviu Ciulei (fostă Izvor), pentru avanpremiera spectacolului „Efecte colaterale”, scris de dramaturgul Alexandru Popa şi regizat de Vlad Zamfirescu. În distribuţie, actori consacraţi: Alexandru Repan, Vlad Zamfirescu, Gheorghe Ifrim, Dan Bordeianu, Luminiţa Erga, Nadiana Sălăgean, Ioana Calotă, Laura Vasiliu, Diana Roman.

Un articol de Andrei Crăciun|19 aprilie 2016

„Efecte colaterale” este un spectacol atipic pentru scena bucureşteană. Începe furibund ca o comedie, nu ştii când e parodie şi când te tratează cu toată seriozitatea, pentru ca, acumulând tensiune dramatică, măştile să cadă, să devină concomitent ibsenian şi pirandellian, ceea ce e un splendid paradox în sine, şi să sfârşească într-o tragedie de toată frumuseţea, de o inspiraţie aproape nordică.

Salut apariţia acestui spectacol de teatru care se sprijină pe un text puternic şi pe un joc actoricesc solid. E greu să remarci vreun actor fără să nedreptăţeşti un altul. Ce să scrii? Că Ifrim e genial în comedie şi că înduioşează cu adevărat în eforturile dumisale de a fi credibil în tragic? Că Zamfirescu e deja un artist matur? Că Nadiana Sălăgean e un nume care ar fi meritat mult mai multă atenţie? Că Dan Bordeianu este, totuşi, un actor de teatru la bază? Că Diana Roman e teribil de dezinvoltă? Că Repan e Repan? Că Luminiţa Erga îşi cunoaşte bine meseria? Că Ioana Calotă aduce un plus de candoare? E puţin.

Gigi Ifrim şi Vlad Zamfirescu

Gigi Ifrim şi Vlad Zamfirescu

”Efecte colaterale” propune dese schimbări de registu, e un spectacol lung, fără să fie obositor. Ajunge la teme mari pornind de la cotidianul din provincie. Totul se învârte în jurul relaţiei dintre un artist şi opera lui, care uneori copiază mult prea fidel realitatea. Este o dramă care trece, nemeritat, în plan secund strivită de celelalte drame, încă şi mai mari. Dar cel mai bine este să mergeţi la teatru şi să vedeţi.

Ploua când am ieşit de la Bulandra. Pe Bulevardul Regina Elisabeta treceau în mare viteză maşini de talie medie. Două doamne elegante, ieşite din Bulandra şi ele (dar şi din Caragiale), se îndreptau agale spre Universitate, adăpostindu-se sub aceeaşi umbrelă. Faceau o cronică. Făceau o critică. Aduceau un reproş: „Frumos, dar filosofic”. Am cules fraza, am reţinut expresia. O dau mai departe.



22
/10
/24

Institutul Prezentului deschide publicului spre vizionare un proiect de cercetare aflat în dezvoltare, dedicat Afișului românesc în anii ’90. Expoziția va fi deschisă între 24 octombrie și 7 decembrie.

22
/10
/24

În Festivalul Național de Teatru, ediția a 34-a, are loc, marți, 22 octombrie, de la ora 13,00, la UNATC „I.L.Caragiale”– Sala „Ileana Berlogea”, un eveniment dedicat atât creației scenografice a artistului Dragoș Buhagiar, cât și relației scenograf-regizor, care are în centru lansarea a două volume scrise de artist.

21
/10
/24

Marți, 29 octombrie, ora 19.00, Editura Litera organizează la Institutul Cervantes din București o întâlnire cu scriitorul Toshikazu Kawaguchi, una din cele mai îndrăgite voci ale literaturii japoneze contemporane.

21
/10
/24

Dedicat campionilor români și britanici ai Jocurilor Paralimpice de la Paris din 2024, evenimentul este o celebrare a realizărilor uimitoare ale celor zece atleţi fotografiaţi, precum și a rezilienței cu care aceştia au parcurs anevoiosul drum spre podium.

20
/10
/24

Vanner Collective prezintă la Galeria Galateca (str. C. A. Rosetti, nr. 2 - 4) rezultatele proiectului artistic multidisciplinar „Să Cunoști Lumea”, desfășurat pe parcursul anului 2024, în cadrul căruia, prin ateliere creative și de dezvoltare personală, sesiuni de terapie prin artă, educație vizuală și psiho-relațională și sesiuni de fotografie, echipa a căutat să apropie persoanele cu dizabilități de propria lor expresivitate și să extindă perspectivele publicului larg asupra formelor frumuseții și ale comunicării artistice.

20
/10
/24

Asociația PATRUPETREI anunță un eveniment special de proiecție a filmelor documentare realizate de elevi ai Școlii Gimnaziale nr. 14 „Sfântul Bartolomeu” (proiectul Focus Plus), respectiv ai Școlii Gimnaziale nr. 31 „Triaj” (proiectul Focus Plus 31), la Centrul Cultural Reduta, duminică 20 octombrie, începând de la ora 15:00, cu intrarea liberă.

20
/10
/24

PARTICIPARE În cadrul ediției 2024 a Festivalului Național de Teatru, Teatrul Metropolis prezintă duminică, 20 octombrie, de la ora 19.00, și luni, 21 octombrie, de la ora 17.30, spectacolul „Cine l-a ucis pe tata?”, scenariu dramatic de Mihaela Michailov după romanul omonim de Édouard Louis, regizat de Andrei Măjeri.

18
/10
/24

Sâmbătă, 19 octombrie 2024, la ora 18.00, la librăria independentă La Două Bufnițe din Timișoara are loc lansarea, în premieră națională, a celui mai recent roman al scriitorului și traducătorului Marin Mălaicu-Hondrari, „Clandestin”, apărut recent la Editura Trei.

18
/10
/24

FESTIVALUL NAȚIONAL DE TEATRU 10 zile de teatru, spectacole-lectură, dezbateri, lansări de carte și evenimente conexe vă așteaptă, începând de astăzi, la București. Ediția 2024 a Festivalului Național de Teatru pune mai mult accente asupra prezentului în artele performative și ne invită să descoperim creatori și artiști, precum și să ne formulăm propriile întrebări despre lumea în care trăim.