Efectele secundare ale muzicii la cea de-a XIII-a ediție a Festivalului SoNoRo
https://www.ziarulmetropolis.ro/efectele-secundare-ale-muzicii-la-cea-de-a-xiii-a-editie-a-festivalului-sonoro/

Astăzi începe cea de-a XIII ediţie a Festivalului SoNoRo şi anunţă pentru săptămâna ce urmează un program în care muzica de cameră invită la o descoperire a altor arte sau activităţi dedicate contemplării artistice.

Un articol de Petre Ivan|2 noiembrie 2018

Duminică, 4 noiembrie 2018, Festivalul SoNoRo propune un maraton concertistic și își invită publicul încă de la ora 11:00 dimineața, în mansarda Carului cu bere, pentru a descoperi o altă parte a acestei emblematice clădiri interbelice.

Concertul ce va avea loc aici poartă un nume pe măsura spațiului ce îl găzduiește – HANGOVER – și oferă un repertoriu potrivit începerii cu bucurie a unei frumoase duminici, din care nu poate lipsi „Suita în re minor pentru violoncel”, de Johann Sebastian Bach, sau cele trei madrigaluri pentru vioară și violă de Bohuslav Martinu.

Pentru după-amiază, un efect secundar preconizat al concertului ÉCOUTE, ÉCOUTE, ce va avea loc la Palatul Mogoșoaia, la ora 14:30, va fi desigur o plimbare prin grădinile regale, inspirată programul muzical ce cuprinde „Le jardin féerique” pentru pian la patru mâini și „Gaspard de la nuit, Trois poèmes pour piano d’aprés Aloysius”, de Maurice Ravel, alături de alte lucrări de Gabriel Fauré.

Pentru seara de duminică Festivalul SoNoRo propune expoziția Transfer de memorie a artistului Eugen Vuțescu, în spațiul Galeriei Halucinarium, unde va avea loc concertul VERTIGO. Programul cuprinde: Astor Piazzolla – „Histoire du Tango” (fragmente) pentru vioară și chitară, Ludwig van Beethoven – Serenada pentru trio de coarde în re major, Op. 8, și Jan Sibelius – Trio de coarde.

Luni, 5 noiembrie, după acest preaplin muzical duminical, publicul meloman bucureștean este invitat în catedrala Catedrala Sf. Iosif, unde va avea loc concertul FRUIT OF FAITH. Programul cuprinde lucrări de Domenico Scarlatti și Wolfgang Amadeus Mozart, dar și de compozitorul contemporan Arvo Pärt.

Accesul la acest concert este liber.

Marți, 6 noiembrie, la Sala Radio, va avea loc concertul SOMETHING BORROWED, SOMETHING BLUE, al cărui program cuprinde lucrări de Johannes Brahms, Ralph Vaughan-Williams, Manuel De Falla și Felix Mendelssohn-Bartholdy. Biletele pentru acest concert pot fi cumpărate de la casa de bilete a Sălii Radio.

Prima parte a Festivalului SoNoRo în București se va încheia miercuri, 7 noiembrie, în Aula Academiei de Studii Economice, unde, chiar sub marea frescă pictată de Cecilia Cuţescu-Storck, ce decorează Aula, publicul va asista la CHIAROSCURO, un concert ce are în program lucrări de Ludwig van Beethoven, Leo Brouwer, Serghei Rachmaninov, Alfred Schnittke și Dmitri Șostakovici.

Accesul la acest concert este liber.

Biletele pentru celelalte concerte pot fi achiziționate de pe site-ul Eventim (www.eventim.ro), din librăriile Humanitas și Cărturești, din magazinele Germanos, Orange, Vodafone și Domo.

Mai multe detalii pe www.sonoro.ro

***

Înființat în anul 2006, Festivalul SoNoRo a adus muzica de cameră în prim-planul vieţii culturale româneşti şi a inclus scena muzicală românească într-o reţea de festivaluri europene de înaltă ţinută. Pe lângă parteneriate regulate cu festivaluri din Italia, Letonia, Germania, Anglia, Austria, Israel şi Japonia, SoNoRo a concertat în unele dintre cele mai renumite săli din lume, cum ar fi Wigmore Hall din Londra, Konzerthaus din Viena, YMCA din Ierusalim şi Carnegie Hall din New York.

Platforma culturală SoNoRo include Festivalul SoNoRo (13 ani), SoNoRo-Inteferențe, programul de burse și workshop-uri pentru tineri muzicieni (12 ani), SoNoRo On Tour (11 ani), SoNoRo Arezzo (8 ani), SoNoRo Conac, seria de concerte estivale găzduite de clădiri de patrimoniu din România (6 ani).

Foto: SoNoRo – facebook

28
/01
/15

Compozitorul de muzică de film Hans Zimmer a fost dat în judecată, fiind acuzat că a copiat piesa principală din lungmetrajul "12 ani de sclavie/ 12 Years A Slave" din coloana sonoră a serialului TV "Neveste disperate/ Desperate Housewives".

26
/01
/15

Cântăreţul grec Demis Roussos a murit la vârsta de 68 de ani, învins de cancerul la stomac, pancreas și ficat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, într-un spital din Atena, a declarat pentru publicaţia Le Figaro fiica artistului, Emily.

26
/01
/15

Seria „Operă în concert” continuă la Sala Radio, după titluri rare ca Ora spaniolă de Ravel sau Ariadna la Naxos de Richard Strauss. „NORMA”, celebra creaţie a lui Bellini, devenită atât de cunoscută mai ales graţie ariei "Casta diva" şi datorită interpretării magistrale a Mariei Callas, va prinde viaţă vineri, 30 ianuarie (19.00), la Sala Radio, într-o distribuţie de excepţie, sub bagheta lui TIBERIU SOARE, la pupitrul Orchestrei Naţionale Radio.

23
/01
/15

Pasionaţii de jazz sunt aşteptaţi, sâmbătă, de la ora 18.00, la cinematograful Elvira Popescu din Bucureşti, la un eveniment dedicat muzicii, care va debuta cu filmul "Hasretim", de Marc Sinan, care a primit premiul UNESCO în 2011, şi va continua cu un concert al trupei norvegiene Helge Lein Trio.

21
/01
/15

Două capodopere ale muzicii clasice, adevărate "hit-uri" ale repertoriului, vor fi ascultate în concertul prezentat miercuri, 28 ianuarie (19.00) de Orchestra de Cameră Radio. Seara muzicală de la Sala Radio va debuta cu celebra suită Anotimpurile, compusă în 1720 de Vivaldi, devenit atât de apreciată şi de cunoscută abia în secolul XX.

19
/01
/15

Violonista poloneză Patrycja Piekutowska, invitată specială în concertul de deschidere al stagiunii curente a Orchestrei Naţionale Radio, va cânta în evenimentul programat vineri, 23 ianuarie (19.00), la Sala Radio.

19
/01
/15

Nu sunt o adeptă a clasamentelor, mai ales de tipul „cel mai bun la nivel mondial este…”. În sport merge, dar în muzică: gândiţi-vă, dacă ar fi să alegem care este cel mai mare compozitor al tuturor timpurilor, pe cine am alege – pe Bach, pe Beethoven, pe Mozart?

17
/01
/15

Fundația Calea Victoriei a împlinit în această iarnă șapte ani de existență. Alături de lectorii fundației, cursanții au descoperit lumi fabuloase, s-au delectat cu sunetele rafinate ale muzicii clasice și s-au bucurat de poveștile efervescente ale unor oameni speciali, printre care: Georgeta Filitti, Neagu Djuvara, Adina Nanu, Vintilă Mihăilescu și Tiberiu Soare.

15
/01
/15

Abonamentele pentru ediția 2015 a Festivalului Enescu (30 august – 20 septembrie, București), care au fost puse în vânzare joi dimineața, la ora 10.00, prin rețeaua Eventim s-au epuizat în 10 secunde – pentru concertele de la Ateneul Român, respectiv 10 minute – pentru concertele de la Sala Palatului.

15
/01
/15

Grupul american Fleetwood Mac ocupă primul loc în topul artiştilor cu cele mai scumpe bilete la concertele pe care le-a susţinut în 2014, potrivit unui clasament realizat de revista Forbes.

13
/01
/15

Genialul Amadeus, un artist al superlativelor despre care se spunea adesea că îşi compunea partiturile cu o naturaleţe şi o rapiditate care nu puteau fi justificate decât printr-o inspiraţie artistică divină, muzicianul care în doar 35 de ani de viaţă a compus peste 600 de lucrări este cel căruia îi este dedicat evenimentul programat vineri, 16 ianuarie (ora 19.00), la Sala Radio.