Efectul Genovese
https://www.ziarulmetropolis.ro/efectul-genovese/

Festivalul Filmului European (ediţia a XXII-a) s-a încheiat duminică seară, la Muzeul Țăranului Român, cu proiecţia filmului italian „The place”. Indimenticabil.

Un articol de Andrei Crăciun|14 mai 2018

Pe 13 martie 1964, o femeie care se întorcea de la serviciu a fost ucisă în Queens, New York. Numele ei era Kitty Genovese.

Treizeci și opt de martori au asistat la agonia ei și nimeni n-a intervenit, voi vă dați seama?, nimeni n-a sunat la poliție, nimeni n-a sunat la ambulanță. Fiecare a presupus că altul va face ceva.

Psihologii i-au spus Efectul Genovese sau Efectul-de-Spectator. Cei care asistă la o crimă în plină stradă așteaptă ca altcineva să oprească răul – așa e natura umană.

Și chiar la Efectul Genovese m-am gândit văzând The Place, cel mai recent film al lui Paolo Genovese. E greu, e foarte greu să dai ceva mai bun decât Perfetti sconosciuti, precedentul Genovese, îndelung premiat.

Italianul însă a reușit. Nu sunt – slavă cerurilor – critic de specialitate. N-aș folosi niciodată cuvintele dramă camerală. Așa că, simplu spectator, pot să trăiesc filmul ca un contabil, ca o coafeză, ca un figurant de varieteu. Pot să îl văd cu inima.

The Place este o bijuterie, de la prima la ultima secvență, un elogiu adus inteligenței la om. Reușește să spună cu mijloace minime enorm de multe lucruri despre natura umană, despre esența răului și căile întortochiate ale binelui.

Cât despre actori, jocul lui Valerio Mastandrea este dincolo de adjective. Omul ăsta, care ar putea fi zeu sau diavol și ar fi totuna, cinicul ideal, nici nu are nevoie să se ridice de pe scaun pentru a-și arăta statura. Îl vezi că e mare de cum ridică prima dată o sprânceană.

În cinema, Efectul Genovese e când ieși de la cinematograf și e noapte și plouă peste pământ și albul și negrul s-au șters din lume și totul e gri și sublim și scandalos și de neînțeles și vrei să faci încă o înțelegere cu viața, încă una și gata.

The Place este o bijuterie, de la prima la ultima secvență, un elogiu adus inteligenței la om. Reușește să spună cu mijloace minime enorm de multe lucruri despre natura umană, despre esența răului și căile întortochiate ale binelui.



31
/05
/22

Vara începe cu o veste bună – sau, mai degrabă, două! Centrul Ceh vă invită din nou la proiecții de film pe strada Ion Ghica 11. Documentary Mondays și Fiction Tuesdays reîncep pe 6 și 7 iunie, după ce timp de 2 ani s-au desfășurat în format online. Iubitorii de filme cehe și de documentare pot vizita din nou unul dintre cele mai îndrăgite institute culturale din București, unde sunt așteptați cu bere cehă și o atmosferă prietenoasă.

25
/05
/22

La doar un an de la redeschiderea cinematografelor din țară (post pandemie), lanțul de cinematografe Cineplexx face anunțul primei investiții importante: First Class Cinema – serviciul premium de la Cineplexx Băneasa. Deschisă publicului cinefil din 25 mai, locația VIP reprezintă o reconfirmare a angajamentului pe care compania și l-a luat pentru dezvoltarea industriei naționale și menținerea experienței de cinema în topul preferințelor românilor.

15
/05
/22

TIFF propune la ediţia din acest an un Focus Polonia, care cuprinde o selecție a Festivalului Internațional de Film New Horizons din Wrocław, producții contemporane, filme cult  și o retrospectivă Krzysztof Kieślowski.