Efectul Genovese
https://www.ziarulmetropolis.ro/efectul-genovese/

Festivalul Filmului European (ediţia a XXII-a) s-a încheiat duminică seară, la Muzeul Țăranului Român, cu proiecţia filmului italian „The place”. Indimenticabil.

Un articol de Andrei Crăciun|14 mai 2018

Pe 13 martie 1964, o femeie care se întorcea de la serviciu a fost ucisă în Queens, New York. Numele ei era Kitty Genovese.

Treizeci și opt de martori au asistat la agonia ei și nimeni n-a intervenit, voi vă dați seama?, nimeni n-a sunat la poliție, nimeni n-a sunat la ambulanță. Fiecare a presupus că altul va face ceva.

Psihologii i-au spus Efectul Genovese sau Efectul-de-Spectator. Cei care asistă la o crimă în plină stradă așteaptă ca altcineva să oprească răul – așa e natura umană.

Și chiar la Efectul Genovese m-am gândit văzând The Place, cel mai recent film al lui Paolo Genovese. E greu, e foarte greu să dai ceva mai bun decât Perfetti sconosciuti, precedentul Genovese, îndelung premiat.

Italianul însă a reușit. Nu sunt – slavă cerurilor – critic de specialitate. N-aș folosi niciodată cuvintele dramă camerală. Așa că, simplu spectator, pot să trăiesc filmul ca un contabil, ca o coafeză, ca un figurant de varieteu. Pot să îl văd cu inima.

The Place este o bijuterie, de la prima la ultima secvență, un elogiu adus inteligenței la om. Reușește să spună cu mijloace minime enorm de multe lucruri despre natura umană, despre esența răului și căile întortochiate ale binelui.

Cât despre actori, jocul lui Valerio Mastandrea este dincolo de adjective. Omul ăsta, care ar putea fi zeu sau diavol și ar fi totuna, cinicul ideal, nici nu are nevoie să se ridice de pe scaun pentru a-și arăta statura. Îl vezi că e mare de cum ridică prima dată o sprânceană.

În cinema, Efectul Genovese e când ieși de la cinematograf și e noapte și plouă peste pământ și albul și negrul s-au șters din lume și totul e gri și sublim și scandalos și de neînțeles și vrei să faci încă o înțelegere cu viața, încă una și gata.

The Place este o bijuterie, de la prima la ultima secvență, un elogiu adus inteligenței la om. Reușește să spună cu mijloace minime enorm de multe lucruri despre natura umană, despre esența răului și căile întortochiate ale binelui.



18
/10
/23

Trofeele „Contele Dracula” vor fi înmânate anul acesta unora dintre cei mai populari cineaşti din cinematografia italiană contemporană, ambii ajunşi la respectabila vârstă de 85 de ani, Enzo G. Castellari şi Sergio Martino, invitaţi de onoare ai festivalului de la Braşov, ajuns la ediţia a XI-a.

09
/10
/23

Ediţia în română a unei cărţi despre legendarul regizor Martin Scorsese şi un volum în engleză scris de Andrei Gorzo şi Veronica Lazăr despre cinemaul lui Radu Jude sunt două recomandări de lectură pentru această toamnă, pentru cei pasionaţi şi de discursul despre filme, nu doar de vizionarea lor.

09
/10
/23

Les Films de Cannes à Bucarest (20 - 29 octombrie) le-a pregătit bucureștenilor un maraton de cinema de 10 zile cu 43 de lungmetraje, 15 scurtmetraje și mai mult de 65 de proiecții ale unor autoare și autori care au un cuvânt greu de spus în cinematografia momentului.