„Efectul razelor gamma asupra crăițelor lunatice” e dărâmător și deopotrivă extraordinar
https://www.ziarulmetropolis.ro/efectul-razelor-gamma-asupra-craitelor-lunatice-e-daramator-si-deopotriva-extraordinar/

Textul câştigător de Pulitzer (1971) al lui Paul Zindel, dramaturg şi profesor de ştiinţe + o distribuţie bine armonizată între forţa expresivă a Oanei Pellea şi prospeţimea a două actriţe tinere în roluri minuţios nuanţate = un spectacol răscolitor.

Un articol de Cristina Enescu|24 Mai 2019

De data aceasta puteți alege: două cronici la preț de una.

– 1 –

Schematic vorbind, povestea e dramatică și sumbră: o familie disfuncțională formată din mama Betty și cele două fiice ale ei, Matilda cea introvertită și Ruth cea cu tulburări psiho-emoționale. Trei oameni cu multiple traume sufletești și o grămadă de modalități teoretic anormale și aiurea de a le face față. Din aceste ingrediente se naște foarte mult haz de necaz și o tragicomedie nu ușor de digerat, dar cu multă frumusețe.

Delicata, emoționala, timida Matilda (Tillie – Cristina Casian) pregătește pentru un concurs de științe de la școală un experiment legat de evoluția semințelor de crăițe care au fost expuse la diferite intensități de radioactivitate. Tillie ne învață să vedem un univers absolut uluitor: cât de greu-de-pus-în-cuvinte de fascinantă este (țineți-vă bine, da?) existența atomilor. Da, atomii, acele infinitezimale, invizibile particule ce stau la baza a tot, de la cel mai neînsemnat lucru până la întregul univers. Să o urmărești povestind despre motivele pentru care Atomul este un lucru atât de minunat e de fapt o călătorie superbă, de o sensibilitate extraordinară, prin frumusețea copleșitoare pe care o are orice părticică din univers atunci când un cineva o privește cu curiozitate profundă, cu iubire și cu disponibilitatea de a vedea miraculosul dimprejur. Cristina Casian e diafană în acest rol, e autentică chiar și după ani de jucat în acest spectacol, și are acea tihnă interioară și acea bucurie nețărmurită (în ciuda dramaticei situații familiale) pe care o au doar sufletele cele mai luminoase. Ea transformă acest rol nu doar într-o bucurie de interpretare actoricească ci și într-o autentică lecție despre bucuria posibilă chiar mijlocul durerii.

Efectul suferinței interioare (invizibilă și distructivă la fel ca radiațiile) asupra oamenilor e cam ca efectul radiațiilor gamma asupra semințelor de crăițe ale Matildei: pe unele suflete durerea le distruge, în alte suflete ea produce doar daune minore, iar în altele provoacă mutații, devieri de la creșterea firească, care sunt de fapt adaptări, supraviețuiri. Când omul are față de viață uimirea îndrăgostită a Matildei față de creșterea crăițelor în ciuda agresiunii radiațiilor, în orice eșec pot apărea mici urme de victorie.

Mama Matildei, Betty, este tot ce poate fi mai opus fetei încântate de minunăția universului dinăuntrul și dimprejurul ei. E un rol pe care Oana Pellea îl cizelează aparent fără efort (deși atâta veridicitate este cu siguranță epuizantă), cu o măiestrie care depășește talentul și experiența și ține de o anumită structură interioară. Betty e un vulcan de furie, sarcasm și (auto)ironie, de comentarii înțepătoare la adresa vieții ăsteia nenorocite și amuzante și copleșitoare, Betty e întruparea iubirii generoase, e uneori saltimbanc și alteori doar un suflet trist. Oana Pellea face un rol atât de veridic care în multe momente nu mai pare rol ci de-a dreptul Oana Pellea în stare pură (de exemplu atunci când își amintește de povestea cu tatăl ei, și apoi de legătura ei cu el după moartea acestuia, ea nu mai e doar Betty Frank ci fata lui Amza, și mai e totodată orice suflet care duce dorul părintelui pierdut). Într-un fel sunt multe momente aici când pe scena Teatrului Metropolis nu mai se întâmplă spectacolul „Efectul razelor gamma…” ci o poveste despre om în care e greu să nu te oglindești într-un fel sau altul.

Spectacolul regizat de Mariana Cămărășan e despre cât poate duce un om și cât de mult umor și putere de a iubi mai are atunci când nu mai poate duce ce i-a pus viața în spate. E despre câte curcubeie de culori luminoase poate avea durerea cea mai sfâșietoare, și despre cum înfruntă David-ul din noi pe toți acei Goliat care îl strivesc, anume prin arme teribile precum încrâncenarea cu valențe acide, umorul adesea ironic, nu de puține ori tragicomic, interogarea sfidătoare a muțeniei lui Dumnezeu atunci când suferința devine insuportabilă, și (în mod sigur nu în ultimul rând) acea senzațională, splendidă, indestructibilă capacitate a omului de a avea iubire, uimire, delicatețe, generozitate în ciuda a tot ceea ce-l dărâmă.

Florina Gleznea a reușit să aducă, de-a lungul anilor de când face acest rol, nuanțe și mai expresive în rolul surorii Matildei, Ruth „cea țicnită”. Care e extrovertită și ADHD-ică până la disperare și de o instabilitate emoțională vecină cu boala psihică. De fapt e un om care se luptă clipă de clipă să gestioneze, uneori să mascheze, alteori să înfrunte un trecut și o familie care o dărâmă. E contraponderea isterică, hipersensibilă dar uneori și aducătoare cu picioarele pe pământ a mamei ei. Ruth e o explozie de comportamente din categoria „Doamne ferește!” și o arteziană de tachinări la adresa surorii ei, dar e și un tsunami de iubire (exprimată strident, e drept) și are o capacitate inepuizabilă de a sublinia caricaturalul oricărei situații. E și asta o terapie pentru sindromul dureros numit Viață. Florina Gleznea are potențialul să devină, pentru unii spectatori, prototipul nebunei dar în același timp și Acel Rol care i-a pus pe gânduri. Poate că nebunia, neconformarea la ceea ce se cheamă „comportament normal”, manifestările excesive, stridente, poate uneori sunt de fapt doar modalități prin care unii gestionează ceea ce e intolerabil de dureros. Și poate că nebunia și instabilitatea emoțională sunt uneori doar o altă față a normalității.

– 2 –

Uitați cronica de mai sus sau oricare alta veți mai găsi despre acest spectacol. Ignorați nominalizarea în FNT 2016, sau faptul că joacă Oana Pellea și două actrițe tinere foarte pe val, plus Alexandrina Halic (cunoscută în mod special prin rolurile din teatrul pentru copii). Vedeți acest spectacol (și apoi, peste ceva timp, dacă aveți curaj, mai vedeți-l o dată), cel puțin pentru:

  • Talentul vrăjitoresc cu care Oana Pellea reușește să ducă publicul pe valurile mereu surprinzătoare ale du-te-vino-urilor ei emoționale, de la durerea cea mai cutremurătoare la umorul cel mai contagios. Iar asta de multe ori aproape simultan.
  • Capacitatea pulmonară și energetică fabuloasă a Florinei Gleznea (cât poate să țopăie, să chirăie, să explodeze!…), care îi permite să fie (uneori la propriu) pe toți pereții în episoadele ei de hiperactivitate, respectiv halul (scuzați termenul, este pur tehnic în context) în care reușește să fie în același timp extrem de enervantă și comică.
  • Modul în care Cristina Casian povestește despre cât de minunat și extraordinar este un atom, și
  • Dansurile Oanei Pellea pe „Good morning”, celebra piesă din musicalul lui Gene Kelly „Singin’ in the Rain” și pe „Simply the Best” al Tinei Turner + combinația spumoasă de șleampătă, divă, diplomată, țoapă și bâtă-în-baltă.
  • Masacrul vestimentar pe care îl face Ruth, și cât de bine îi vine acesta Florinei Gleznea. (Pe pariu că veți afla două noi modalități de a purta un sutien.)
  • Telenovela „căcuților de iepure” + modurile variate în care „in whisky veritas”
  • Nu în ultimul rând, pentru că e un spectacol după care nu-ți vine să aplauzi, că se simte cumva strident, ci să îi îmbrățișezi pe actori și să le zâmbești.

*

Efectul razelor gamma asupra crăițelor lunatice, de Paul Zindel

Regia: Marina Cămărășan

Distribuție: 

Oana Pellea, Alexandrina Halic, Cristina Casian, Florina Gleznea

Regia şi ilustraţia muzicală: Mariana Cămărășan

Traducerea: Iulia Necară

Scenografia: Valentin Turturică

Light design: Ștefan Vasilescu

www.teatrulmetropolis.ro

 

 

17
/06
/19

Ediția in curs conține, printre altele, retrospective Alfonso Cuaron, Paolo Sorrentino, Kim Ki-Duk, Wes Anderson, Star Ward, omagii aduse lui Bertolucci, Sophia Loren Steven Spielberg sau filme clasice de animație semnate de Walt Disney. 

15
/06
/19

A venit vara! Sibiul este în festival! Porțile și ferestrele se deschid, publicul invadează piețele și spațiile de joc, artiștii cuceresc orașul!

15
/06
/19

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu se bucură în fiecare an de prezența unor reputați reprezentanți ai tuturor artelor spectacolului. Vă prezentăm seria de expoziții-instalație, de fotografie, grafice sau pictură care se regăsesc în programul festivalului, însoțite de vernisaje pentru celebrarea lucrărilor prezente timp de 10 zile printre cele 540 de evenimente ale ediției cu numărul 26 de FITS – le regăsiți o scurtă descriere și/sau detalii mai jos.

15
/06
/19

Elizabeth Gilbert se întoarce la ficțiune cu o poveste de dragoste aparte, pe fundalul lumii teatrului newyorkez din anii ’40. Spusă într-un ritm alert, din perspectiva unei femei mai în vârstă care privește în urmă la propria tinerețe cu un amestec de bucurie și regret, „Orașul fetelor” explorează teme ca sexualitatea și promiscuitatea feminină, dar și idiosincraziile iubirii adevărate.

15
/06
/19

Coregraful Anthony Missen a vorbit într-o conferință de presă susținută pe 15 iunie la Sibiu, la Librăria Habitus, despre spectacolul „Bărbați la puterea a cincea“, care poate fi văzut în cadrul celei de-a 26-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (14-23 iunie). Iată 5 idei ale directorului artistic al Companiei Chameleon. Spectacolul poate fi văzut pe 15 iunie, de la ora 19.45, și pe 16 iunie, de la ora 18.00, în Piața Habermann.

13
/06
/19

INTERVIU Unul dintre cei mai îndrăgiți și distribuiți actori români de cinema, Vlad Ivanov vorbește despre ultimele sale două roluri, în două mari filme care pot fi văzute în acest an în cinematografe: „Sunset” („Apusul”), al regizorului maghiar Laszlo Nemes, și „La Gomera”, de Corneliu Porumboiu.

Page 1 of 80312345...102030...Last »