Efectul razelor gamma asupra crăiţelor lunatice şi reevaluarea ştiinţelor exacte
https://www.ziarulmetropolis.ro/efectul-razelor-gamma-asupra-craitelor-lunatice-si-reevaluarea-stiintelor-exacte/

Betty (Oana Pellea) îşi iartă propriul destin în fiecare dimineaţă, când se trezeşte într-o veselie cinică. E o veselie dată de hazul de necaz, căci Betty nu mai are bucurii…

Un articol de Diana Trăncuţă|1 martie 2017

În seara lui 23 februarie, la Teatrul Metropolis, în timpul unui spectacol, cineva din public făcea, deranjant, diverse remarci ce țineau de ordinul evidenței. ,,A rămas înțepenită, hă hă hă”. Conştientă sau nu, vocea care ,,traducea” piesa pentru restul audienței poate fi considerată drept efectul Oanei Pellea asupra spectactorului care se crede comentator sportiv. Fără să accept această atitudine iritantă şi inutilă, pot totuşi să-i găsesc cel puțin o scuză. Iar ea constă tocmai în superlativul spectacolului – ,,Efectul razelor gamma asupra crăițelor lunatice” –, care înalță și doboară în același timp. Probabil ca urmare a dimensiunii emoționale au venit și reacțiile impulsive de exteriorizare a trăirilor de moment. Să se ierte, căci iertarea e și pe această scenă.

Betty (Oana Pellea) își iartă propriul destin în fiecare dimineață, când se trezește într-o veselie cinică. E o veselie dată de hazul de necaz, căci Betty nu mai are bucurii, doar bătrâni senili de care are grijă în schimbul câtorva dolari. Betty iartă însăși viața, chiar dacă, pentru ea, aceasta n-a fost altceva decât un lung șir de pierderi. Sunt zile în care Betty bea, zile în care plânge și zile în care dansează. Iar dansul, o rămășiță a unui vis de altădată, aduce în acest spectacol nuanțe de musical și, implicit, și mai mult farmec.

Se spune că exploziile de raze gamma au loc atunci când moare o stea. Radiaţia energetică emisă în timpul acestui proces este extrem de strălucitoare şi călătoreşte prin univers cu o viteză comparabilă cu cea a luminii. Pe scena Teatrului Metropolis, explozia de raze gamma e în ochii unui copil care vorbeşte despre atom – „ce cuvânt frumos!”. Matilda (Cristina Casian) e fata cuminte a lui Betty. Pasionată de chimie, ca urmare a unei iubiri tăcute pentru profesorul ei, Matilda se visează om de ştiinţă, iar acest ideal se învârte în jurul crăiţelor galbene. Denumirea lor ştiinţifică – Tagetes patulaia – vine de la zeul etrusc Tages, reprezentant al frumuseţii şi al puterii. Ce simbol mai potrivit pentru această fetiță care va aduce, în cele din urmă, salvarea familiei?

Ruth (Florina Gleznea), sora Matildei, are o personalitate tragi-comică, marcată de efuziuni gălăgioase și grimase care stârnesc râsul, dar și de frici, de angoase vechi, de coșmaruri permanente. Ruth își iubește și își urăște mama, în modul său expansiv prin care trăiește această viață și minimul ei lux: un ruj ,,Sărutul diavolului”, o țigară, un iepure care să aline singurătatea.

Se spun cuvinte deloc blânde, e un spațiu al regretelor și al reproșurilor, care cere, între timpi, un repaus. Tăcerea din piesă e personificată de Nini (Alexandrina Halic), o ființă de care se lovesc vorbele celor din jur și care își lasă, în felul său, amprenta asupra mediului familial.

În ,,Efectul razelor gamma asupra crăițelor lunatice”, fiecare personaj este prin sine un spectacol. Se pierde şi se câştigă în această poveste extrem de umană, unde familia e catalizator al frustrărilor şi-al luptelor interioare. Însă tocmai această legătură de sânge stă drept avanpost al iubirii. Iar iubirea, un plâns de bucurie isterică şi-o îmbrăţişare vie ca un cântec de-al Tinei Turner, dau o şansă la a ţine piept vieţii.

You can’t be wrong

Take my heart and make it strong…

Spectacolul „Efectul razelor gamma asupra crăiţelor lunatice”, de Paul Zindel, regia şi ilustraţia muzicală Mariana Cămărăşan, poate fi văzut la Teatrul Metropolis din București.

Foto: Mihai Georgiadi / www.idmm.ro

Betty iartă însăși viața, chiar dacă, pentru ea, aceasta n-a fost altceva decât un lung șir de pierderi. Sunt zile în care Betty bea, zile în care plânge și zile în care dansează.

 

20
/06
/22

Poate cel mai bun film nou văzut în primele trei zile de TIFF e "Rimini" (2022), realizat de austriacul Ulrich Seidl - portretul sarcastic al Europei prin povestea unui cântăreţ austriac eşuat care performează pentru pensionari în hoteluri semi-pustii din celebra staţiune italiană care dă titlul.

20
/06
/22

Cea de-a 15-a ediție a Festivalului de Teatru Independent UNDERCLOUD s-a încheiat pe 19 iunie, după o săptămână în care Calea Griviței a fost animată de spectacole și evenimente într-un demers unic în istoria festivalului.

20
/06
/22

Ultimul spectacol prezentat în cadrul festivalului, dintre cele aflate în competiție, a fost „O noapte furtunoasă”, de la Teatrul „Toma Caragiu”, Ploiești, și s-a bucurat de trei premii: Cel mai bun actor – Ionuț Vișan, Cea mai bună regie – Sânziana Stoican și Cel mai bun spectacol.

18
/06
/22

Cluj-Napoca e, zilele astea, orașul ideal. După cum ar spune un clasic în viață: „pentru că… din seria filmelor“. Pentru că… TIFF și pentru că… festival. Mare. Frumos. Prietenos. Aventuros. Și alte cuvinte care se termină la fel de spectaculos – spumos, delicios, tiffelicious.

17
/06
/22

Ce s-a mai întâmplat de ieri la Buzău? Deși titlul sună SF, nu, nu am călătorit într-un alt univers, ci, doar am văzut un alt spectacol. De data aceasta, de la Teatrul de Stat din Constanța. Doar în alt univers paralel vor avea ei parte de un public mai numeros și primitor așa cum a fost cel de la Buzău cu spectacolul „Universuri paralele”.

17
/06
/22

VIAȚA SECRETĂ A TABLOURILOR Ziarul Metropolis vă invită la mici incursiuni în existenţa nevăzută, uitată sau ignorată a imaginilor care ne fascinează. Unele au schimbat istoria artei, altele au rămas ascunse printre poveşti.

17
/06
/22

Vineri, 17 iunie, la ora 21:30, are loc în cadrul Festivalului de Teatru Independent UNDERCLOUD concertul Alifantis & Zan, cu muzica din spectacolele de teatru. Concertul se desfășoară în curtea interioară de la UNArte.