Eforie Colorat – Intervenție culturală
https://www.ziarulmetropolis.ro/eforie-colorat-interventie-culturala/

Asociaţia Forumul Artelor Vizuale lansează „Eforie Colorat – Intervenţie culturală” iniţiază un demers artistic şi ecologic ce va schimba atmosfera şi peisajul în cea mai veche staţiune de pe litoralul românesc, Eforie Sud.

Un articol de Petre Ivan|21 iulie 2021

Ne-am dedicat activitatea protejării patrimoniului cultural național material și imaterial și astfel am reușit să readucem la viață un spațiu aflat în ruină, Grădina de Vară Cinemascop. Aici se desfășoară zilnic evenimente, pe toată durata sezonului estival, facilitând astfel accesul la cultură și valorificarea spațiului la potențial maxim prin organizarea de proiecții cinematografice, spectacole de teatru, expoziții de artă contemporană, tururi despre istoria orașului, concerte, workshop-uri, dezbateri și alte programe culturale.

Trăim într-o societate de tip consumerist, în care problema poluării este tratată cu superficialitate. Ne dorim ca prin proiectul “Eforie Colorat – Intervenție Culturală” să atragem atenția asupra efectelor devastatoare pe care poluarea le are asupra mediului înconjurător și să readucem în Eforie Sud, o parte din suflul cultural pe care această stațiune l-a avut la începutul secolului XX și care acum suferă, ca tot litoralul românesc, de o lipsă acută de spații și evenimente cultural-artistice.

Credem cu tărie că arta este un mijloc de comunicare ce poate genera schimbări la nivel social, de aceea am gândit o serie de intervenții artistice ce au ca scop reactivarea comunității locale din punct de vedere cultural, educațional și ecologic.

Astfel, în data de 4 august 2021 vom organiza o acțiune ecologică de tip performance, în cadrul căreia se vor igieniza plaja și faleza orașului Eforie. Ne dorim atât participarea comunității locale, cât și a turiștilor, pentru a atrage atenția asupra efectelor devastatoare pe care le are lipsa de implicare și acțiune. O parte din deșeurile colectate, vor fi reciclate și transformate în obiecte decorative în cadrul unui workshop susținut de artiștii Dan și Lia Perjovschi, în data de 5 august 2021. Trei dintre obiectele create în cadrul acestui atelier, vor fi premiate și expuse timp de 30 de zile în incinta grădinii de vară Cinemascop, iar în luna noiembrie 2021 în cadrul galeriei Etaj artist-run Space din București. Înscrierile pentru ambele evenimente se vor face online, în perioada 22 iulie – 3 august, prin platforma https://eu.jotform.com/myforms/?

O altă parte din deșeurile colectate va deveni material pentru sculpturi realizate de artiști plastici, selectați în urma unui open call. Aceștia pot aplica în perioada 20-26 iulie, trimițând un CV, însoțit de un portofoliu la adresa: [email protected]. Selecția artiștilor participanți va fi făcută de Raluca Oancea Nestor, Senior lector în cadrul UNARTE București, iar rezultatele vor fi anunțate în data de 28 iulie, pe paginile Facebook și Instagram Eforie Colorat.

Sculpturile realizate vor fi amplasate în spațiul public, în orașul Eforie, dorind să inspire mai departe comunitatea locală și națională la alte inițiative artistice de responsabilitate socială cu dimensiune ecologică.
Pereții Grădinii de Vară vor fi decorați de două picturi murale având ca temă impactul omului asupra naturii. Acestea vor fi realizate de un artist român și un artist de origine cehă.

Toate aceste activități sunt deschise publicului larg, care în perioada 1-12 august 2021 poate urmări întreg procesul de creație. Printre produsele proiectului cultural se numără și un site ce va conține o arhivă a întregului proiect, 1 expoziție, 1 zine tipărit în 70 de exemplare și un film documentar de 15 minute, dar și 2 obiecte derivate din performance, ce vor fi folosite ulterior ca separatoare de deșeuri.

Vă invităm cu drag alături de noi, în Grădina de Vară Cinemascop, aflată pe strada Tudor Vladimirescu 2, în Eforie Sud. Ne puteți urmări și online pe Facebook, Instagram, TikTok.

 

11
/05
/23

Extinction Room (Hopeless.) – instalația audio performativă este alcătuită din înregistrări ale unor specii de păsări pe cale de dispariție, explorând ideea de natură și reprezentarea acesteia pe scena artistică și culturală, într-un moment în care specialiștii de mediu au ridicat puternice semnale de alarmă. Performance-ul este prezentat la București, la Teatrelli, pe 13 mai, de la ora 19.00, grație unei noi colaborări între Goethe-Institut și creart/Teatrelli.

11
/05
/23

MoBU, Târgul Internațional de Artă Contemporană București, își deschide porțile pentru vizitatori vineri, 19 mai, ora 14:00, la Romaero Băneasa și anunță programul de evenimente culturale conexe la care se poate participa în baza biletelor la târg.

28
/04
/23

Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud și Asociația Culturală „Grigore Bradea” vă invită la vernisajul expoziției realizate de Florin Tamba – laureat al Premiului „Grigore Bradea” 2021. Vernisajul expoziției de sculptură are loc vineri, 5 mai 2023, de la ora 18:00, la Muzeul Județean Bistrița-Năsăud. Expoziția va fi prezentată de istoricul de artă Vasile Duda.

27
/04
/23

Finalul lunii aprilie aduce încă două vernisaje în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă. De pe 26 aprilie și până pe 6 iunie, la Kulterra Gallery (str. Știrbey Vodă nr. 104 – 106), se poate vedea expoziția „Călătorii” a artistei Ioana Badea, ce explorează drumuri, și nu destinații, făcute atât cu pasul, cât și cu gândul și între 29 aprilie și 13 mai artistul Bogdan – George Negulescu aduce în spațiul-acvariu din B-dul Carol, nr. 53 expoziția ”Red my mind”.

27
/04
/23

Cea de-a IX-a ediție a Festivalului Internațional de Arhitectură și Design Concéntrico se va desfășura, în perioada 27 aprilie - 2 mai 2023, în orașul Logroño (Spania), iar România va fi din nou prezentă, cu instalația „Fresaˮ/„Căpșunăˮ, realizată de arhitecta Oana Stănescu. Participarea României la această ediție a Festivalului este susținută de Institutul Cultural Român de la Madrid, partener al Festivalului, cu sprijinul Uniunii Arhitecților din România.