Efterklang – The Ghost of Piramida, la Cărtureşti Verona
https://www.ziarulmetropolis.ro/efterklang-the-ghost-of-piramida-la-carturesti-verona/

Astăzi, de la ora 19.00, fanii formaţiei daneze Efterklang sunt aşteptaţi în Ceainăria Cărtureşti Verona, pentru 65 de minute în culisele procesului creativ al trupei: proiecţia filmului documentar The Ghost of Piramida.

Un articol de Andrada Văsii|8 noiembrie 2013

Astăzi, de la ora 19.00, fanii formaţiei daneze Efterklang sunt aşteptaţi în Ceainăria Cărtureşti Verona, pentru 65 de minute în culisele procesului creativ al trupei: proiecţia filmului documentar The Ghost of Piramida.

Înainte de concertul pe care formația daneză îl va susține, în premieră la București, la Control Club, pe 13 noiembrie,  vedeţi călatoria celor trei muzicieni de la prima idee până la ultimul sunet al celui mai recent album – Piramida.

Regizat de Andreas Koefoed, The Ghost of Piramida documentează vizita celor trei membri Efterklang în orașul rus Piramida, o așezare minieră abandonată, călătorie care a inspirat cel mai recent album al trupei – Piramida (4AD, 2012).

Inspirația pentru acestă călătorie a venit în 2010, atunci când membrii trupei au văzut fotografii din Piramida, o așezare uitată de lume, situată pe insula Spitsbergen, la jumătatea distanței dintre Norvegia și Polul Nord.

Citiţi şi: Efterklang: turneu în Bucureşti, pe 13 noiembrie

La origine un oraș minier rus ce găzduia peste o mie de oameni, Piramida zace abandonată din ianuarie 1998. Curioși și fascinați de existența orașului-fantomă, cei trei membri Efterklang au decis să-l viziteze în august 2011. Timp de nouă zile, au cules mărturii sonore și înregistrări ce au pus bazele noului album, produs apoi într-un studio berlinez.

Efterklang descoperă misterele oraşului-fantomă

Însoțiți de un ghid rus taciturn și indiferent, a cărui misiune era să-i păzească de urșii polari, danezii caută „comori” sonore în clădirile orașului abandonat, în timp ce naratorul filmului, un fost locuitor al Piramidei, vorbește despre vremurile demult apuse, când Piramida era un oraș înfloritor, în care minerii ruși trăiau împreună cu familiile lor într-o societate sovietică ideală, departe de realitatea aspră din țara natală.

The Ghost of Piramida a avut premiera în noiembrie 2012, la Festivalul Internațional de Film Documentar de la Amsterdam (IDFA), una din cele mai mari manifestări de gen din lume, unde filmul a fost nominalizat în primele trei documentare muzicale ale anului.

Efterklang The Ghost

Afişul evenimentului

De atunci, filmul a fost prezentat atât în cadrul mai multor festivaluri de film europene, cât și în proiecții private, destinate exclusiv fanilor formației. The Ghost of Piramida a fost lansat digital anul acesta și poate fi achiziționat online.

Intrarea la proiecția de film din Ceainăria Cărturești Verona (Str. Arthur Verona, nr 13-15) va fi liberă (în limita locurilor disponibile).

Cel mai nou album Efterklang – Piramida este distribuit în România exclusiv de A&A Records și poate fi găsit în librăriile Cărturești.

Info:

Biletele pentru concertul Efterklang din Control Club pot fi achiziționate în avans, la prețul de 50 de lei, online pe Easytickets: și în rețeaua națională Eventim, precum și de la Control Club (Str. Constantin Mille, nr. 4).

Foto credit: Efterklang

31
/08
/20

Anul acesta, începutul de toamnă la Piatra-Neamţ va aduce un proiect inedit al Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ – NEAMŢ ART FESTIVAL, care se va desfăşura între 3 și 6 septembrie. 

31
/08
/20

H3 Garden before detach() este un proiect multidisciplinar creat de studioul de artă și tehnologie H3 în colaborare cu Teatrul Odeon. Selectat pentru participare la cel mai mare festival din lume de artă, tehnologie și societate, Ars Electronica, evenimentul va avea loc între 9-13 septembrie, pe strada Popa Nan 82, într-un complex de clădiri care va fi demolat în toamna acestui an.

25
/08
/20

Timp de trei zile Sibiul s-a transformat în capitala jazzului. Atât la nivel de orchestrație cât și de compoziție, pe lângă artiștii consacrați ai scenei jazz din România, Sorin Zlat, FiRMA și Vița de Vie au adus un sound inovator dincolo de granița convențională dintre jazz și rock.

20
/08
/20

OAMENII MUZICII Recitalurile de pian ale unor VIP-uri precum Elton John, Tori Amos, Keith Jarrett și alții, ce fac publicul să vibreze în extaz? Se datorează în bună parte pianistului și compozitorului de geniu Franz Liszt. A fost o personalitate cosmopolită, scriitor, profesor de pian și dirijor, dar mai ales „creatorul” pianistul-vedetă și al recitalurilor pianistice de tip show.

20
/08
/20

Zoltán András, solistul formației Sarmalele Reci, povestește cum a luat naștere un proiect muzical curajos, puțin neobișnuit pentru publicul din România, intitulat Jazzappella, cu care va participa la Sibiu Jazz Festival vineri, pe 21 august.