Efterklang: turneu în Bucureşti, pe 13 noiembrie
https://www.ziarulmetropolis.ro/efterklang-turneu-in-bucuresti-pe-13-noiembrie/

Înainte de plecarea într-un amplu turneu european – ultimul dedicat albumului Piramida (4AD, 2012) – formaţia daneză Efterklang dăruieşte fanilor două videoclipuri noi, la piesele „Black Summer şi Between The Walls. Turneul Efterklang poposeşte miercuri, 13 noiembrie, în premieră la Bucureşti, la Control Club.

Un articol de Corina Vladov|2 noiembrie 2013

Înainte de plecarea într-un amplu turneu european – ultimul dedicat albumului Piramida (4AD, 2012) – formația daneză Efterklang le dăruieşte fanilor două videoclipuri noi, la piesele „Black Summer şi Between The Walls. Turneul Efterklang poposeşte miercuri, 13 noiembrie, în premieră la București, la Control Club, iar show-ul danezilor va fi deschis de formația autohtonă We Singing Colors. Biletele se pot achiziționa online pe Easytickets.ro sau din rețeaua națională Eventim.

Săptămâna aceasta, primele concerte din turneul Efterklang, susținute în Marea Britanie, au fost sold-out, o situație des întâlnită pentru danezii ce au cântat până acum în compania Orchestrei Simfonice din Sydney sau a Filarmonicii din Copenhaga, în săli de spectacole și cluburi din întreaga lume. Turneul aflat acum în desfășurare este cu atât mai special cu cât este ultimul dedicat albumului Piramida, lansat în septembrie anul trecut de prestigioasa casă de discuri 4AD.

Pentru a readuce acest album în atenția publicului, Efterklang au lansat recent două noi videoclipuri. Primul, la piesa Black Summer, a fost realizat de studioul canadian de creație Everything All at Once și își propune să prezinte un portret inedit al infractorului în societatea actuală, prin perspectiva animalelor sale de companie.

Al doilea videoclip al trupei Efterklang, Between The Walls, este opera regizorului danez Sebastian Birk, omul din spatele videoclipurilor When Saints Go Machine şi Oh Land.

„Lucrul cel mai important este să avem curajul să credem în alți artiști, dacă ne plac energia și creațiile lor. Un videoclip reușit poate pune în valoare piesele mai puțin ascultate de pe un album, îmbunătățind experiența ascultătorului”, povestește unul din membrii Efterklang, Rasmus Stolberg, într-un interviu acordat publicației online Drowned In Sound.

Înființată în 2001, la Copenhaga, și încadrată într-o varietate de stiluri, de la indie folk și post rock la dream pop și dark wave, formația Efterklang este compusă, în prezent, din trei muzicieni: Mads Christian Bauer, Casper Clausen și Rasmus Stolberg.

Albumul Piramida, rodul unei expediţii

Numele trupei vine de la cuvântul danez pentru „amintire” sau „reverberație”. Trupa are la activ trei albume de studio, cel mai recent fiind Piramida (2012). Inspirația pentru acest album a venit în 2010, când membrii trupei au văzut fotografiile unei așezări uitate, Piramida, situată pe insula Spitsbergen, la jumătatea distanței dintre Norvegia și Polul Nord.

La origine un oraș minier rus ce găzduia peste o mie de oameni, Piramida zace abandonată din ianuarie 1998. Curioși de existența orașului-fantomă, cei trei membri Efterklang au decis să-l viziteze in august 2011 – o expediție de nouă zile în care au cules mărturii sonore și înregistrări ce au stat la baza noului album, produs apoi într-un studio berlinez. Abordând teme sobre ca izolarea și abandonul, în contrast cu optimismul molipsitor al discurilor precedente, Piramida este un album conceptual solid, ce impresionează atât prin origini cât și prin interpretare.

efterklang

Premiera acestuia a avut loc în mai 2012, la Opera din Sydney, Australia, într-un show susținut în fața unei săli arhipline, în acompaniamentul celebrei Sydney Symphony. De atunci, spectacolul a fost prezentat în săli din întreaga lume, iar pe 13 noiembrie anul acesta, turneul european Efterklang – Piramida va include și Bucureștiul.

Albumul Efterklang – Piramida este distribuit în România exclusiv de A&A Records și poate fi găsit în librăriile Cărturești.

Biletele pentru concertul Efterklang din Control Club pot fi achiziționate în avans, la prețul de 50 de lei, online pe Easytickets și în rețeaua națională Eventim, precum și de la Control Club (Str. Constantin Mille, nr. 4).

Pentru mai multe detalii, urmăriți pagina evenimentului Efterklang pe Facebook.

Foto: Rasmus Weng Karlsen

26
/08
/15

Avishai Cohen Trio revine în România pentru două concerte extraordinare în această toamnă. Pe 10 şi 11 Octombrie, Jazz Night Out îl are ca invitat special pe cel care este supranumit ‘’contrabasistul secolului’’.

26
/08
/15

Cea dintâi premieră a stagiunii 2015-2016, opera "Münchhausen – Stăpânul minciunilor", compusă de Dan Dediu și regizată de Cristian Mihăilescu, marchează un moment unic atât în istoria Operei Comice pentru Copii, cât și în istoricul Festivalului Internațional "George Enescu": este pentru prima dată în cele 22 de ediții când un spectacol dedicat copiilor și tinerilor este inclus în repertoriul unei manifestări de o asemenea anvergură.

26
/08
/15

Pentru că anul acesta s-au împlinit 120 de ani de la nașterea scriitorului Lucian Blaga, ediţia din acest an a Ziulei Limbii Române îi este dedicată ilustrului nostru poet şi filozof. Cu acest prilej, Parcul Artelor – Parcul Titan se transformă pentru o zi în spațiu de lectură și relaxare, care va găzdui recitaluri de poezie, expoziții și ateliere de limba română. Seara, Parcul va găzdui, în transmisiune directă de la Sala Palatului, Concertul de deschidere a Festivalului Internațional George Enescu.

25
/08
/15

În fiecare week-end, în perioada 30 august-20 septembrie, începând cu ora 19.30, în Piața Regiunilor de pe Bulevardul Unirii- Bulevardul Artelor, publicul se va putea bucura gratuit de 10 dintre cele mai importante concerte susținute de mari orchestre din întreaga lume, reunite la a XXII-a ediție a Festivalului Internațional George Enescu.

24
/08
/15

QuartFest este primul festival dedicat în totalitate cvartetelor de coarde din România şi unul dintre foarte puţinele festivaluri de acest gen din Europa Centrală şi de Est. Ediţia de anul trecut a QuartFest s-a bucurat, în cele trei seri de festival, de prezenţa a 9 cvartete româneşti apreciate la nivel naţional şi internaţional: Rua Quartet, Cantabile Quartet, Four Season Quartet, Grazioso Quartet, Napocensis Quartet, Nuages Quartet, Q Quartet, Unique Quartet, Accord Quartet.

24
/08
/15

Cea de-a treia ediție a Concursului Internațional de Canto ,,Le Grand Prix de l’Opéra” s-a încheiat aseară la Opera Națională București, juriul internațional desemnându-i pe câștigătorii competiției din acest an. Premiul întâi a fost câștigat de soprana Deirdre Judith Angenent din Olanda.

22
/08
/15

Cea de-a 25-a ediţie a festivalului internaţional de muzică Forum Gitarre Wien se va desfăşura în perioada 24-30 august la Viena. Concertul de deschidere, ce va avea loc luni, 24 august, la ora 19.30, în Sala Ehrbar a Conservatorului din Viena (Mühlgasse 30, 1040 Viena), va fi susţinut de tânărul chitarist român Alecu Ciapi, acompaniat de chitarista Margarita Escarpa (Spania).

22
/08
/15

Dirijorul Tiberiu Soare, soprana Valentina Nafornița (live prin Skype de la Viena),dirijorul Kristian Järvi (înregistrare prin Skype), dar și Mihaela Oproiu, manager de proiect la Asociația Cultour pornesc “Pe urmele lui George Enescu” duminică, 23 august,de la ora 11, în cadrul ultimei ediții a Duminicilor Muzicale ale Festivalului Enescu la Librăria Humanitas Cișmigiu.

20
/08
/15

Pe 20 august 1980, bărbații din întreaga lume au pierdut un ajutor de nădejde. Au existat vremuri când mulți tineri și mai puțin tineri au reușit să facă mari cuceriri cu ajutorul lui Joe Dassin. Chiar dacă în materie de muzică, la noi, multe erau interzise, Dassin era tolerat, puteai găsi discurile sale și dacă totuși erai ghinionist era imposibil să nu găsești un Cornel Constantiniu care să cânte melodiile lui... Joe Dassin.

20
/08
/15

Cetatea Sibiului se pregăteşte pentru cea de-a XV-a ediţie a Festivalului Medieval “Cetăţi Transilvane”, eveniment organizat de cincisprezece ani în ultimul sfârşit de săptămână din luna august. Ediţia din acest an va avea loc în perioada 28 – 30 august 2015, în Piaţa Mare din Sibiu.

20
/08
/15

Cea de-a 33-a ediţie a Întâlnirilor SpectActor, un proiect iniţiat în anul 2009 la Teatrul Naţional Marin Sorescu, va beneficia de prezenţa unui oaspete de prim rang al muzicii şi culturii europene, Ioan Holender.

20
/08
/15

Opera Națională București organizează în perioada 19 – 22 august a.c. cea de-a treia ediție a Concursului Internațional de Canto ,,Le Grand Prix de l’Opéra”, competiţie acreditată de Federația Mondială a Concursurilor Internaționale de Muzică.