„Egoistul”, un spectacol de colecţie cu Radu Beligan, pe 7 septembrie
https://www.ziarulmetropolis.ro/egoistul-un-spectacol-de-colectie-cu-radu-beligan-pe-7-septembrie/

„Egoistul”, un spectacol de colecţie cu Radu Beligan, va avea o nouă reprezentaţie, cea de-a 299-a, pe 7 septembrie, de la ora 20.00, la Teatrul Tineretului din Bucureşti (Palatul Naţional al Copiilor).

Un articol de Liliana Matei|13 iunie 2015

„Egoistul” va fi montat pentru prima oară în acest an pe scena Teatrului Tineretului, pe 7 septembrie. Radu Beligan va avea alături o distribuţie care îi include pe Adriana Trandafir, Damian Crâşmaru, Tomi Cristin, Rodica Ionescu, Mihai Niculescu, Lamia Beligan, Ileana Olteanu, Medeea Marinescu, Cesonia Postelnicu şi Silviu Biriş.

În plus, în acest spectacol, publicul îl va regăsi pe Radu Beligan, nu numai în calitatea ce i-a adus notorietatea, cea de interpret, ci şi într-o alta, la fel de apreciată, aceea de regizor. Sub bagheta sa prinde viaţă casa de sfârşit de secol XX a unui celebru dramaturg, prin care se perindă toţi apropiaţii acestuia pentru a obţine mult râvnitele… autografe, pe cecuri de 20 de mii de franci. Cu replici de un firesc uluitor se construieşte o poveste comică, presărată cu mici panseuri care, până la final, conturează fidel destinul şi filosofia de viaţă a unui om care a trăit, dăruindu-se generos unei lumi prea puţin dispuse să-l înţeleagă.

„Egoistul” este ultima piesă a dramaturgului Jean Anouilh, un fel de piesă testament, aşa cum este „Furtuna” pentru William Shakespeare. Este opera în care autorul îşi dezvăluie, fără menajamente, percepţia supra lumii contemporane. Subiecte complexe precum viaţa şi moartea, iubirea, căsnicia, relaţia dintre părinţi şi copii, prietenia, egoismul, generozitatea şi chiar teatrul şi dramele sale, sunt abordate cu umor, cu replici strălucitoare şi cu eleganţă verbală.

INFO

Biletele pentru prima reprezentaţie din acest an a spectacolului „Egoistul” pe scena Palatului Naţional al Copiilor (Teatrul Tineretului) s-au pus deja în vânzare la casa de bilete Startickets de la Palatul Copiilor şi online, pe www.startickets.ro şi www. bilete.ro. Preţul unui bilet este de 100 de lei.

Stagiunea de toamnă de la Teatrul Tineretului (Palatul Naţional al Copiilor) continuă cu spectacolul „Maytrei”, programat pe 28 septembrie.

Radu Beligan, în vârstă de 96 de ani, împarte de peste 75 de ani bucurii, emoţii şi sentimente tuturor celor care umplu cu entuziasm sălile de spectacole. În 2013, Radu Beligan a primit titlul de cel mai longeviv actor încă în activitate pe scena unui teatru, din partea Guinness World Records.

26
/01
/24

Teatrul Municipal „Bacovia” lansează apelul de înscrieri pentru ediția a - XXX - a (2024) a evenimentului BACĂU FEST MONODRAME, ce se va desfășura în perioada 9 - 13 mai 2024.

26
/01
/24

Survolând șansa și neșansa unei relații nemenite, de la aceeași distanță calculată care marchează și ruptura finală dintre cei doi protagoniști, debutul în lungmetraj a lui Celine Song, „Past Lives” dezbate în compoziții corecte, dar niciodată riscante, un „ce-ar fi fost dacă?” venit la 24 de ani de la ultima întâlnire.

26
/01
/24

UNATC „I.L. Caragiale” din București prezintă, în cadrul proiectului ARHIVA ACTIVĂ derulat de Centrul de Pedagogie și Studiul Imaginii „Sorin Botoșeneanu”, o retrospectivă cuprinzând toate cele șapte filme de lungmetraj ale cineastului Nae Caranfil.

25
/01
/24

Sfârșitul sec.XIX, un sat dezbinat de bârfe, certuri și lupta pentru pământ. Frumoasa Jagna, o tânără de 19 ani, un spirit liber ce iese din tiparele comunității, devine centrul atenției în momentul în care familia o obligă să se căsătorească cu Boryna, un moșier văduv, influent și bogat.

25
/01
/24

Teatrul Mic anunță premiera oficială a spectacolului „Eu sunt propria mea soție” de Doug Wright, traducerea și regia Teodora Petre, scenografia Ioana Pashca, mișcare scenică Alina Petrică, muzică Cezar Antal. Evenimentul va avea loc pe 30 ianuarie 2024, ora 19:00, la Sala Studio – Str. Gabroveni nr. 57.

25
/01
/24

La iniţiativa revistei Teatrul azi, în parteneriat cu Teatrul Masca din Bucureşti şi cu susţinerea UNITER, apare în peisajul cultural românesc un nou proiect dedicat profesioniştilor din domeniul artelor spectacolului.

25
/01
/24

Marți, 30 ianuarie, începând cu ora 11:00, la Sala „Ileana Berlogea”, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale va sărbători Ziua Universității și a patronului său spiritual, Ion Luca Caragiale.

25
/01
/24

Duminică, 28 ianuarie (de la 17.00), primul concert al anului 2024 din stagiunea Orchestrei de Muzică Populară Radio îi este dedicat memoriei actriței NATAȘA RAAB, prezentatoare a nenumeroase concerte pe scena Sălii Radio.

25
/01
/24

Muzica și poveștile se întâlnesc la Teatrelli într-un nou concept de spectacol sonor, creat de Mădălina Pavăl și Alexei Țurcan, împreună cu alți 10 muzicieni talentați. GAZDA redefinește sonoritățile românești și propune spectatorilor un alt mod de a se bucura de muzică – umăr lângă umăr cu artiștii răspândiți prin sala transformată într-o sufragerie, pregătiți să dăruiască povești din culisele creației.

25
/01
/24

Festivalul DIPLOMA Show, un proiect The Institute, lansează seria de podcasturi Friends of the Arts, produsă de Black Rhino Radio și moderată de Artemisa Pascu. Friends of the Arts - A DIPLOMA Show Podcast continuă misiunea proiectului de a promova și susține tinerii artiști, designeri și arhitecți.

25
/01
/24

Gaep anunță reprezentarea lui Théo Massoulier. Artistul stabilit la Lyon este cunoscut pentru asamblaje în care coexistă elemente minerale, plante și artefacte și care fac trimitere la culturile biologice din laborator sau la mici matrice prebiotice. Recent, el a început să dezvolte o serie de picturi cu basoreliefuri inedite, acționate magnetic. Prima lui expoziție personală la Gaep – și prima din București – se va deschide la finalul lunii februarie.